„Nu Johannis a câștigat, ci PSD-ul a pierdut“. Este opinia unui cititor Cotidianul.ro, care a făcut și o radiografie punctuală a situației. După părerea cititorului nostru, PSD a făcut următoarele greșeli:
“1. A făcut o lege a salarizării unitare căscând și mai mult prăpastia dintre bugetarii săraci și cei bogați;
2. A permis primarilor să-și tragă salarii nesimțite cât vor mușchii lor;
3. A întârziat aplicarea noii legi a pensiilor;
4. A mărit punctul de pensie uniform, căscând prăpastia între pensionarii săraci și cei bogați;
5. A dat pensii speciale pentru primari și viceprimari trezind invidia celorlalți funcționari publici.
6. A menținut la vârful PSD numai bugetari cu averi nejustificate (hoți);
7. A dat liber pe tren la studenți și cetățenii de rând nu găsesc bilete;
8. O politică de cadre dezastroasă cu schimbarea prim-miniștrilor și încăierarea grupurilor din partid.
9. L-a mâncat pe „pi” din aria cercului.“
Comentariul cititorului a fost făcut la articolul „Uluială totală: „Cuuuuum? Îți bați joc de noi???”“
Cum zicea si CTP la televizor, in intrecerea din turul 2 dintre Dancila si Iohannis, Dancila a ocupat un onorabil loc doi, in timp ce Iohannis s-a cllasat penultimul.
Electoratul PSD se imputineaza pe cale naturala, votantii PSD sarmani, acei oameni uitati de lume, needucati si neinformati, votanti dintotdeauna ai PSD, sunt tot mai putin, asa e viata…uitati-va la satele parasite, unde au mai ranmas cate 2-3 batrani uitati de lume, acolo era electoratul masiv al PSD… NU mai e…
Satele depopulate si parasite si IMBATRANITE ale Romaniei nu mai asigura electoratul masiv de odinioara al PSD!
Oamenii educati, informati NU vor vota cu acest PSD care are in frunte analfabeti precum Dancila si colegii ei, TOTI scoliti la fabricile de diplome PSDiste, pe seara, in timp ce „munceau” in Institutiile statului roman unde au intrat pe baza de partid!
NU mai tine, PSD ori se reformeaza(NU ii vad in stare, pentru Reformarea unui Partid TREBUIE ANI MULTI si Oameni cu VIZIUNE, cu Educatie solida, PSD nu are acum asa ceva, a avut grija Dragnea sa „curete”!), ori dispare incet-incet, precum se vede!
BRAVO, Romania, Romania merita mai mult decat acesti PSDisti analfabeti si posesori de Averi uriase!
Uitati-va cum tace guraliva Olguta PRMista, PSD a pierdut Jud Dolj, dupa ce in primavara la Europarlamentare la Craiova a castigat Dan Barna!
Olguta tace chitic, Manda al ei debiteaza nerozii ca sa justifice cum „PSD e cea mai mare forta politica in Dolj”!
Comentarii si comentarii la comentarii total gratuite si jurnalistii si cititorii uita de SOFT!.
PSD-ul nu a pierdut, Iohanis nu a castigat, ci softul american a fost programat pentru dulapu’ sasesc.
Ce tot atatea discutii de dragul discutiilor?
Softul a functionat, iar Veorica(ignoranta sau vanduta – nu stie ce-i aia soft?) a pus STS-ul sa raspunda de alegeri, deci sa foloseasaca softul…
Nu cred ca Veorica poate sa spuna ca fiind plecata 9 ani din tara nu stia de Softul STS-ului.
Cine uita cum se fac alegerile continua sa faca „analize politice” la gura sobei.
Comentarii si comentarii la comentarii total gratuite.
PSD-ul nu a pierdut, Iohanis nu a castigat, ci softul american a fost programat pentru dulapu’ sasesc.
Ce tot atatea discutii de dragul discutiilor?
Softul a functionat, iar Veorica(ignoranta sau vanduta – nu stie ce-i aia soft?) a pus STS-ul sa raspunda de alegeri, deci sa foloseasaca softul…
Nu cred ca Veorica poate sa spuna ca fiind plecata 9 ani din tara nu stia de Softul STS-ului.
Cine uita cum se fac alegerile continua sa faca „analize politice” la gura sobei.
Adevărul este simplu: PSD a pierdut, Domnul Iohannis a CÂȘTIGAT. Restul este: dupâ ploaie chepeneag!
Nu a obtinut imobile prin fals. Sa fii cinstit este un defect o rusine. Desi Vlahuta a trait acum o suta de ani poemul sau inca e actual „Minciuna sta cu regele la masa”, dar ca si „Doina” de Mihai Eminescu, dar nu pt lumea civilizata/culta…
El/prost ca Noaptea, altii/bate ca Ziua !
… S-a-ntalnit Tusea cu Junghiul!
CE FEL DE PARTID SOCIAL DEMOCRAT E PSD, AVAND DREPT CONDUCATORI LA CENTRU SI IN JUDETE PE CORUPTII FOARTE BOGATI?
E corect ce a scris cititorul independent sau echidistant.
„“1. A făcut o lege a salarizării unitare căscând și mai mult prăpastia dintre bugetarii săraci și cei bogați;
2. A permis primarilor să-și tragă salarii nesimțite cât vor mușchii lor;
3. A întârziat aplicarea noii legi a pensiilor;
4. A mărit punctul de pensie uniform, căscând prăpastia între pensionarii săraci și cei bogați;
5. A dat pensii speciale pentru primari și viceprimari trezind invidia celorlalți funcționari publici.
6. A menținut la vârful PSD numai bugetari cu averi nejustificate (hoți);
7. A dat liber pe tren la studenți și cetățenii de rând nu găsesc bilete;
8. O politică de cadre dezastroasă cu schimbarea prim-miniștrilor și încăierarea grupurilor din partid.
9. L-a mâncat pe „pi” din aria cercului.“
Asteapta 6 luni si vei alerga pe strazi buimac de solutiile liberale…Tot ce ati atribuit cu titlu de simbol al relei guvernari se vor plia perfect pe partidul liberalo-nazi(USR) care va guverna temporar cu multe fake news-uri spre a-si acoperi incapacitatea de a obtine 0 umila realizare.Restul este o gargara ieftina !
Argumente si contra argumente , gargara inutila ! PSD a devenit o cloaca infecta unde sau adunat toti marii corupti , puscariabili si pscariasi .La ora actuala PSD inseamna mineriade si blocarea dosarelor jegate de acestea, bloccarea dosarelor revolutiei sangeroase , jafuri si distrugerea totala aeconomiei romanesti . Hrebenciuc , Mazare , Nic . Constantinescu m Dragnea , Adrian Severin , Valcov , etc sant embleme , simboluri a ceeea ce este PSD ! In sfarsit se ajunge la capat de drum si poate nu vom mai auzi de PSD , poate doar prin salile de Tribunal ! Tragedia natiunii este ca odata cu trecerea in nefiinta a PSD , nu avem nicio garantie ca vom fi mai fericiti , mai realizati ! ,, Partidul meu” si incropitele adunaturi in mare graba din jur , nu ne pot da nicio garantie ca va fi vreo schimbare in bine . Sa nu ajungem sa regretam vremurile PSD !
Conu´ Johannis, Tanase Scatiu si Black Friday Sora au castigat. Curge sampania si pt renumitii RomanNeulander,Tisminetki,Plesu, Basescu, Orban, Falca, Blaga,Popoviciu,Pirtea, Boc…toti „lucratori”, „investitori si actionari „ in Partidul Neo Liberal. Oligarhia galbena cu knowhow antinational isi freaca mainile pentru urmatoarea perioada profitabila din viata lor. La fel feudalii cu drujbe si grofii de pripas ce jinduiesc la Transilvania-DraculaLand. Neseriozitatea camarilei psd-iste o vor plati insa cetatenii. Milionarii psd de prasila santajabili de prin judetele devastate de somaj ale Romaniei s-au ascuns dupa fustele haute-couture ale tov.Dancila, o socialista la oferta cu o firava vocatie politica. Prea multe afaceri in interes propriu si prea mult dezinteres pentru comunitati intregi si intreprinderile romanesti, prea multa „comunicare politica” pe fakebook. Formațiunea dirijata candva de alesul lui Gorbatchow ( Ion Iliescu) a ramas partidul nomenclaturistilor „capitaliști locali“ și nu al proletariatului industrial,agricol,comercial – manipulat doar ca bază electorală. PSD-ul nu a refuzat niciodată agenda neoliberală propusa de capitalul speculativ strain, dar a aplicat-o ceva mai eurosocialist. Au sufocat totusi sindicatele muncitorimii si au privatizat halucinant cele mai valoroase active ale Statului pt ca oligarhia de partid sa-si incaseze propriile comisioane si beneficii. Iar concernele straine („Statul Paralel”) fac acum ce vor in economia Romaniei. Exploateaza la blana orice resurse, fara sa fie controlati/deranjati legislativ de Statul roman. Profiturile de zeci de miliarde anual sunt exportate spre Tarile de provenienta,via offshore-uri. Drujbele Schweighofer vor folosi pe mai departe benzina OMW…iar Transilvania chiar are sanse sa ajunga „DraculaLand”.
– Nu si-a denigrat tara in Parlamentul European si pentru aceasta ramanii l-au votat pe Jhoannys.
– A demis-o pe Kevesi si a-ncercat sa-i demita pe tortionarul Lazar si sforarul Maior si pentru aceasta romanii l-au votat pe Jhoannys.
– Nu i-a avut alaturi pe Ceausescu, Angi, Dide, Cristina, Oana, Rebengiuc, Chirila etc, si pentru aceasta romanii l-au votat pe Jhoannys.
– A luptat impotriva dublului standard si pentru aceasta romanii l-au votat pe Jhoannys.
-A militat pentru promovarea produselor romanesti si pentru aceasta romanii l-au votat pe Jhoannys.
– A avut o presidentie reusita a CE si pentru aceasta romanii l-au votat pe Jhoannys.
– a denuntat abuzurile de la DNA Ploieti, Brasov, Oradea – Nu si-a denigrat tara in Parlamentul European si pentru aceasta ramanii l-au votat pe Jhoannys.
N-a avut ce n-a avut si pentru aceata romanii l-au votat pe JHoannis
Adevarat si nu e bine, nu e bine! Romanilor le plac impostorii!
Si
– A denuntat protocoalele de colaorare dintre SRI si DNA, PG, ICCJ si pentru aceasta lumea l-a votat pe Jhoannys.
– A marit nesintit de mult salariile procurorilor, judecatorilor, grefierilor si pentru aceasta toti s-au coalizat impotriva lui.
– A denunta abuzurile din justitie si pentru acesata romanii au votat impotriva lui.
– A alocat 2% din buget armatei si pentru asta Licuriciul a fost alaturi de Jhoannys.
Singura realizare alui JHony fiind aceea ca a stat cu fundul catre europeni si europenii au aprciat la superlativ acest fapt.
rezumand, prin politicile sale PSD a adancit inegalitatile sociale si injustitia, favorizandu-si aparatul de partid si durandu-l la basca de ceilalti
curat social democratie ..
Mai ramin de stabilit doar procentele de idiotenie, cele de lichelism si tradare si cele de intelegeri oculte la virf … Oricum, daca e vorba doar de primele, se poate spune ca PSD-ul si-a facut-o cu mina sa … Ati vazut dvs vreodata un motan gras, care sta la soare dupa ce ani intregi a fost (si s-a) indopat, sa mai fie interesat sa prinda soareci sau sa fie vioi ? Sau sta cu burta la soare, ghiftuit si asteptind sa-si faca siesta ? (pisicile sint binecunoascute ca cine la da de mincare, acela e stapinul, chiar si numai de moment …)
Uite aici analiza PSDista,tataie:”””PSD e la pamant. Partidul meu se duce de rapa. Masinaria infernala, mastodontontul armatelor de activisti, partidul dosarelor de cadre cu trei variante pentru fiecare post in administratie a devenit un club de gospodine si de amatori. Venea Pesedeul la putere, ii stiai pacatele, nu putine, dar macar iti facea treaba. NATO, UE, regele reconciliat. Acum ne batem pentru locul 2. In locul lui Nastase, Geoana, Rus, Puscas ii avem pe Andrusca – Marele Vulcanizator – Ministru al Economiei si pe Carasol – electrician cu diploma de studii falsificata – director Transelectrica. Nava in deriva din vara e de fapt o balena esuata pe uscat” partidul ””Pacatul originar s-a consumat de Craciun in 2016, imediat dupa victorie. Un partid intreg i-a dat pe mana lui Liviu Dragnea cecul in alb al desemnarii premierului. Ne-am trezit cu Sevil Shhaideh. Zero carisma, zero anvergura politica, zero legaturi cu partidul. Si cu bube-n cap. Ne repliem cu Sorin Grindeanu, propunere corecta si conforma, doar pentru a-l gatui peste o luna cu Ordonanta 13 si a-l da jos peste sase luni cu motiune impotriva propriului Guvern. De atunci, timpul nu a mai avut rabdare cu noi”, etc,etc(ziare,astazi)
kka makka!Toti oamenii sunt penibili,dar unii sunt mai penibili decat altii!
Ati si gasit postacul pesedist,asistat social,sa arate cauzele,vai de mama lor
Un votant iohanist face analiza lu’ pipi canci.dar nu a vazut ca Tzaranu lor este varza la toate si fricos ca o muiere.Cei 6 milioane de votanti,indiferent de cat i-a ingrasat,sau nu,PSD-ul,tot cu iubitul lor votau,pentru ca ala este de teapa lor si ei sunt de teapa aluia,pentru ca asa sunt ei nesimtiti si/sau retarzi din nasterea lor si nici dreacu nu-i mai schimba.Alegerile au aratat clar si faptul ca au mai ramas numai 3 milioane de romani responsabili si cu buni simtz, iar tzara devine tot mai mult demna de fundul Africii,sau chiar,CU UN PENAL INC’UN CINCINAL, poate sa ajunga Corea de Nord a Europei.
@Tiaso
printre cele „3 milioane de romani responsabili si cu buni simtz” ii numeri si pe detinutii de la Poarta Alba, care au votat 100% cu Dancila?
https://adevarul.ro/locale/constanta/toti-condamnatii-poarta-alba-optat-psd-primar-o-singura-data-detinutii-votat-altcineva-1_5ddc06b45163ec4271688ed0/index.html
Asa se intampla cand eliberezi inainte de termen criminali si violatori, iar pe cetatenii care protesteaza ii bati si ii gazezi…
@ mda,o mare dovada de bun simtz din partea lor pentru ca au votat o persoana integra si nu un confrate de al lor certat cu legea in mod repetat si cu dosar nesolutionat la DIICOT asa cum ne zice wikipedia.https://ro.wikipedia.org/wiki/Klaus_Iohannis
@Tiaso
Iohannis nu a pierdut vreodata un proces penal si nu a fost acuzat sau cercetat pentru savarsirea unor infractiuni, asa ca, intr-adevar, condamnatii de la Poarta Alba nu ar avea de ce sa voteze cu el.
In schimb, pentru Viorica Dancila – „persoana integra” numita prim-ministru de un actual puscarias – ei au avut toate motivele sa dea un vot… Nici nu am avea de ce sa ii judecam.
pesedeul trebuie distrus complet…
Esti bolnav ca nazistul
Comentariu partial corect realizat de un partial echidistant.
– a marit salariile medicilor si profesorilor si in proportie de 90%, acestia l-au votat pe Jhoannis.Am dori sa stim care sunt bugetarii de lux si care sunt cei saraci?
– Calatorii gratuite pentru studenti si in proportie de 95% studentii l-au votat pe Jhoannis.
– l-a mancat pe pi din arie si toti intelectualiin l-au votat pe Jhoannis. Ce bine ca Jhoannis n-a mancat nimic.
-A permis primarilor să-și tragă salarii nesimțite si in proportie de 67% primarii l-au votat pe Jhoannis.
– A marit punctul de pensie uniform si toti bugetarii de lux l-au votat pe Jhoannis.
– A dat pensii speciale primarilor si viceprimarilor si toti l-au Votat pe Jhoannis.
– N-a pupat indeajuns statul si intreg statul paralel a fost de partea lui Johannis.
– NU i-a pupat indeajuns pe cominternistii de la EU si toti cominternistii au fost si sunt de partea lui JHoannis.
– N-a pupat suficient multinationalele si toate au fost de partea lui JHoannis.
– N-a cceptat statutul de vasal intr-o colonie la vedere, si stapanii l-au sustinut pe Vasal.
– N-a fost suficient de demagog si de sfertodoc si de aceea romani l-au votat masiv pe Jhoannis.
– N-a incalcat Constitutia si de aceea oamenii l-au votat pe Jhoannis.
– A facut ceva pentru romani si Romania , spre deosebire de Jhoannis si de aceea romanii l-au votat pe JHONYY.
Asa ca stimabile mai sapa la radacini ca sa poti vedea si fructele otravite ale demagogiei Europene si PNL-iste.
Adevarat! Si adaug:
-Nu a furat nicio casa cu acte false
-Si-a platit impozitul pe casa care nu e pe placul romanilor
Si se pot adauga multe!