BREAKING NEWS Protest al Academiei Române după învârteala lui Anisie

Academia Română protestează față de demiterea lui Nicolae Zamfir din funcţia de director general al Institutului Naţional pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, spunând că decizia luată de Ministerul Educaţiei pune în pericol finalizarea proiectului laserului de mare intensitate de la Măgurele.

Nicolae Zamfir, directorul Laserului de la Măgurele, a fost revocat din funcţie, vineri seară, fără explicații, de ministrul Educaţiei, Monica Anisie, fiind înlocuit de Nicolae Mărginean.

Într-un protest adresat ministrului Educaţiei, Biroul Prezidiului Academiei Române susţine că a luat act cu „profundă dezamăgire” de decizia de revocare a lui Nicolae Zamfir din funcţia de director general al institutului, decizie pe care o consideră „nejustificată”.

„Cariera ştiinţifică, prestigiul şi rezultatele academicianului Zamfir în conducerea IFIN-HH şi a proiectului ELI-NP sunt de notorietate la nivel naţional şi internaţional. În virtutea colaborării dintre Academia Română şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ne-am fi aşteptat la un dialog, înainte de luarea unei asemenea grave decizii. Academia Română a dezavuat deja, prin punct de vedere făcut public în data de 21 mai 2020, acţiunile concertate de discreditare a României, a Centrului ELI-NP şi a atras atenţia, la acel moment, asupra evidenţei existenţei unor interese obscure, al căror scop se situează în afara intereselor cercetării ştiinţifice româneşti şi ale României. Membrii Academiei Române consideră că proiectul ELI-NP este reprezentativ pentru plasarea României pe harta ţărilor puternice în domeniul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice”, transmite sursa citată.

În opinia Academiei Române, demiterea lui Nicolae Zamfir ameninţă să blocheze evoluţia ascendentă a cercetării ştiinţifice româneşti la nivel mondial şi pune în pericol finalizarea proiectului ELI-NP.

„Actul şi maniera demiterii de către Ministrul Educaţiei şi Cercetării a directorului general al Institutului care implementează Proiectul ELI-NP sunt de neînţeles. În plus, ele au conotaţii mai largi, reprezentând o ameninţare reală de blocare a evoluţiei clar ascendente a cercetării ştiinţifice româneşti la nivel mondial. Proiectul ELI-NP înseamnă investiţii în tehnologii de vârf, unice în lume şi deja puse în funcţiune, înseamnă atragerea de specialişti de cea mai înaltă calificare din întreaga lume, valorificarea inteligenţei româneşti la cel mai înalt nivel şi, nu în ultimul rând, readucerea în România a tinerilor plecaţi tocmai din cauza lipsei infrastructurii performante de cercetare. Demiterea conducerii Institutului în momentul când ELI-NP începe să fie operaţional pune în pericol finalizarea proiectului, având grave consecinţe financiare şi afectând imaginea României. În aceeaşi măsură, gestul nejustificat al acestei demiteri ilustrează, din păcate, incapacitatea factorilor decizionali de a acţiona coerent şi predictibil şi de a arăta lumii că România are potenţialul şi capacitatea de a fi partener cu drepturi egale în cel puţin un domeniu de referinţă la nivel mondial: cercetarea ştiinţifică”, mai spune Academia Română.

Biroul Prezidiului Academiei Române consideră că este de datoria celui mai înalt for de ştiinţă şi cultură al ţării să dezaprobe public astfel de practici şi să atragă atenţia asupra pericolului ca o administraţie neconsolidată în plan strategic să contribuie la distrugerea domeniului deschis de ELI-NP.

De asemenea, Academia Română trage un semnal de alarmă către Guvern, cerându-i să se implice în stoparea unor astfel de acţiuni „contrare” intereselor ţării noastre.

Citește și 

Victima lui Anisie rupe tăcerea: „În grabă, fără nicio discuție”

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Ioana Radu 8516 Articole
Author

23 de Comentarii

    • Este vina academiei ca trupetii sai nu se mai bucura de respect nici in fata lui Anisie. Cand au votat in fruntea lor un banuit ‘petrov’ sunt toti la fel de lipsisti de respect.

  1. doamna analfabeta pepsigls este nu numai proasta, este si rea. Macar Genunche era mai de inteles. Sa va traiasca cabinetul de imbecili

    • dacă citeste ”luzăr” stie, că e din breaslă..si se dă emanci pată…

  2. Am mai spus-o și-o repet! N-am nicio îndoială că proiectul demarat în România, Ungaria și Cehia a fost gândit inițial ca un bumerang cu acumulare. Banii alocați de CE să se întoarcă cu și mai mulți bani în țările fondatoare ale UE. Ce nu a prevăzut CE la acea vreme a fost caracterul românului însărcinat să conducă proiectul, remarcabilul fizician Nicolae Zamfir care și-a luat în serios atribuțiile dejucând, fără să vrea, planurile jupânilor Europei. Pentru un român atât de rar merită să te bați cu toată planeta. Cred că abia începe calvarul pentru Nicolae Zamfir! Să nu cumva să se ordone DNA-ului chiar fabricarea unui dosărel cu iz penal, știindu-se faptul că stăpânul nu-i stăpân dacă nu pedepsește exemplar sclavul care a greșit! Se găsește vreo portocală sau mandarină care să-l acuze pe academicianul Nicolae Zamfir că n-are bască sau mai știu eu ce, monoclu!

  3. Activista de la antifsie nu stie ce-i cu Academia,ea cu ascultatul la usa clasei si de ciful suprem..Tov.invatatoare care vorbeste rar, ca la prosti,e buna rau, pe vorba de azi..pe vremuri erau lingai umili cu sefii si satrapi cu supusii,dar, pare ca aratau mai fain la mecla..si aveau ceva esperienta in post.

  4. Dupa ce au primit un telefoon de la Zamfir hop si musca…..

  5. Cei care comentati aici ar trebui sa va informati cine este acest Zamfir si cat a pierdut statul roman din cauza acestui politruc.Pe vremuri o fi fost un cercetator de elita.Dar acele vremuri au apus,stiinta evoliaza de la an la an,ori el a ramas in trecut cu pretentii de prezent.Sunt curios cati i-au auzit un singur interviu cu acest Zamfir? Apoi sa trageti concluziile.De ani de zile nu se mai intampla nimic la Magurele.De ce oare? Si inca un lucru ,academia asta care papa bani e o relicva comunista care nu-si mai are rostul.

    • Băi Zmeu …ulii, știi ce este aceea o Academie? Ai idee ce importanță are pentru orice țară? Să ne ferească Dumnezeu ca ăștia ca tine să ajungă la putere, că o să băgați banii doar în magazine și locuri de parcare. Cocalarilor

  6. In mediul universitar, de cercetare, un director poate fii maxim 8 ani. Acest director este din 2004. Poate sa faca cercetare in continuare la Magurele, nu neaparat ca director. Multora le place tare mult sa tina cu dintii de scaun si functie. Academia Romana ar trebui sa isi reformeze mentalitatile si atitudinile. UE sprinina Neuegeneration, prin urmare sa mai conduca acest institut si altii.

  7. @Zmeul Chiar nu te-ai plictisit sa aperi mereu toti imbecilii si toate imbecilitatile?

  8. Susținem protestul Academiei Romane!”guvernul meu”distruge tot ce-i romanesc.

  9. Din ciclul: ANI si SIE
    # Zmeul-competenta ta se face simțită peste tot, cand e vorba de a vorbi de” bine” o persoană. Azi esti expert în fizica nucleară. Ieri erai expert în politici democratice, alaltăieri in teatru si film. Saptamana trecuta in analiza competenței zaharului pudra cu miros de vanilie si priviri de Licurici aflat în bezna absurdului.
    Ps. Despre ciuma rosie, ce sa mai vorbim? Am sa parafrazez un citat aparținând Sf. Marcu.” Foarte se silesc diavolii sa ne convinga ca nu avem diavoli in SRI, SIE, Guvern si la Cotroceni, ci numai în cei care-i deranjează pe securisti, neommarxisti si pe apologetii lor”.
    Ps. Ieri a pătruns, un meteorit, in spatiul planetar. „Era Socialista” covidat si securist galactic. A fost interpectat de un reprezentant # rezist si de procurorul antinational, Parlog si depus in vila de protocol de la Băneasa, pentru a fi facut membru de onoare PNL SI PDL si folosit in campania pentru alegerile locale. Gurile rele spun că e var primar ( Cum altfel daca avem alergi de primari), cu Zmeul si Vacă de muls stearpă, cu coada cu sonorizare Basisto-Jhoannista.

  10. Zmeule, tu esti o relicva comunista si nu suporti concurenta… Nu conteaza cine este cel demis, nu-l cunosc si nu tin cu ursul, important e ca s-a facut hoteste, fara transparenta, revoltatoare este ticalosia liberalilor tradatori. Poate au avut ceva cu el, dar cu Academia nu poti face pe prostul pentru ca poti avea ghinion sa nu-ti mai revii (precum in cazul tau). Caci numai un prost cere desfiintarea Academiei pentru ca are o parere diversa de a lui.

  11. Zamfir a fost secretarul organizatie UTC din fostul Institut de Fizica Atomica (1986-1989), care ingloba toate institutele de la Magurele, cu mii de angajati. In aceasta calitate a dovedit multa ravna in transmiterea „invataturilor” lui ceausescu. A fost parte a sistemului si avea un vocabular agresiv, la intimidare. Pe Wikipedia se sustine ca a fost „forțat să devină, datorită rezultatelor sale excepționale, unul dintre liderii UTC”.
    Probabil ca in aceasta calitate a facut cunostinta printre altii si cu Dumitru Badescu (la acea vreme securistul platformei)

    • Da, şi a fost şi pioner! Şi a avut 10 la examenul de socialism. Unii cred că noi nu ştim să citim un cv. Sau că americanii când l-au invitat ei (!!!) să lucreze la reactorul nuclear guvernamental nu ştiau că a avut funcţii uteciste. Ba ştiau şi dacă ai fost doar un pârlit de responsabil la grupa de învăţământ politic. Adevărul este că încă din 1990 americanii au invitat ca visiting professors pe cei mai buni matematicieni şi fizicieni sub vârsta de 40 de ani. Cei mai mulţi au rămas acolo în nişte condiţii la care un simplu emigrant român nu poate spera. Puţini, foarte puţini s-au întors. Dar numai unul a reanimat un institut de cercetare şi a obţinut pentru el fonduri europene de sute de milioane de euro.

  12. Mihail ,marius,miesila, usurel cu spoiala baieti.Nu ca nu vreti sa aflati adevarul,dar va tavaliti in linguseala.Eu nu sustin pe nimeni,ci doar spun documentat ceea ce stiu.Nu mai aruncati cu vorbe doar de dragul de a fi si voi interesanti.

  13. # Zmeul – inteleg ca tu esti iluminatul care ne dezvăluie, noua, adevarul, adevarul absolut, fireste, ca de cel relativă n-are rost sa vorbim. Doamne, iarta-l ca nu stie ce zice.
    Ps. Din mulțumirea de sine se naște trambitarea de sine. Si pe urma lauda de sine si pe urma plăcerea de sine si apoi părerea de sine. Si din părerea de sine, închipuirea de sine. Si din închipuirea de sine se naște simțirea de sine. Si din simțirea de sine se naște ingamfarea de sine. Din din ingamfarea de sine se naște cinstea de sine. Si din cinstea de sine se naște nesimțirea si împietrită inimii. Pr. Cleopa.

  14. marius,ai avut ceva de zis ? Sau ai vrut sa ma ataci.Comenteaza la subiect nu la cum imi sta mie freza .Asta se numeste abatere de la subiect.

  15. @Zmeule- daca nu te-ai prins, iti spun ca am comentat, exact, la subiect. Dacă aș fi comentat la predicat, făceam mențiunea.
    Ps. Si noi susținem documentat ceea ce stim. Si mai stim un singura lucru, ca nu stim nimic. Dacă eram tineri, stiam totul. Dacă eram pe la 40 de ani, nu eram nici atat de tanar sa le stiu pe toate si nici atat de bătrân ca sa nu stiu nimic.
    Ps.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.