Tot ce s-a scuturat la prima zgâlţâire, tot ce-a tremurat la prima a ameninţare, tot ce-a salivat la prima tentaţie s-a adunat în această caricatură politică. Victima celebră şi regretabilă este Cristian Diaconescu. Unul dintre politicienii români cu un comportament mai îngrijit, cu o exprimare adeseori nuanţată şi inteligentă s-a expus până la ridicol. Cu un an sau doi înainte, Cristian Diaconescu era pe primele locuri în PSD, unii dintre bătrânii partidului creditându-l cu şanse reale de a-l învinge pe Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale.
Cristian Diaconescu şi-a trădat şubrezenia în cursa pentru Capitală. Atunci s-a văzut mai limpede că era mult mai firav decât îşi imaginaseră optimiştii săi colegi. Şi astăzi,politica românească a mai pierdut o speranţă. Cristian Diaconescu a devenit preşedinte de onoare al acestui partid croit din aburi de whisky, scenarii de menţinere la putere a PDL-ului şi din vanitatea unui general cu apucături de militar grobian.
A devenit preşedinte de onoare al unui partid fără istorie. Deci funcţia sa ar putea fi legată eventual de importul de onoare în Uniunea Naţională pentru Progresul României. Numai că părăsind PSD-ul pentru că n-a ajuns ce-a visat, Cristian Diaconescu n-a adus cu el onoare, ci o trăsătură apăsătoare, de regulă descalificantă şi care de obicei se numeşte trădare sau laşitate.
Să zicem că Diaconescu a rămas totuşi cu atâta onoare încât să poată ocupa o asemenea funcţie clinchenitoare (precizez totuşi că onoarea nu-i o colecţie de timbre şi nu dispare pe bucăţele!). Aşa că preşedintele de onoare din acest caz seamănă mai degrabă cu clopoţelul din vârful unui turn care n-are o fundaţie. Sau cu martirul din fruntea unei biserici care nu are ziduri şi nu este frecventată decât de câţiva credincioşi.
Ce fel de partid conduce cu onoare şi delicateţe Cristian Diaconescu? Unul care nu există dar care a fost încropit pentru a da iluzia că trăieşte. Partidul condus prezidenţial de Marian Sârbu, tras de hăţuri de generalul profesor cu aer de sfertodoct şi cu actele în servieta unui alt general de tip vechi, Neculai Onţanu. Asta este un partid de stânga? Un partid de 1 Mai? E mai degrabă paravan pentru averea şi funcţia lui Oprea, pentru completat numărul de voturi necesar PDL-ului în vederea continuării operei de jumulire economică naţională. Şi lui Traian Băsescu pentru iluzia că este preşedintele ales şi iubit de popor şi susţinut de o majoritate parlamentară evidentă.
În rest, cu-cu! Avem de-a face cu un partid alcătuit din parlamentari de furat, cu o caricatură politică, cu o minciună sfruntată, cu un progres de tip rac şi cu o restructurare a clasei politice în sensul eliminării celor care nu gândesc după un calapod. Şi cu înlocuirea acestora cu toţi lingăii, arestabilii, fonfii şi căţeii de lanţ.
O comedie politică a fost înregistrată cu acte pentru a da aparenţa de legalitate unei construcţii politice devenită o pacoste pentru România!
