O gălușcă liberală

Ciufulitul premier Cîțu s-a ridicat din bălării și a început să urle:
-În PNL este dictatură!
Să te ferească Dumnezeu de milogul ridicat din morți! Dă cu barda ca regele care simte că pierde regatul.

Râdeați de Viorica? Stai s-o vezi pe Monica

Cîțu, cel mai grăitor produs al decăderii și dictaturii din PNL, se ridică împotriva dictaturii tocmai cînd să beneficieze de ea. Din ordinul de om păcălit al lui Klaus Iohannis a ajuns premier și tot din ordinul Navetistului s-a trezit urmat de toată floarea liberală tremurîd cu chiloții pe ea.
Să ne lămurim! Florin Vasilică Cîțu a fost adus de pe drumuri în PNL de tovarășul său de afaceri îndoielnice Lucian Isar și a fost servit președintelui Iohannis de vedeta iubirilor liberale. Nu pentru opera sa, nu pentru performanțe, nu pentru idei. Nu pentru limbaj sau pentru urmele de gîndire economică a ajuns Cîțu premierul României. Nu ieșea nici primar la Voineșița. Și acolo s-ar fi găsit un bătrîn sau o babă care să zică:
Uuîrîtul ăsta bîlbîit ne bagă în groapă!
Meritele sale în momentul desemnării ca premier erau egale cu ale lui nea Gheorghe din Valea Tristă. Dacă nu era zîmbetul tainic al Alinei Gorghiu, n-ar fi ajuns niciodată nici măcar ministru al Finanțelor. Iar la Finanțe, îi era necesar doar lui Lucian Isar, nu bugetului sau redresării economice a țării. Premier l-a instalat Klaus Iohannis cu un partid liberal îngenunchiat, care nu mai găsea nici capre de trimis la pășune și nici la abator sau la emisiuni televizate.

BREAKING NEWS Protest al Academiei Române după învârteala lui Anisie

Ce-i această alegere de tip numire, pe cale de a deveni forțată? Ce-i desemnarea asta pe bandă rulantă în posturi cheie? Să nu ne facem că plouă. Și Orban a numit tot soiul de matracuci cu valoare zero în tot felul de posturi cheie. Chiar și atunci cînd era premier. Tot asta face și Cîțu. La fel,și Iohannis. De la el la vale, oamenii sunt aleși după susurul în ureche. Nu-i un soi de atitudine dictatorială? O asemenea decizie a făcut dintr-o caricatură politico-financiară un premier bîlbîit. După ce s-a trezit din propriile amețeli, a început să se umfle în pene, învîrtind aceleași două sute de cuvinte cu care nu trece de patru-cinci idei.

(VIDEO) Moţiunea „PNL a creat România NeEducată”

Dacă nu mă înșel, invocarea dictaturii din PNL a fost făcută la alegerile de la PNL Sector 2, unde Monica Anisie a fost și vrea să fie un soi președinte mititel, mai de cartier. Monica Anisie are valoare de politician așa cum o gălușcă ar putea fi considerată rachetă cosmică. Este o catastrofă a catastrofelor trimisă la Ministerul Învățămîntului ca o pedeapsă pentru elevii care fac gălăgie și fumeaază la veceu. Nici coreenii comuniști n-au pus la Educație o ființa mai ștearsă și mai nepotrivită pentru educarea celor tineri! Pe cine a trădat Monica Anisie? Pe Orban sau pe Cîțu? Sau pe amîndoi, plus gramatica limbii române, plus bunul simț și sindicatul profesorilor. A compromis o profesie nobilă și a făcut de rîs un scaun de ministru. Proști am fost că n-am ieșit în stradă să îi agățăm tigăi și crătiți de ușa ministerului și să o alungăm de la Educație! Pe deasupra, i-am dat leafă de ministru și-i plătim și acum una de parlamentar. Din cîte știu, umbrele nu se plătesc decît în dansurile chinezești, nu în politică. Necum, în aceste ciripeli rușinoase pentru istoria guvernelor românești.

Neajunsurile din şcoli, „rezolvate” virtual

Din păcate, o așa rușine la Educație trebuie pusă în cîrca lui Ludovic Orban și a lui Klaus Iohannis care dormea cînd i-au citit lista cu membrii Guvernului. Poate că de-aia și merita trădat. Din rațiuni de umplutură, ei au potcovit tînăra generație cu o ministresă mai fără contur ca o pată lăsată de o broscuță strivită pe asfalt.

Recomanda 49

22 de Comentarii

  1. Imi cer scuze, „lotru” nu este de origine latina, ci slav vechi! A fura este de origine latina! Hotul este un fur(t)!

  2. „Humoroidul sef de CUIB SeKuku de pe forum si-a intrat in pielea vag i a nala tabacita a lui „rene/core” postandu-si in serie nostalgiile lacrimogene de tortzionar-patriot ceausist…Nu plange pentru victimele directe si colaterale ce au intrat deja in „anale”, sector de care raspunde pretinul subordonat „marius”…Prin antisemitismul „activ” a ajuns sa-l glorifice pe Örbany de Buda de care se ferea ca de Pesta mai deunazi…Patrihotii mioritici au vandut sub un miliard un Moll(!?) prejudiciind de restul pana la 6 miliarde, in timp ce patrihotii shogori nu si l-au vandut pentru 12 miliarde din exces de iubire pentru patrie…Cu 12 miliarde cumpara cealalta jumatate din Ardeal si Banatul ceea ce
    demonstreaza ca nu e chiar asa de patriot…De aceea au ajuns sa-l iubeasca „Humoroizii” pe Örbany de Buda Pesta…
    Dar mai ales pt ca le-am deschis ochii ca e tot de-al lor, cu misiune „nationalist-bolsevic-cominternist-rasputinista!

  3. Don Nistorescu, Voinesita nu-i sat, e un rau afluent al Lotrului! Are citeva case, care s-ar putea numi Voinesita , acolo a fost si gara forestiera, cind era linie ferata din munti pina la Brezoi! Stiti, ca lotru este de origine latina si inseamna hoti! Daca are origini la Voineasa, de aia e Catzu Batzu hot de paduri, bolborosit si dusmanos cu semenii romani, de alta „politica” decit el! Cit despre Anisie, puteti spune, Alienisie, tot un drac!

  4. Hai sa recapitulam .Orban pierde alegerile parlamentare . O coalitie de trei partide este formata cu sprijinul presedintelui Iohannis . Un nou premier apare in persoana lui Citu . Ce putem vedea dupa sase luni de guvernare in coalitie ? Peste tot in tara se lucreaza la greu – autostrazi – drumuri rapide – cai ferate . Pandemia a fost corect abordata si rezultatatele sunt vizibile pentru toti . Economia , conform datelor
    IMS , este in refacere .Sumele de bani din PNNR vor veni si ele exact in luna septembrie .Romania educata – programul presedintelui tarii – incepe sa devina realitate . Mai toti ministrii isi fac treaba .Zi de zi vedem cum promisiunile facute sunt parte a deciziei guvernamentale (cititi legile si normele aparute pe site-urile guvrnului ).Moneda Euro ramane constant in marja ei de putere .Preturile nu cresc semnificativ ba chiar pe anumite paliere scad . Premierul Citu ofera o sansa votantilor de partid sa revina la sustinerea acestuia si in acelasi timp ofera nehotaritilor o sansa de a vota pentru . Incet – incet Romania se pune pe roate .Deranjul , ce tine de critica adusa premierului este evident partinica si are in componenta eliminarea unora de la jaful banului public . Vulpea cind nu mai ajunge la struguri zice ca sunt acri cum stiut este si ca hotul striga hotii .

  5. B. Cel mai tare serviciu de informatii din lume este Mossadul si asta pentru ca de 3-4 ori pe an fiecare ofiter este supus probei incrucisate cu detectorul de minciuni pentru a se afle daca acesta n-a defectat. Ps. Toti sefii si sefutii SRI din 90 si pana-n momentul desfiintari trebuie sa fie controlati la sange la averile detinute iar acolo unde se constata ca averea nu poate fi dovedita cu acte ca este obtinuta in mod legal, sa li se confiste extins toata averea. Totodata cu pierderea dreptului de a beneficia de pensie pentru perioada lucrata in cadrul SRI. Asta este singura modalitate de a scoate Romania la liman si a taia definitiv tentacule SRI care practic face ce poftece in aceasta tara, tara pe care ea de fapt o conduce cu adevarat asa cum doresc sefii ei in favoarea intereselor straine. In acest moment Romania este o colonie tinuta-n lesa de SRI, SRI fiind in fapt o oficina straina de informatii platita insa din bugetul statului roman. 500 de milioane de euro sunt irosite anual pe functioanrea SRI in timp ce ea serveste interesele altor state, nu pe ale noastre, ale romanilor si ale Romaniei.

  6. A. Nea Nistorescu de ce-ti irosesti matale timpul comentand spectapolul de teatru zilnic regizata de SRI??? E pacat de timpul pierdut. Atata timp cat SRI ramane militarizata cu 16 mii capete de bovine bine platite de la bugetul statului, desfasoara activitati economice-financiare fara a fi controlata de nimeni, are ofiteri acoperiti in toate posturile cheie ale societatii romanesti la toate nivelurile decizionale, acest circ va cotinua la infinit. Singura cale de a instaura o democratie functionala in Romania este aceea de a desfiinta SRI si a infiinta un Serviciu de Informatii demilitarizat cu 1/6 ca numar de angajati decat al SRI. Un Serviciu care sa nu mai aiba voie prin lege sa deruleze activitati economoce-finaciare. Un Serviu de informatii in care de la sef si pana la ultimul angajat sa fie supusi in fiecare an, de 2 ori probei cu detectorul de minciuni pentru a afla daca respectivul n-a defectat in favoare vreunei oficine straine. Si nici daca persoana in cauza, daca aceasta detine o functie de conducere in servicu, a dat ordin ca sa se infiltreze o institutie a statului, partid politic… Acest lucru trebuie dezbatut public in mass-media romaneasca pana o intelege tot poporul ca treburile in aceasta tara nu merg bine din cauza SRI si de aceea, SRI trebuie de urgenta desfiintat. Si reconstruit un nou serviciu de informatii in care cele 4 cerinte sa fie litera de lege.

  7. Nu cred in asa-zisul conflict din interiorul pnl, si nici in „taberele” vehiculate.Toti sunt ca unul si, in ciuda replicilor „acide”(răde lumea), sunt calare pe România chiar acum, impreuna.

    Trebuie totusi sa reamintim publicului, cum a fost „neutralizat” guvernul Dancila.In 2019,niste baeti liberali din dALDE, s-au trezit in mijlocul verii, ca le pute guvernul, si s-au retras.

    UDMR-ul de azi este Aldele de atunci.

    Deci domnul Orban poate rezolva foarte repede un eventual vid de putere, chiar si fara motiunile neintentionate ale psd.Asta plecand de la premisa ca nu a cedat deja sefia pnl, iar circul media acopera asta la ordin.

    PNL va fi ca USR la toamna.
    Asa ca:relax!

    Cine vrea partid de driapta clasic va trebui sa-si faca.

  8. Justă întrebarea de la 17:59 !
    Au vândut Petrom-ul pentru 650 milioane de dolari în timp ce ungurii au primit pe MOLL-ul lor 12 miliarde și nu l-au dat, deșii este evaluat cam la jumătatea valorii Petromului.

    Până nu se introduce din nou pedeapsa cu moartea în Codul Penal , nenorociții ăștia, trădători de neam și Țară nu se mai tem de nimic altceva, mai ales că nici confiscarea averilor fabuloase făcute prin fraude uriașe nu este pusă în practică și în cel mai bun caz iau cu suspendare, sau intră la închisoare de unde fac câte doi – trei plozi și gata !

  9. Catzu ii va servi silui Johannnis. Adica in 2024, cand Marele Joha isi va fi incheiat mandatul, Catzu se va da la o parteca sa-i lase locul in fruntea PNL, ceea ce Orban Lajos al nostru nu ar face-o. Dar nici de Catzu nu as baga mana in foc, doar se preupune ca ar face-o. E drept, ca adulatorii de azi ai Catzului, s-ar retrage strategic, daca Catzu nu percuteaza. Ar face cam ceea ce fac azi, abandonandu-l pe Orban. Asta e tot spilul.Chestia cu Orban sau Catzu la Cotroceni e o utopie si o carte necastigatoare. Candidatul PNL si castigator al functiei prezidentiale este decis deja de Germania si este Laura Codruta Kovesi, care il va bate pe Dacien Julien Csallos in finala cu peste 80%.

  10. Suferim prea mult, unii dintre noi, pentru puținul care ne lipsește și ne bucurăm prea puțin pentru multul pe care-l avem . – Shakespeare
    Încercați să observați acest lucru și din comentariile „Cotidianului ”
    P.S.
    Se spune că :
    Cel mai mic ajutor este de preferat celei mai mari intenții.
    Pentru încurajarea ( 😉 ) turismului se fac o mulțime de oferte, care mai de care mai trăsnite, dar cea făcută de niște cetățeni de-ai noștri e foarte atractivă :
    – Vizitați România ! Mașina dvs. este deja aici !
    Turism – activitate de transport a unor persoane ce s-ar fi simțit mult mai bine dacă ar fi rămas acasă și locuri care ar fi arătat mult mai bine fără ei .
    Observați că același lucru este valabil și pentru rubrica de comentarii….

  11. Radu Humor si fratii Muraru! El iubitor de tara, ei cu Forumul Mondial Evreiesc... spune:

    Dle Radu Humor! Aprob pozitiv…Faceti va rog Facultatea de Istorie si plangeti in poala lui Relu Fenechiu puscariasul si veti deveni Ambasador in State la 39 de ani si „ciomagarul” ori „Kapo” al antisemitismului romanesc…Daca Veti face si un atac speculativ asupra leului veti intra in „clubul select” al lu’ Vasilica Catu si Lucian Isar! Fratii Muraru sar de 100 000 de mii de Euro anual de caciula…Nu strungari CNC nu sudori in Argon…Ci la camasa alba si decribilizat in draci Romania…Eu iubesc Poporul lui Israel da’fratii Muraru ma fac de ras in fata dansilor…Cozi de topor, maimute urlatoare….Ei scuipa pe romani si Romania pentru 30 de arginti! Ce sa zici! Ce sa mai spui…

  12. Un amic, dacă nu te-a văzut plângând n-o săștie niciodată că ai făcut-ă și din ce motiv;
    Un prieten însă, tot fără să te vadă are ochii umezi de lacrimile tale .
    Amicul se supără dacă îl suni după ce s-a culcat, ca să-l rogi ceva, prietenul te întreabă de ce l-ai sunat abia atunci, atât de târziu…
    Mă bucur că am întâlnit pe acest blog mai mulți amici și poate câțiva viitori prieteni, dar și mulți dușmani. Din păcate nu doar ai mei, ci și a prietenilor mei, dar și ai Poporului Român.

    P.S.
    Supozitorul este o invenție care va rămâne în anale .
    La fel ca și Charlie și ceata lui de neisprăviți….

  13. S-a tot râs pe seama unui fost ministru al Agriculturii de pe vremea regimului comunist, Zăroni, dar ăla era șef de promoție pe lângă repetenții și neisprăviții ce conduc astăzi în România, începând cu dealul Cotrocenilor și până-n Cucuieții din Vale .

    E Jale !!!! Câțu, Bulai, Turcana, ba chiar și Iohanus n-ar fi în stare să conducă nici un W.C. public , dar sunt în stare să distrugă o țară vânzând pe nimic toate bogățiile ei, inclusiv umane !
    Nu s-a umplut numai Bucureștiul de gunoaie ca Clotilde Armand și trupa ei de saltimbaci, ci toată România de sus de la Cotroceni, până jos ….cu neisprăviții ăștia !

  14. unde a fost SECURITATEA -SRI ? Nu trebuia sa fie in combinat?
    Cine cumpara MIDIA -NAVODARI CU UN PRET DE ……

  15. Va multumesc frumos pentru posibilitatea de a posta in spatiul virtual al acestui „minunat” ziar…Mi s-au descoperit atatea…Multe de tot! Fratii Muraru sunt cancere de plaman cu metastaze, Manole BNR-istu cu 4 zerouri in coada bacnotelor si in patru labe ca animalele necuvantatoare la Davos…Gol in suflet si maini tremurande…Si vagoane de sange taranesc nevinovat la Oarba de Mures si sangele unchiului Dumitru mort in Muntii Tatra in 1945 la 20 de ani plecat in armata descult si cu paduchi in cap! Si Jean Badulescu cu Marinica Popescu stateau la Paris..Cum sa uit cumplita saracie????? Pozele cu tata in 1940 la la Bâlci la 5 ani descult si in rochita…Ce sa mai spun??? Un repetent cu spalat farfurii in America că altceva nu stie indatoreaza Romania pe secole..Un mason decrepit de cea mai joasa speta care a scufundat Romania si e PROSTUL DE SERVICIU; SALTIMBANCUL DAVOSULUI a comandat icre negre gustoase si sturioni si mai gustosi de 2 milioane de Euro ca drept rasplata că 5.5 milioane de romani au parasit definitiv tara…

  16. Ecuatia coardei vibrante! Elemente de analiza functionala si banala sare de bucatarie... spune:

    Curs de master in vibratii! Popescu Piedone o sti ecuatia coardei vibrante?? Ca cu formula sarii de bucatarie e dauna totala…Opt clase si mancat 22 de hamburgeri odata..Si cu pistolul Carpati la bracinari si cu motorina pe ceapa taranilor in piata crangasi…

  17. Traiasca puscariasii liberali! Cu ei devii ambasador in America la 39 de ani. spune:

    Sa fii doua proteine chelioase, sa scuipi pe Romania cu naduf si sa o decribilizezi zilnic pentru malai mult.Facultatea de Istorie cu nota 9.94 iti da dreptul sa scuipi pe drapel si sa culpabilizezi o tara ca e cea mai antisemita tara din Europa si sa fii platit pentru asta de la BUGETUL ROMANIEI ??? Sa scuipi drapelul unei tari si ca recompensa sa fii numit ambasador in State???? Gradina Maicii Domnului Romanica?? ? Cu Bogdan Aurescu ministru??? Poate veceu…Da! Veceu…

  18. PNL Izvorul de talente a jumulirii Romaniei...Un mijloc de deposedare de banet de la buget... spune:

    Ma inchin si cu degetele de la picioare…Stau la masa la Lido cu Serghei Mizil..Si el beat si io…Radem cu lacrimi! Adevar Vanghelie zici! In Romania este citez; apa, aer si fraieri..Romania este veceul Europei civilizate! Totul e clestar in mintea mea, CLES-TAR…Trec pe la Eroii Revolutiei! Nu mai ii plang!!! Îi compatimesc…Fratii Muraru! V-am citit CV-ul…Râd in hohote…Sunteti cele mai toxice proteine chelioase pe trupul bugetului la cea mai toxica si mai putreda tara corupta din Estul Europei Necivilizate..Rad cu Serghei Mizil si cu Cora..Ce e aia lupta contra coruptiei…Rad..rad..Charlie! La Navodari este un cuib antisemit/bolsevic/nazist/legionar…Si pun-te pe ras…Charlie! Sunteți forta mondiala…Rad si rad si rad…

  19. darius, scriitorul arunca idei si cititorii lui le citesc, le analizeaza si le asuma sau le resping. Este vorba de o impartsasire de idei. In mod normal, dintr-un schimb de idei, se naste un adevar.

  20. Parca sunt maimute . Le arunca paznicul o banana , si ele se arunca gramada sa o prinda , sa o manince ! Parca sunt maimute !

  21. @Valahul :ai un „limbaj” de lemn din anii 1980 de sluga obedienta fata de „nomenclaturisti”. Nu cumva a-i fost ACTIVIST!!.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.