Diana Buzoianu (USR), ministra Mediului, a vorbit la B1 TV despre numirea lui Mugur Cozmanciuc (PNL) și a Speranței Ionescu (UDMR) în Consiliul de Administrație (al Romsilva.
Cozmanciuc a fost trimis în judecată de DNA pentru că ar fi cerut mită 500.000 de lei pentru numirea unui director la Apele Române și a fost achitat pe motiv că „fapta nu există”.Cât despre Speranta Ionescu, aceasta a scăpat de un dosar de corupție, după ce instanța a eliminat probele obținute de procurori cu ajutorul SRI.
Buzoianu spune despre concursul de la Romsilva că nu poate fi anulat, dar și că procedura nu e transparentă
”Era un concurs finalizat 90% când am venit în minister. Eu am întrebat dacă se poate relua concursul în vederea introducerii criteriilor inclusiv cu privire la reorganizarea Romsilva și mi s-a răspuns că nu se poate”, a explicat Buzoianu, arată sursa citată.
”… când se bifează o listă de criterii și criteriile alea au fost îndeplinite cum au fost îndeplinite ele, pe lege au fost îndeplinite dar, în fapt, în spiritul lor, n-au fost îndeplinite. Că noi, în realitate, ne uităm la un concurs din care a rezultat o listă foarte scurtă, că-s foarte puțini oameni care au aplicat la acest concurs. Asta înseamnă că concursul fie nu a fost transparentizat real, fie oamenii de bună credință și competenți n-au avut încredere că e un concurs realizat onest și n-au aplicat”, a mai arătat Buzoianu.
”Există niște pârghii, dar doar după un an”
Diana Buzoianu a mai spus că se pot face proceduri pentru excluderea unor persoane dacă acestea au încălcat contractul de mandat, iar o dată pe an se face de către Ministerul Mediului o analiză pentru a se vedea dacă s-au îndeplinit criteriile de performanță și dacă nu s-au îndeplinit, atunci poți demite CA sau membri din CA.
Legea face din ministru un ”notar”
”Eu sunt obligată să accept rezultatele unui concurs pentru că, cumva, rațiunea legii e că aceste concursuri sunt obiective, în care miniștrii să nu mai poată interveni ulterior. Pot cel mult să refuz anumite numiri în ordinea punctelor obținute. Pe dl Apostu eu l-am refuzat din argumentul că, în perioada în care a fost președinte în CA anterior, exact atunci raportul Corpului de Control a găsit așa multe nereguli, că a trebuit să trimitem raportul Corpului de Control la Parchetul General. Atunci l-am refuzat pe dl Apostu, dar nu am putut… adică următorul… conform legislației, nu am prea mare marjă de manevră, maxim pot, în ordinea punctelor obținute, să numesc următoarea persoană. Deci astea sunt rezultatele. Din păcate, azi, legea face din ministru un notar”, a mai spus ministrul.
Ministra Mediului i-a numit miercuri pe Mugur Cozmanciuc și Speranța Ionescu membri ai consiliului de administrație al Romsilva, potrivit unui comunicat și paginii oficiale a regiei autonome. Diana Buzoianu a dezvăluit că acest concurs a fost organizat de AMEPIP.
Într-un mesaj pe rețelele sociale, Diana Buzoianu arăta: „Nu sunt mulțumită de rezultatul (concursului pentru Romsilva), legea e făcută azi să fii notar în calitate de ministru, uar concursul pentru CA-ul Romsilva nu și-a atins scopul de a atrage cei mai profesioniști oameni pentru toate posturile. Este nevoie urgentă de o reformă a legii privind alegerea și funcționarea CA-urilor”.
# Tantii- 21:19. Nu pot sa cred vorbești despre ministrul Buzoianu ca este manevrabil și mănâncă banișorii statului . La cum combate și cât de vizibila este nu începe un jurnal fără ea, la fel în ziare tibe prima pagina trebuie numita pe viață MINISTRU. DACA NICI AXUM NU ESTE ACCEPTAT COMENTARIUL SUNTETI NISTE BULANGII
Fatuca asta a terminat facultatea de drept in 2017. In 2020 a ajuns parlamentar pe listele USRPLUS.Nu are ce cauta in asemenea functie, la virsta de 31 ani este lipsita de orice experienta de munca si de viata.
La Romsilva toții, adică de la primul director pîn la ultimul pădurar toții sunt de tras in țeapă./ Urgent,..că și azi tunde păduri in prostie..
Nu este zi în care nulitatea de ministru la treizeci de ani madam buzoianu sa nu iasă cu câte o știre în care ia atitudine, combate și da directive. Am înțeles bine vinde pădurile și gata misiune îndeplinită. Trăiască Uniunea care Secatuieste România. Dar Ghinea, Voiculescu și Mihăilă nu su lic în guvern?
Mirări, surprinderi, „suparari” golanilor și matracuci – pentru buzunariti, în fundal Ilie & Dan împart ciolane pentru fideli din partide, austeritate ash!
Cea mai dubioasa e aceasta Speranta Ionescu de la UDMR (?!?) … Infiltrata ? … Sau pe sistemul asta o sa aflam curind ca si Atilla era var primar cu Decebal ?!
Am înțeles vinde madam odată Romsilva și gata, asta este misiunea dumitale. Haimpa ca ma enervează matracuca asta.
Un motiv f serios sa-i poata revoca…..daca intr-adevar vrea.
Dacă madam ministra Buzoianu cu o facultate de drept la activ, având venerabila vârstă de 31 de ani și o extra-dilatată experiență în domeniul mediului ca urmare a plimbărilor în aer liber, spune ca și Eva că nu e de vină, probabil că așa e. Pe Eva a înșelat-o diavolul, pe madam Buzoianu viața. Ce caută mucoasa asta în scaunul de ministru? E geniu în domeniu?
prostii si coruptii sunt usor manevrabili, de aia se fac asa numiri! Vezi ca directorii astia au mancat muuulti ministrii! Da-ii afara si organizeaza concursuri iar pe consilierii lui peste prajit, sa ii trimiti la capsuni!