Număr uriaș de tone de deșeuri întoarse

Aproximativ 3780 de tone de deşeuri venite din diverse ţări au fost întoarse de la frontiera română de autorităţi, în 2022, în cele mai multe situaţii din cauza unor nereguli în documentele de însoţire, a informat vineri Poliţia de Frontieră Română.

Datele furnizate se referă la primele 11 luni ale anului, perioadă în care au fost identificate 246 cazuri de transport ilegal de deşeuri din state din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Belgia, Bulgaria, Germania, Austria, Ungaria, Elveţia, Olanda, Serbia, Italia, Suedia, Danemarca, Franţa, Macedonia, Polonia, Slovacia, dar şi din Turcia şi Canada.

„În urma verificărilor efectuate de autorităţile competente (Garda Naţională de Mediu, Direcţia Generală a Vămilor etc.), s-a stabilit faptul că mărfurile, în cantitate totală de peste 3.780 de tone, erau deşeuri, nu corespundeau cu datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, respectiv nu îndeplineau condiţiile legale de intrare din punct de vedere al legislaţiei de mediu. Ulterior, deşeurile, constând în metal şi hârtie, aluminiu, textile, cauciuc, lemn, baterii şi bucăţi de azbest, sticlă, material feros, componente de vehicule scoase din uz, aparate de uz casnic, echipamente electrice şi electronice etc. au fost înapoiate pe teritoriul statului vecin (la frontiera terestră), respectiv firmelor exportatoare (la frontiera maritimă), deoarece nu pot fi puse în circulaţie pe teritoriul României”, a transmis Poliţia de Frontieră.

Cele mai multe evenimente au fost înregistrate la frontiera cu Ungaria.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

17 Comentarii

  1. Deci pana una alta ausriacul ne-a ajutat sa ramanem curati.
    Scriu totusi lemt!?

  2. Respect! Felicitari pentru acuratetze! Ramanetzi sanatoshi shi la anul!

  3. Număr „uriaş de tone”!!!, da este o metafoară pentru a forţa imaginaţia noastră să se gândească la muntele de gunoaie, cât Himalaia, care s-ar fi prăvălit peste România. Oare destinatarii acelor tiruri pline n-au adrese?

  4. Din nou frontiera cu Ungaria? Este clar ca acolo exista o traditie a raului veche inca de pe timpul socialismului cand vamesii (invatatorii buldogului) te dijmuiau dand dovada de o lacomie greu de inteles la fel ca fratii lor din Ungaria. Se vand pe ei dar vand si tara. Fomistii astia ar trebui inlocuiti de la sef pana la ultimul palmas cu personal verificat adus din Oltenia. Doar acestia pot pune ordine la granita cu ungurii.

  5. si cate tone „uriase” au trecut frontiera romana pina azi de ce nu spuneti,ca doar se stie la nivel inalt,n’Asa ? vamesii aia se stiu si ei ,nu va mai laudati dacanu stiti cate tone au trecut vama, e rusinos !

  6. Astea returnate,sunt deseurile „altora „,da ? Deseurile ” mele ” care evident aveau actele in regula,au fost primite,si probabil duse la destinbatie cu antemergator dela politia ” mea „.Astea pot fi arse sau ingropate,fapta nemaifiind penala,dupa cum a decis sau propus la ordin,evident,Barna ticalosul,mafiotul. Nu Barna patriotul care le-a tulburat afacerile, a rascolit musuroiul de furnici mafiote,fapt pt. care dupa doua luni,a fost dat afara.In cel mai pur stil mafiot.

  7. Firmele tziganesti la infiintare – la Regsitrul Comertului, cum justifica obiectul de activitate – „import deseuri” ?! Daca face asta, trebuie sa specifice „destinatia/locu si utilizarea” deseurilor, sau, sa prezinte autorizatiile de incinerare si mijloacele prin care incinereaza deseurile. Toate mentiunile astea LIPSESC cu desavarsire, din Statului firmelor, atunci, cum este posibil ca Registrul Comertului sa aprobe infiintarea de firme „import deseuri”- aici este MAREA CORUPTIE ordinara, care polueaza si distruge Romania. SRI trebuie sa se autosesizeze, si ei traiesc in Romania, si sa interzica importul de deseuri, sa le urmareasca, caci este ATENTAT LA SANATATEA SI LA VIATA CETATENILOR.

  8. ,,Numar urias” inseamna o cantitate foarte mare de orice.
    Incepand de la ordinul zeecilor sau sutelor, numarul incepe sa devina deja urias ptr multe. Inclusiv ptr niste tone, kilometri, hectare,ani-lumina. Chiar si doua tone poate fi un numar urias, daca sunt din aur.
    Probabil ca este vorba de mii de tone de deseuri, zeci de mii, sau sute de mii, care tot numere uriase sunt.
    Asadar unde-i greseala de exprimare care i-a deranjat pe niste destepti clampanitori pe tastaturi?……[Rumburak]

  9. care se pot transforma in energie. ENERGIE GRATIS! dar secristii alunga orice inventator roman de aici, pentru ca le-ar perturba afacerile: din gunoaie (import-export de gunoaie), energie, transport. totul este o afacere puturoasa si criminala pe spinarile romanilor adormiti.

  10. 1]Deci,important este ca deseurile, fie ele toxice,periculoase sa corespunda cu hartiile,altfel totul este in regula.Legal sa intelegem, ca este voie sa introduci deseuri.
    2] Daca ele sunt outlet, reconditionate,produse OK second , dar pe hartii sunt trecute deseuri ,alea sunt returnate .
    3]Firmele,ONG,fundatiile,persoanele fizice,care nu sunt arondate in categoria ,,privilegiatilor,, listelor din vama ,nu trec.
    4] Orice persoana,firma etc daca vrea sa introduca in tara, produse second,trebuie sa aiba contract cu o firma de incinerare sau orice firma care are arzatoare.Deci chiar daca sunt toxice,daca se ard,deseurile , pentru cei din vama,pentru garda de mediu,pentru functionari[statul]sunt legale si pot intra in tara.
    Aerul poluat,fumul care acopera toate orasele din tara ,este in urma arderilor ,,legale,,Romii sunt lasati in mod deliberat sa arda deseuri,ca sa nu mai realizezi de unde vine fumaraia.
    5]Cu butoaiele,cu recipientele lichide toxice ce fac? Le deverseaza in canalizari si in rauri.Oare a urmarit cineva filiera mafiei deseurilor,sa vada ce se intampla de fapt cu ele?
    6] Vamesii de ce nu dau si situatia deseurilor care au intrat in tara cu asa zisele ,,hartii legale,,
    si de ce nu mentioneaza nimeni ,ca statul roman a semnat un acord cu toate statele occidentale, prin anul 2016 sa primim deseuri nepericuloase si periculoase?
    7] Vad ca in afara de amprenta de carbon,care se afla pe buzele tuturor,care este considerata pericolul planetei ,omenirii,restul chimicalelor din tabelul lui Mendeleev ,a substantelor toxice [cianuri,pesticide,acizi etc]nu intereseaza pe nimeni,nu sunt considerate periculoase.
    8]De ce nu sunt niciodata specificate numele expeditorilor si numele importatorilor de deseuri,de ce este omerta in legatura cu ei?
    9] trebuie sa fie totul transparent,sa stie si oamenii de care firme sa se fereasca,sa nu-si cumpere locuinte in zonele respective,mai ales daca au persoane bolnave in familie

  11. Oare nu se gandeste nimeni de ce deseurile periculoase sunt expediate la noi si de ce fiecare tara nu si le arde?Oare nu se gandesc cei care au semnat acordul de primire deseuri,cei care importa,cei care sunt in spatele acestor importatori,cei care castiga bani din aceste lucruri,ca au pe constiinta imbolnavirea si decesul multor oameni si copii?Oare cred, ca ei si familiile lor nu inspira acelasi aer? Oare cred ca ,cu bani rezolva totul,inclusiv sanatatea?Oare de ce medicii se mira de numarul in crestere de cancere de plamani? Ei chiar nu vad fumaraia care acopera tara,spitalele, nu simt mirosurile de substante chimice,de cauciuc,de ebonita,de benzen,toluen etc din aer?
    Daca si Sibiul are firma de colectare si asa zisa ,,neutralizare ,,substante periculoase,la ce te mai poti astepta in restul tarii?

  12. „ca statul roman a semnat un acord cu toate statele occidentale, prin anul 2016 sa primim deseuri nepericuloase si periculoase” Acordul criminal este semnat si cu votul Parlamentului Romaniei ?! Crima de otravire premeditata a cetatenilor Romaniei, sa fie urmarita de SRI/DNA, si ei traiesc si mor in Romania. Nenorocirea asta de „intelegere’ clocita de Statul Roman ?! a fost publicata undeva, opinia publica o cunoaste ?!

  13. Scuipati aici, peste initiatorii Legii cu importul de gunoaie : Sustinatorii acestui proiect de lege sunt: Denes Ioan – senator PSD; Dogariu Eugen – senator PSD; Gotiu Remus Mihai – senator USR; Mirea Siminica – senator Independent; Preda Radu-Cosmin – senator PSD; Resmerita Cornel-Cristian – senator PSD; Silistru Doina – senator PSD; Stocheci Cristina-Mariana – senator PSD; Ampleev Adrian – deputat CRLR (minoritãti); Bichinet Corneliu – deputat PMP; Bogdan Gheorghe-Danut – deputat PSD; Borza Remus-Adrian – deputat Independent; Bucura-Oprescu Simona – deputat PSD; Budai Marius-Constantin – deputat PSD; Ciocan Dan – deputat PSD; Cupa Ion – deputat ALDE; Farago Petru – deputat UDMR; Gavrilescu Gratiela Leocadia – deputat ALDE; Iancu Marius-Ionel – deputat PSD; Ilisanu Claudiu-Augustin – deputat PSD; Lazar Sorin – deputat PSD; Lupascu Costel – deputat PSD; Mihalcescu Carmen Ileana – deputat PSD; Neata Eugen – deputat PSD; Nistor Laurentiu – deputat PSD; Nita Nicu – deputat PSD; Pale Danut – deputat PSD; Pana Adriana-Doina – deputat PSD; Popa Florin – deputat PSD; Popescu Mariana-Venera – deputat AMR (minoritãti); Simion Lucian-Eduard – deputat PSD; Spanu Ion – deputat Independent; Stanescu Alexandru – deputat PSD; Suciu Vasile-Daniel – deputat PSD; Tudor Beatrice – deputat PSD; Vrajitoru Sorinel-Marian – deputat PSD; Zainea Cornel – deputat USR. Astia erau in 2018.

  14. Opinia publica nu o cunoaste sau chiar daca o afla,daca momentan nu sunt bolnavi,daca momentan au alte preocupari[cumparaturi,renovari,excursii in strainatate etc] daca au impresia ca sunt protejati in locuinte [de termopane ],ca au filtre de aer , daca nu li se spune la TV ,chiar nu-i intereseaza subiectul.Acordul a fost incheiat in 2016 cand China,nu a mai fost de acord sa primeasca deseuri,din cauza poluarii masive. Aparatele de masurare pe care le am arata o poluare la noi in tara mult mai mare decat in China.Din aceasta cauza suntem singura tara din UE ‘care nu dam nici o data in legatura cu poluarea. Statiile noastre de monitorizare aer,ori sunt oprite,ori masluite.Oricum ele nu monitorizeaza decat particulele in suspensie,cateodata ozonul,toluen,xilen,bemzen,nu si alte chimicale volatile.Intrebare: de ce sunt autorizate multe firme[inclusiv cele de ciment] din tara sa aiba arzatoare? La ce le folosesc? Cenusa de la aceste deseuri toxice se introduce in cimentul pe care il cumparam? Termocentralele din tara folosesc si ele deseuri diverse in arzatoare?

  15. viki ai uitat sa mai spui ca in plus noi suntem obligati sa platim diferite taxe de poluare care nu ajuta la nimic pentru respirarea unui aer curat, bani care se duc tot la firmele care cica neutralizeaza deseurile!!! Intrebati-l pe ungurul de la mediu care vrea acum taxa pe fumeritul centralelor de apartament!

  16. Cel ce importa desuri … poate fi numit om ?
    Cel mult … gandac de balegar !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.