Numărul de pensionari a scăzut în ultimul an

Numărul pensionarilor din România a ajuns la 5,25 milioane în al treilea trimestru din acest an, în scădere cu 46.000 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce pensia medie a crescut cu 6,5% într-un an, la 951 de lei (213 euro), potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Raportul dintre numărul de pensionari şi cel de salariaţi a rămas la 9 la 10, ceea ce înseamnă că 10 angajaţi activi susţin nouă pensionari, dar acest raport variază de la un judeţ la altul.

În timp ce în Bucureşti sunt cinci pensionari la zece salariaţi, în judeţul Teleorman raportul este de 17 vârstnici la 10 salariaţi. În Giurgiu se înregistrează cea mai mică pensie, de 748 de lei, cu o diferenţă de peste 400 de lei faţă de pensia maximă, primită de persoanele din Bucureşti, care se ridică la 1.181 de lei.

La nivel naţional, pensia medie lunară a fost de 951 lei, mai mare cu 0,8% faţă de trimestrul precedent, iar pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 931 de lei, nivel identic cu cel din trimestrul al doilea.

Raportul dintre pensia medie nominala netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare şi câştigul salarial mediu net a fost de 53,3%, comparativ cu 53,7% în trimestrul precedent.

Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari, din care 89,1% sunt cei cu pensie de asigurări sociale de stat.

Totodată, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (75,3%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale, în timp ce persoanele care s-au pensionat anticipat sau anticipat parţial au reprezentat 1,8%.

Există şi 568.200 de beneficiari de indemnizatie socială, care au pensia minimă de 400 de lei pe lună achitată tuturor celor înscrişi în sistemul public de pensii, indiferent cât de puţin au cotizat la acesta.

Creşterea puterii de cumpărare a pensionarilor în al treilea trimestru a fost de 0,9%, în condiţiile în care raportul dintre creşterea pensiilor şi inflaţie, indicator care măsoară creşterea preţurilor, a fost de 100,9%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.