Numărul bebeluşilor morți la maternitatea Giuleşti a ajuns la patru

Unul dintre bebeluşii care a ars la Maternitatea Giuleşti a murit marţi noaptea. Astfel, numărul micuţilor morţi în urma incendiului care a izbucnit la secţia de Terapie Intensivă a maternităţii a ajuns la patru.

 

Bebeluşul, care cântărea 3.000 grame, a fost transportat în stare gravă luni la Spitalul Grigore Alexandrescu. El avea arsuri pe 70-80% din suprafaţa corpului. În urma incendiului brăţara de identificare a bebeluşului a ars, el neputând fi încă identificat.

În urma incendiului de la Giuleşti, 4 bebeluşi au murit, 7 fiind internaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu, unii dintre ei în stare critică. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire a micuţilor. Trei dintre aceştia au arsuri de 70% din suprafaţa corpului, ceilalţi, de 50% şi arsuri ale căilor respiratorii.

Luni subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii declara că „Din păcate am avut trei decese de nou născuţi, iar alţi opt micuţi au fost transportaţi cu arsuri medii şi grave la Spitalul Grigore Alexandrescu. Este o tragedie!”. Acesta a spus că familiile micuţilor decedaţi au fost anunţate deja.

În Maternitatea Giuleşti erau 26 de gravide în travaliu în momentul în care a avut loc explozia. Toate au fost transferate la alte spitale din Bucureşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.