Nuntă cu dar sau cum se cumpără măririle politice

Salariile astronomice ale bugetarilor vor duce România de râpă, este de părere un economist de pe Venus, un mofluz, PNL și PSD nu sunt de acord cu el, afirmă madam Calomfirescu. Primăriile nu vor putea plăti salariile în scurt timp, oamenii vor ieși în stradă, zice alde Bibescu, proapăt întors din Costa Rica. Vor ieși în stradă să repare strada, întreabă un alegător somnoros care tocmai a ieșit de la Manuc, de la nuntă importantă cu pesediști, pedeliști, uneperiști, useriști, toți în păr. O meduză de pe Jupiter îl strânge de gât, au, gata, tac. Păi asta e, să tăceți oameni buni că dacă nu, harști. Am vrut eu să vină extratereștri să ne facă calcule și analize economice? N-am vrut! Voi, în schimb, după ce nu v-au mai plăcut rușii, după ce ați dat cu flit turcilor și fanarioților și i-ați tras în piept pe americani, vi s-a năzărit să-i chemați pe extratereștri. De chinezi ce să mai vorbim? A fost așa un zvon dar v-a trecut repede. Acum stăm așa, cu extratereștrii pe cap, nu scăpăm ușor de ei, zice Pompiliu Stamatiade, proaspăt promovat de la Bacău sau de la Craiova sau de la Timișoara sau de la Botoșani, de la Salubritate, direct în Ministerul de Finanțe. Ne țin în ședință de dimineață și până seara, se plânge un deputat pesedist, cine dragă, Dragnea, nu, extratereștrii. Adevărul e că extratereștrii sunt foarte conștiincioși, meticuloși și tipicari. Nu merge cu fofârlica, n-avem nici o șansă. Nu ne putem ascunde, au niște antene ceva de speriat. Nu putem să-i mințim, că ne citesc gândurile. Nu putem să-i ducem la vale că ei văd în subspațiu și relieful pământean nu are secrete pentru ei. Uite-așa, ne-am procopsit, spionii ruși tot încearcă să afle ce se întâmplă prin intermediul unor sârbi din milițiile paramilitare de la Belgrad. Americanii, și ei, tot agită drone peste București dar extratereștrii, pac, pac, pac, le ochesc și le trântesc la pământ cât ai zice pește. Nimeni nu poate să-i oprească, n-am avut de treabă, nu scăpăm de ei nicicum. Gata, uite că se termină ședința despre bugetul falimentar și aiuritor al primăriilor și începe ședința despre patrimoniul sindicatelor din România, să vezi acum ce panaramă. Uite că extratereștrii aduc niște lideri sindicali încoace, să fie cât mai convingători, începe ședința în doi timpi și trei mișcări, să vezi acum ce mai aflăm despre deturnarea fondurilor, bla, bla, bla. Dar lasă, zice Virginica din Pantelimon, de la sediul PSD de cartier, păi nu le venim noi de hac la vară? Păi nu face nuntă mare Fercheniu de la PNL? Și îi dăm noi pe brazdă pe extratereștrii cu plicuri, cu cadouri, cu înțelegi dumneata?! Ne mai ciorovăim o vreme până când apune soarele și începe nuntă mare în Caracal, o să vezi.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Eu tot insist sa cred ca Olguta Julieta Capulet(ma iertati?!) Vasilescu e prea tanara sa se marite cu Romeo Claudiu Montague
    Manta,un adolescent fara o meserie la baza si care umbla numai prin cluburi si comisii parlamentare, dupa distractii ieftine!
    Ce D-zeu,ca nu sunt canguri sa se inmulteasca in nestire…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.