O fotografie simbolică și istorică – Doamne, ce Pace ne așteaptă!

Zilele acestea, ziarele internaționale au publicat o fotografie cu liderii noii axe Nord-Sud care au participat la aniversararea de la Beijing a încheierii celui de- al Doilea război mondial. Precizez că pentru Europa, catastrofa s-a încheiat în luna mai 1945, pentru Statele Unite în august și pentru China în Septembrie.

Presa chineză a vorbit de aniversarea a 80 de ani de la înfrângerea Japoniei. Reuniunea a fost sărbătorită cu mare fast pentru că marchează nu numai o victorie a Chinei, dar și începutul unei ere geopolitice noiși, totodată, lansarea în forță a unei ere economice globale, controlată potențial de Beijing.

Noul bloc BRICS, dominat de China, Rusia, India, Brazilia, și la care au aderat și alte țări de mare importanță economică și geopolitică, se impune pe plan mondial și a început să concureze occidentul condus de Statele Unite și de instituțiile financiare înființate imediat după război. Mă refer la Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, Organizația pentru Tarife și Comerț, precum și alte instituții bancare prin care occidentul domină lumea de 80 de ani. Dacă inițial aceste instituții au avut un rol pozitiv în stabilizarea lumii devastate de război, cu trecerea timpului, ele au devenit uzurpatorii economiei mondiale și cămătarii țărilor mici. Așa se explică nemulțumirea crescândă a lumii împotriva aranjamentelor occidentale și aderarea multor țări la organizația BRICS și la Tratatul de la Shanghai.

Un vechi proverb chinezesc spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte. La recenta reuniune de la Beijing, președintele Xi Jinping a dominat ferm peisajul, în timp ce liderii țărilor participante îl înconjurau cu respectul cu care erau tratați împărații Chinei de altădată. Fiecare lider participant și-a făcut desigur jocul și și-a urmărit interesul, dar de data aceasta interesele au gravitat în jurul Chinei. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a jubilat arătând că nu este singur în războiul din Ucraina; președintele Indiei, Narendra Modi, a arătat că interesele țării sale sunt cu China și Rusia mai degrabă decât cu America; Președintele Iranului s-a pozat în mijlocul grupului vrând să arate lumii că țara sa nu e singură în confruntarea pe viață și pe moarte din Orientul Mijlociu; iar conducătorul nord-coreean l-a flancat pe Xi dorind să-și etaleze și el importanța în noua lume de azi.

Între participați au fost și lideri europeni, între care Robert Fico, președintele Slovaciei, scoțând în evidență prin aceasta cât de fragilă este Uniunea Europeană. Vecinul  Orban a lipsit însă din fotografie, de teamă probabil să nu fie dat afară din Europa. Spre surprinderea unora dintre noi, în fotografie au apărut însă și doi foști primi- miniștri ai României, Adrian Năstase și Viorica Dăncilă, ceea ce m-a dus cu gândul la Vocea Americii unde eram redactor acum 35 de ani. În acei ani am avut mai multe discuții cu Adrian Năstase, dar și cu alți lideri politici români.

Imediat după zisa revoluție din 1989 am început să vizitez ambasada României din Washington unde am întâlnit zeci de lideri români, atât din noile guverne, cât și din opoziție. Apoi am revenit de nenumărate ori în țară, unde, din nou, am întâlnit noii lideri. La Washington, de exemplu, m-am apropiat de noii ambasadori, iar cu unii dintre diplomați am stabilit chiar relații de prietenie. Și îmi amintesc de discuțiile cu Dragoș Munteanu, care inițial a fost acreditat la Misiunea română de la Națiunile Unite și ulterior a devenit ambasator la Washington. Era evident că îmi cunoștea activitatea de lobby și mi-a sugerat să sprijin aderarea României la Alianța NATO. Pe lângă acest subiect, Dragoș Munteanu mi-a spus că este un apropiat al noului președinte Ion Iliescu, pe care încerca să-l convingă de avantajele democrației. Nu mi-a spus-o direct, dar era dezamăgit și de Iliescu, și de evoluția post-decembristă a țării. Un alt subiect pe care l-am abordat în discuțiile noastre a fost desăpre China și despre relațiile României cu Beijingul.

Unora li se va pare curios, dar după ce trăisem peste trei decenii în America și după ce îmi făcusem doctoratul în Geografie și Studii Internaționale, devenisem sceptic cu privire la viitorul occidentului. Eu eram de acuma convins că în viitor China va deveni o putere redutabilă. În același timp, cunoscând foarte bine abuzurile istorice ale Rusiei asupra țării noastre, am recomandat de la început o cooperare strânsă cu China. Poziția mea a fost primită cu rezervă de unii compatrioți, dar ambasadorul Munteanu a fost receptiv și chiar favorabil. Mi-a spus între altele că discutase deja cu unii diplomați chinezi, care afirmaseră că în calculele Beijingului, China urma să aibă un proiect pentru Peninsula Balcanică în aproximativ 40-45 de ani. Rețineți că discuția avea loc cu circa patru decenii în urmă. Au făcut guvernanții noștri vreun efort în tot acest răstimp ca să înțeleagă ce se întâmplă în lume și cum va evolua China?

China e cunoscută pentru răbdarea ei milenară. Ea merge încet, dar sigur. China și-a arătat mușchii la paradă militara recentă de la Beijing, dar nu vrea război. Nu s-a alarmat nici când președintele Trump a amenințat cu tarife vamale majorate cu 500 sută la sută. Așa cum se reașază însă lumea de azi este posibil că în următorii 10-20 de ani China să ajungă în vârful lumii globale. Personal, nu mă încântă această evoluție. Mă tem de sistemul de control social instaurat în China și care ar putea deveni un model universal. Sub o asemenea supraveghere, omul nu mai poate greși, dar ceeace uită oamenii este că doar învățând din greșeli ne putem îndrepta și perfecționa.

Și revenind la fotografie. România a uitat de China, dar China nu a uitat de România și a invitat doi foști prim-miniștri pentru a arăta că în noua ordine modială în curs de formare a rămas loc și pentru alte țări. Liderii noștri politici stau însă cu mâinile în buzunare, nu pentru că ar fi indiferenți, ci de frică să nu le sustragă cineva avuțiile furate de la toți românii. Între timp, politrucienii noștri așteaptă să vină de la Bruxelles ordinele de încorporare pentru războiul care se anunță. Președintele Trump a luat-o chiar înaintea altora. A hotărît să schimbă numele Departamentului pentru Apărare în Departamentul de Război. Doamne, ce pace ne așteaptă!

PS: Mă cutremur la gândul că un om cu experiența mea rămâne indiferent în fața seismului mondial care bate la ușă. Ce să mai spun de miliardele de oameni care se zbat în sărăcie și care nu au nici o speranță? Cu cine se vor alinia ei în viitoarea confruntare globală?

Prof. Dr. Nicolae Dima,

USA, 6 Septembrie 2025.