121 de jurnalişti au fost ucişi în 25 de ţări în 2009, "un număr record", în creştere cu 33 la sută faţă de 2008, potrivit statisticilor publicate, marţi, de organizaţia neguvernamentală Presse Embleme Campagne (PEC), cu sediul la Geneva.
Anul "2009 a fost un an negru pentru mass-media din întreaga lume", a subliniat secretarul general al PEC, Blaise Lempen.
"În medie, în 2009 au fost ucişi zece jurnalişti pe lună, de către grupări armate, reţele criminale, Guverne şi în atentate teroriste", a adăugat el. "Mulţi alţi jurnalişti au fost răpiţi sau constrânşi la tăcere ori la exil, iar regula rămâne impunitatea", susţine el.
Bilanţul a crescut după "cel mai mare masacru din istorie comis într-o singură zi împotriva jurnaliştilor", estimează ONG-ul: 31 dintre ei au fost executaţi la 23 noiembrie într-un masacru care a vizat un candidat în alegerile locale din provincia Mindanao, din sudul Filipinelor.
Această ţară, cea mai periculoasă în 2009 cu 38 de ziarişti ucişi, cumulează alături de alte cinci, Mexic, Somalia, Pakistan, Rusia şi Irak, două treimi dintre decesele reporterilor.
Citeşte mai mult pe: Mediafax