„Nu este niciun pericol pentru România atâta timp cât suntem membri NATO”

După întâlnirea cu Rasmussen, premierul Victor Ponta a declarat că România a fost felicitată de secretarul general al NATO pentru alocările suplimentare în domeniul apărării.

”Am avut o discuție cu secretaruil general al NATO. Am fost felicitați pentru alocările suplimentare în domeniul apărării. Am precizat cât de important e pentru economia românească aprobarea CE pentru ștergerea datoriilor istorice din industria de apărare”, a spus Ponta.

”Rassmusen știa și ne-a felicitat că 2% dintr-un PIB care crește este o veste mult mai bună decât 2% dintr-un PIB care scădea. Deci e 2% din ceva mai mare. Deci practic am închis acea cădere catastrofală 2009-2011”, a mai spus Victor Ponta.

”Se discută cu toţi reprezentanţii statului român tot ceea ce ţine de strategia de viitor, dar angajamentul foarte ferm de respectare şi de solidaritate cu toate ţările NATO este foarte clar. Nu este niciun fel de pericol concret pentru România şi pentru populaţia României atâta timp cât suntem membri NATO”, a mai declarat premierul.

Secretarul general al NATO  a sosit, joi seară, la Bucureşti. Anders Fogh Rasmussen face joi şi vineri o vizită în România.

Vineri, acesta a fost primit cu onoruri militare la Ministerul Apărării Naționale, în prezența premierului Victor Ponta și a ministrului Apărării, Mircea Dușa. Rasmussen se va mai întâlni şi cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean. Oficialul NATO va fi primit şi la Cotroceni de către preşedintele Traian Băsescu.

Aflat la final de mandat, Anders Fogh Rasmussen, efectuează în această perioadă vizite în mai multe state europene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.