Plămân trimis la Viena

„Nu există pacient compatibil acum“

hipertensiune, plămânul, anestezic

Plămânul recoltat de la copilul de 14 ani care a murit într-un accident și care a salvat viața unui alt copil de 15 ani prin donarea inimii a fost trimis la Viena și anunțat către Eurotransplant. Din păcate, acesta nu este compatibil acum cu niciun pacient aflat pe lista de așteptare.

Ministrul Sorina Pintea, a spus că, în urma prelevării de organe, de marți noaptea, de la Oradea, cordul a fost transplantat la Târgu Mureş, ficatul – la Bucureşti, rinichii – la Cluj, corneea – la Bucureşti, iar plămânul a fost recoltat de o echipă de specialişti de la Viena.

Protocol cu Eurotransplant

„Până în 2020, AKH ne-a spus foarte clar că nu se va putea face transplant pulmonar pacienţilor din România şi nu numai lor, ci ei nu fac niciun transplant pacienţilor din afara ţării. Suntem în discuţii cu Ungaria, cu Germania, pentru a putea trimite pacienţii noştri acolo, pentru transplantul pulmonar. În ce priveşte relaţia cu Eurotransplantul, există un protocol postat pe site-ul ministerului, pe site-ul ANT. Protocolul este în vigoare, dar nu ştiu de ce unii dintre noi nu şi-au respectat obligaţiile, pentru că România a început să dea plămâni. E vorba, probabil, de o situaţia mai veche. Am solicitat o întâlnire cu reprezentanţii Eurotransplant, deşi noi avem o colaborare pe e-mail. Şi plămânul trimis la Viena a fost anunţat către Eurotransplant. Din păcate, nu a fost compatibil cu niciun pacient aflat în acest moment pe lista de aşteptare”, a spus Pintea

Echipe de medici au efectuat, marţi, la Oradea, o prelevare multiplă de organe de la un donator de 14 ani aflat în moarte cerebrală, acesta pierzându-şi viaţa în urma unui accident rutier care a avut loc în localitatea Curtuişeni, judeţul Bihor.

A cincea prelevare de organe, la Oradea, anul acesta

Coordonatorul de transplant pe judeţul Bihor, Carmen Pantiş, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că a fost a cincea prelevare de organe de la începutul anului efectuată în Oradea.

„În urma unui accident rutier, un tânăr de 14 ani a fost internat în 12 iulie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, în stare foarte gravă, a fost operat dar medicii nu au reuşit să îi salveze viaţa. Luni a fost declarată moartea cerebrală şi s-a obţinut acordul mamei şi al medicului legist pentru prelevarea de organe, iar intervenţia chirurgicală a echipelor de medici a avut loc marţi până seara după ora 19. S-a prelevat cordul, prima oară, şi a fost dus la Târgu Mureş, plămânii la Viena, ficatul şi corneea la Bucureşti, iar rinichii la Cluj-Napoca. A fost a cincea prelevare de organe din Oradea de la începutul anului şi prima din acest de la un copil”, a spus Pantiş.

Potrivit acestuia, numărul prelevării de organe de la donatori în moarte cerebrală putea să fie mai mare la Oradea, însă şase familii au refuzat să îşi dea acordul fără să ofere explicaţii.

„Din păcate a scăzut foarte mult numărul donatorilor, probabil din cauta lipsei de încredere în sistem în ceea ce priveşte alocarea organelor. Oradea avea, în medie, 20 de donatori pe an, iar în 2017 numărul a scăzut la 8. Acum avem doar 5 la jumătatea anului. Să sperăm că reorganizarea Agenţiei Naţionale de Transplant va schimba în bine situaţia”, a mai spus Carmen Pantiş.

Tânărul de 14 ani, ale cărui organe au fost prelevate, a fost accidentat în 12 iulie de o maşină în timp ce se afla pe bicicletă în localitatea Curtuişeni, judeţul Bihor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.