O echipa tehnică a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Comisiei Europene va sosi astăzi în ţară pentru a discuta cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe despre prima rectificare de buget, au declarat surse din instituţie pentru Capital, conform ziarului Bursa.
În ciuda faptului că a fost anunţată pentru data de 30 iulie, rectificarea bugetară ar putea fi aprobată în august, în functie de rezultatele dialogului cu experţii străini, transmite Hotnews.ro.
Potrivit sursei citate, programul de încasări nu a fost realizat, existând un minus de 2,5 miliarde lei prognozat pentru tot anul. În acelaşi timp, cheltuielile trebuie majorate cu alte 2,5 miliarde lei, în special pentru plata unor arierate şi a unor titluri judecătoreşti. Astfel, cheltuielile unor ministere vor fi tăiate semnificativ, vizate fiind, mai ales, Educaţia si Transporturile. Sume mai mici vor fi luate şi de la alte ministere.
De asemenea, o cheltuială de 400 milioane lei programată pentru autostrada Comarnic-Braşov va fi anulată. Un motiv suplimentar pentru diminuarea cheltuielilor este reducerea încasărilor din CAS cu 1,2 miliarde lei, în ultimul trimestru, pentru care nu există altă variantă de compensare.