O demisie în Guvernul Cioloş

Ana Costea a demisionat de la Ministerul Muncii. Premierul Dacian Cioloş i-a acceptat demisia, precizând că în perioada imediat următoare va înainta o propunere preşedintelui Klaus Iohannis.

„Am acceptat astăzi demisia doamnei Ministru Claudia-Ana Costea, care mi-a fost înaintată în cursul acestei zile. În perioada imediat următoare voi înainta domnului Președinte Klaus Iohannis o propunere pentru funcția de Ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice”, arată Dacian Cioloș într-un comunicat emis de Guvern.

Demisia nu este o surpriză, în condiţiile în care un consilier al ministrului Muncii a anunțat pe 12 aprilie că Ana Costea este dispusă să își depună mandatul dacă proiectul de ordonanță privind salarizarea în sistemul bugetar nu va fi retras de către Guvern.

De asemenea, executivul a anunțat că va lucra la un nou act normativ legat de salarizarea bugetarilor şi că şteaptă săptămâna viitoare sindicatele la discuţii pentru a găsi împreună soluţii fezabile.

Sindicaliştii vor ca Guvernul să adopte o altă ordonanţă de urgenţă prin care să fie eliminate diferenţele mari privind salarizarea din sistem chiar din luna mai, de când va creşte salariul minim pe economie la 1.250 de lei şi insistă pentru a primi majorarea salarială de 25% promisă de vechiul Guvern.

Dacian Cioloș declara joi că remanierea nu este o prioritate a sa.

„Aşa cum v-am mai spus, aveţi impresia că altă treabă nu există la Guvern decât să discutăm de remaniere. Miniştrii au nişte obiective foarte clare pe care şi le-au asumat. Eu fac evaluări cu ei periodic pentru că vreau să văd acolo unde există blocaj de ce există blocaje, să găsim soluţii”, a răspuns Dacian Cioloş, atunci când a fost întrebat dacă va schimba vreun ministru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.