Număr impresionant de credincioşi, la Mănăstirea Sf. Apostol Andrei  

Aproximativ 15.000 de pelerini s-au adunat, joi, la mănăstirea ce poartă hramul Sfântului Apostol Andrei din comuna constănțeană Ion Corvin, pentru a-l prăznui pe cel care este considerat creștinătorul și protectorul românilor.

Slujba este oficiată de către un sobor de 13 ierarhi.

Sute de credincioși din județul Constanța, dar și din județele limitrofe au poposit încă de miercuri seară la mănăstirea ridicată în vecinătatea peșterii din județul Constanța în care a sălășluit Sfântul Apostol Andrei.

Noaptea a trecut fără incidente, oamenii rugându-se pentru sănătatea lor și a celor dragi.

De asemenea, credincioșii au putut cinsti moaștele sfinților Teodosie de la Balta și Matrona, aduse din Ucraina.

Începând cu ora 9.00, la mănăstirea ”Peștera Sf. Ap. Andrei” a fost oficiată Sfânta Liturghie de către un sobor de 13 ierarhi din țară și din străinătate, pe lângă Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie fiind prezenți și IPS Ambrozie, Mitropolit de Durostorum (Bulgaria), IPS Alexandru, Mitropolit de Pereiaslav-Hmelniţk şi Vişnevsk, vicar al Mitropoliei Kievului (Ucraina), IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, PS Ignatie, Episcopul Huşilor, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Galaction, Episcopul Alexandrei şi Teleormanului, PS Ieronim Sinaitul, Episcop vicar – patriarhal, delegat al PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, P Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, PS Damanschin Dorneanu, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi PS Tihon, Episcop vicar de Tiberias (Bulgaria).

Autoritățile au luat măsuri speciale de securitate în zonă, fiind prezente echipaje de Poliție și Jandarmerie și ambulanțe. La această manifestare, peste 200 de jandarmi, dar și polițiști asigură măsurile de ordine publică. Dispozitivele de ordine sunt formate din echipe de patrulare pedestră și auto, precum și echipe de intervenție mobile. De asemenea, două echipaje de pompieri militari au fost dislocate din subunitate și amplasate în vecinătatea mănăstirii pentru asigurarea unui răspuns prompt în situația producerii unor evenimente nedorite.

Sărbătoarea va continua în Constanța, pe scena Casei de Cultură, unde, începând cu ora 18.00, va avea loc concertul de muzică patriotică și colinde ”Sus inima, români!” susținut de către Corala bărbătească ortodoxă ”Armonia” și Muzica Militară a Muzica Militară a Forțelor Navale Române. Locurile puse la dispoziție gratuit s-au epuizat în primele două zile de la punerea invitațiilor la dispoziția publicului. De aceea, Arhiepiscopia Tomisului i-a rugat pe cei care nu au mai găsit invitații să nu încerce forțarea accesului în sală, întrucât supraaglomerarea sălii ar încălca normele de securitate, iar spectacolul nu s-ar mai putea desfășura. Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului în parteneriat cu Statul Major al Forțelor Navale Române și ANCCSR.

Prăznuit în fiecare an în ziua de 30 noiembrie, creștinătorul românilor se bucură de o evlavie deosebită în rândul credincioșilor.

Prăznuit în fiecare an la 30 noiembrie, creştinătorul românilor se bucură de o evlavie deosebită în rândul credincioşilor. Istoriografia, bazată pe izvoare literare, arată că, după tragerea la sorţi, Sfântul Apostol Andrei a primit misiunea de a predica Evanghelia Mântuitorului Hristos în ţinuturile Traciei, Macedoniei şi Sciţiei Minor, adică Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis şi Histria. De aceea este cunoscut drept ”apostolul românilor”.

Conform istoricilor bisericești, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat în cetatea Patras din Grecia de astăzi, prin răstignire cu capul în jos pe o cruce în formă de X, numită ”crucea Sfântului Andrei”.

La aproximativ 80 de kilometri de Constanța, în apropierea localității Ion Corvin, se află peștera în care s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei. În anii 1930 cunoscutul teolog Ioan Dinu a amenajat peștera unde a trăit Sf. Andrei. PS Chesarie Păunescu, episcopul Constanței, a sfințit acest așezământ în 23 iulie 1944. În perioada comunistă, acesta a fost desființat, dar reactivat în anul 1990. Tot atunci a devenit schit, iar trei ani mai târziu a devenit mănăstire de călugări.

Anual, pelerini din întreaga ţară poposesc la această mănăstire pentru a sta preţ de câteva minute în Peştera Sfântului Andrei şi pentru a se închina la relicvariul ce conţine o parte din moaştele Sfântului, dăruite în anul 2003 de către Mitropolia Kefaloniei din Grecia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.