O fetiţă din Deva a devenit mamă la doar 12 ani

O fată de 12 ani dintr-o comună hunedoareană a devenit mamă. Este cea mai tânără mămică pe care au văzut-o medicii din Deva, în ultimii 20 de ani. Direcţia pentru Protecţia Copilului şi poliţiştii au început anchete în acest caz.

Adolescentă este elevă în clasa a VII-a şi a născut la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva un băieţel sănătos, deşi este prematur.

„În ultimii 20 de ani, cred că este cea mai tânără mămică din Spitalul Judeţean Deva. Copilul este bine, la naştere a avut două kilograme, este băieţel, a luat nota 9.00 la naştere, Apgar 9.00, e totul în regulă”, a declarat Romeo Stănescu, medic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.

Fata a spus poliţiştilor că tatăl este oier la o stână din apropierea localităţii unde locuieşte. Acesta este anchetat de poliţişti.

„Ca urmare a unei sesizări din oficiu, poliţiştii postului local de poliţie au întocmit dosar de cercetare penală şi efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de act sexual cu o minoră, presupusul autor fiind un tânăr de 20 de ani care nu are domiciliu în acea localitate”, a spus Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Sesizată a fost şi Direcţia pentru protecţia Copilului, care a analizat cazul.

„Direcţia pentru protecţia copilului a intervenit, a discutat atât cu tânăra mămică, cu mama acesteia care împreună au hotărât că doresc să se ocupe de nepoţel şi de copil”, a precizat Ionela Lazăr, purtătorul de cuvânt al DGASPC Hunedoara.

„Având în vedere vârsta fragedă a mamei, acest eveniment ar putea să aibă traume toată viaţa. Dar din discuţiile purtate atât cu familia cât şi cu tânăra mămică, aceasta a reuşit să depăşească cu bine acest eveniment, travaliul precum şi depresia post-partum”, a spus Ramona Dragomir, psiholog DGASPC.

Direcţia pentru Protecţia Copilului va monitoriza cazul şi va oferi consiliere tinerei mămici, pentru a-şi putea îngriji copilul.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.