Niculae Rădulescu-Dobrogea
Eram în clasa I la Şcoala Iancului. Ajuns acasă, în strada Spătarului nr. 1, în blocul în care mă născusem, m-am zbenguit cu fratele meu mai mic, Dan. Seara, dormeam în bloc la etajul 5 la străbunica mea Theodoisia Noica (Maica). M-am băgat în pat…
– De ce esti tristă, Maico?
– Astăzi a plecat Regele…
– Poate să trăiască o ţară fără Rege?
– Da, România va fi republică…
După câteva zile, în vizită la bunicul meu Nicolae Ottescu (avocat, dramaturg, scriitor şi fost demnitar), a venit scriitorul Mihail Sadoveanu. Cei doi prieteni se disputau adesea şi pe tabla de şah. Zărindu-mă (eram o speranţă în materie), m-a provocat:
– Niculae, facem o partida?
– Cum să nu…
După un timp, m-a înghesuit, atacându-mi Regele…
– Şah!
Impasiv, am mutat altă piesă…
– Îţi iau regele!
– Nu-i nimic, jucăm în Republică…
N-am ştiut, atunci, că e atât de rău fără rege.
Cei 65 de ani scurşi de atunci m-au convins. Din ce în ce mai mult…
