„Cred că autenticitatea înseamnă în primul rând debarasarea de impostură” – Andrei Sever, actor, improvizator, dramaturg, sound designer, regizor

Actor, improvizator, dramaturg, sound designer și, mai nou, regizor, Andrei Sever explorează teatrul din multiple perspective, construindu-și parcursul artistic prin curiozitate, muncă și dorința de a descoperi noi forme de expresie. De la scenă și improvizație la proiecte de educație prin artă desfășurate în comunități vulnerabile, activitatea sa vorbește despre puterea teatrului de a crea conexiuni, de a stimula creativitatea și de a da voce unor experiențe adesea invizibile. Andrei Sever vorbește despre autenticitate, responsabilitatea socială a artistului, experiența de la Studiourile Ferentari și importanța descoperirii propriei voci, atât în artă, cât și în relația cu ceilalți.

Cotidianul: Care au fost întâlnirile, experiențele sau momentele care ți-au definit cel mai mult parcursul artistic? Cum s-a schimbat relația ta cu actoria de-a lungul anilor?

Andrei Sever: Cred că aceste întâlniri au început încă de dinainte de facultate, respectiv prima dintre ele fiind cu profesorul și regizorul Cătălin Naum în Teatrul Studențesc Podul. Acolo am deprins primele noțiuni legate de teatru și de Arta Actoriei. Ulterior, în facultate, o primă întâlnire importantă a fost cea cu regizorul, dramaturgul și performer-ul Bogdan Georgescu, în anul 2008, când am lucrat la spectacolul „I am special” din cadrul proiectului de artă activă pentru educație împreună, „Turneu la țară”. Acesta este primul contact pe care l-am avut cu teatrul implicat social, și primul spectacol în care am activat deopotrivă ca actor și sound designer. Apoi, o altă întâlnire importantă e cea cu doamna profesoară Mihaela Sîrbu, „responsabilă” pentru formarea mea ca improvizator și cum îmi place mie să-i spun, „primul om care mi-a pus o pâine pe masă”.

Următoarea întâlnire importantă a avut loc în perioada 2012-2013 și l-a avut ca protagonist pe regizorul și dramaturgul Matei Lucaci-Grünberg alături de care am realizat în jur de 10 spectacole, în calitate de dramaturg, co-dramaturg, actor și sound designer, în cadrul companiei de teatru independent Jamais-Vu. Aceasta este una dintre cele mai consistente etape ale definirii mele artistice.

Cea mai recentă întâlnire importantă, a avut loc în anul 2023. Este vorba despre întâlnirea cu trupa de actori a Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, al cărui membru am devenit ulterior, mulțumită managerului Radu Nichifor, căruia îi sunt recunoscător pentru acest lucru.

Relația mea cu actoria, îmi place să cred că este una bazată pe evoluție organică și este rezultată exclusiv din volumul consistent de muncă pe care îl depun. Cărămidă cu cărămidă. Am privilegiul de a juca mult, de a juca des și de a mă întâlni la lucru cu nume importante ale teatrului românesc, cum ar fi de exemplu Andrei Huțuleac, Matei Lucaci-Grünberg, Alex Bogdan sau Mădălin Hîncu.

Ești actor, improvizator, dramaturg și sound designer. Cum ai ajuns să explorezi aceste teritorii artistice diferite? Există unul în care simți că te regăsești cel mai mult?

Pe rând. Cea mai recentă aventură în care am pornit este cea a regiei. În luna iunie anul 2026, mi-am făcut debutul ca regizor la „Teatrul Jean Bart” din Tulcea cu spectacolul „Recviemul unui tipograf „, textul de asemenea fiind tot al meu.

Referitor la întrebarea privind explorarea teritoriilor artistice, cred că drumul a fost dictat de fascinația pe care am avut-o întotdeauna pentru teatru ca întreg. Am trecut pe rând prin toate pozițiile, de la roluri pe scenă, la pupitrul de lumini și sunet, la cărat decor, spălat scena, la studioul audio, unde am compus coloane sonore, muzică originală și universuri sonore pentru diferite spectacole, și până la biroul destinat scrierii de texte dramatice, sau scaunul de regizor, cum spuneam mai sus. Cred că un rol important în această explorare neîncetată l-au avut toți cei antemenționați, plus alți oameni foarte importanți care mi-au lansat pe rând toate aceste provocări, ultimul responsabil de povestea debutului meu în regie fiind Ionuț Paul Ștefan, managerul Teatrului Jean Bart din Tulcea, căruia îi sunt recunoscător pentru încrederea cu care m-a investit. Încredere pe care mărturisesc sincer, eu nu am avut-o de la bun început. Exact așa a funcționat cu fiecare dintre ei, cel mai recent exemplu care îmi vine în minte, fiind cel privind coloana sonoră a spectacolului „Omul care aduce ploaia” unde regizorul Andrei Huțuleac mi-a propus să compun muzică de western pentru coloana sonoră a spectacolului, iar eu am zis „DA”, fără să mă întreb în niciun moment cum se va întâmpla asta, eu neavând niciun fel de experiență cu acest gen muzical. Dar cu muncă, studiu, muncă și iar muncă, beneficiind și de aportul creativ al colegilor Ciprian Chiricheș și Teofil Memelis, uite că a ieșit foarte bine. N-o zic eu. O spun oamenii din public, pe care doamnele plasatoare i-au surprins căutând pe Shazam melodiile, la fiecare spectacol.

Nu cred neapărat în regăsiri punctuale. Prefer să cred că în orice ipostază mă aflu, sarcina sau sarcinile pe care le am, și pe care le duc la bun sfârșit, contribuie la evoluția mea ca

OM DE TEATRU.

Credit foto: Anastasia Atanasoska

Ai fondat grupul Facem Virale. Ce te atrage la improvizație și cât de mult crezi că această formă de expresie artistică ne poate ajuta să devenim mai autentici și mai atenți la cei din jur?

Am fondat facemvirale alături de Dora Bârzan și de Ionuț Oprea în 2014. Ulterior s-a alăturat și Iulian Sfircea și de-atunci acest label reprezintă latura noastră creativă pe sectorul de entertaining online. E o poveste frumoasă care continuă și în prezent. Recent am lansat o nouă melodie care se numește Fisiune nucleară și care celebrează redeschiderea reactoarelor nucleare de la Cernavodă.

Diferit de asta, improvizația, pe care aș putea să o numesc a doua mea natură, reprezintă un limbaj complex al autenticității, ea venind la pachet cu o dezvoltare surprinzătoare a tuturor simțurilor. Spre exemplu, fără improvizație eu nu aș fi deveniți niciodată dramaturg pentru că nu aș fi dobândit pârghiile specifice scriiturii și nici nu aș fi avut simțul observației atât de bine dezvoltat. Nu aș fi știut să îmi pun întrebările corecte. După 16 ani de activitate fără întrerupere pe scenă, dar și la cârma coordonării unor spectacole de improvizație, după un număr de minim 800 de reprezentații, faptul că în continuare urc pe scenă cu același chef și cu aceeași bucurie, mă face să cred că improvizația ar trebui studiată încă din gimnaziu. Îți stimulează incredibil de mult spontaneitatea, capacitatea de comunicare, creativitatea, încrederea în forțe proprii și efectiv te dezvoltă la toate capitolele.

Cât despre componenta educativă…

În 2016 și 2017 am inițiat și derulat, timp de doi ani la rând, alături de Delia Riciu și de încă 10 traineri și improvizatori, o serie de ateliere de improvizație cu deținuții și cadrele din 12 penitenciare. Cele două proiecte s-au numit „Beyond Bars” și „Past Tomorrow” și  s-au realizat prin intermediul câștigării a două sesiuni de finanțare pentru proiecte culturale, organizate  de AFCN, iar rezultatele ne-au depășit tuturor așteptările. Dovadă stă faptul că în urma acestor ateliere, cadrele responsabile de programele de reeducare și de reintegrare socială au adoptat și integrat în activitățile cu deținuții multe dintre exerciții învățate in cadrul acestor ateliere. Improvizația este un instrument de dezvoltare personală cu rezultate perfect cuantificabile. În concluzie, improvizația este un instrument eficient atât pentru educație cât și pentru reeducare.

Credit foto: Oana Andrei

Experiența de la Studiourile Ferentari a reprezentat o întâlnire cu o realitate diferită de cea pe care ți-o imaginaseși înainte de a ajunge acolo. Cum te-a schimbat această experiență ca om și ca artist? Ce ai descoperit despre tine în interacțiunea cu acești copii și adolescenți?

Cred că experiența lucrului de la Studiourile Ferentari ar trebui să fie o necesitate în viața fiecărui om care se ocupă, sau care pretinde că se ocupă cu arta. Mai cred și că la Studiourile Ferentari am învățat enorm despre autenticitate, despre ambiție și despre inegalitatea de șanse în lupta celor de acolo cu vitregia condiției în care pe nedrept i-a pus viața.  Nu știu cât de important e ce am descoperit despre mine cât ce am descoperit despre ei și aș vrea să fac un apel pe această cale la toate autoritățile competente care pot sprijini acest demers unic și atât de necesar pentru comunitatea de acolo, să caute toate pârghiile posibile spre a contribui la dezvoltarea programelor desfășurate în acel spațiu. De asemenea salut inițiativa doamnei ministre Ioana Ciocan, de a-și începe mandatul cu o vizită făcută la Studiourile Ferentari. Uite, poate smerenia este un lucru important pe care l-am descoperit lucrând acolo. Și importanța poziționării ca ascultător și mai puțin ca vorbitor în raport cu cei alături de care am lucrat.

Credit foto: Mădălina Dorobanțu

Ai vorbit despre importanța adaptării atelierelor de improvizație la nevoile reale ale participanților. Cum găsești echilibrul între ceea ce vrei să transmiți ca trainer și ceea ce au nevoie să descopere singuri cei din fața ta?

Dacă pui pe plan secundar ce ai tu de spus și pe primul plan ce are cel din fața ta nevoie să spună, dacă lucrezi exclusiv cu materialul clientului și dacă te axezi pe nevoile lui, echilibrul apare natural. În procesul de lucru e important să ghidezi pe cel pe care îl trainuiești către descoperirile proprii, în funcție de ce descoperi tu la el, fără să intervii niciodată decisiv. E mai mult despre ce are el nevoie să descopere, despre nevoile lui și mai puțin despre descoperirile mele privitoare la nevoile lui.

Spre exemplu poate în fața mea apare un om care își dorește cu ardoare să devină dramaturg, iar eu în timpul procesului de lucru descopăr în el un senzațional poet. Nu o să încerc niciodată să îl conving de nimic, dar întotdeauna voi face efortul să investesc în punctele esențiale în care văd potențial, sperând că văzând rezultatele, omul respectiv își va da seama singur în ce să își investească resursele.

Înmulțirea talantului este o responsabilitate exclusiv personală. Eu nu pot contribui decât la definirea talantului, și doar dacă și cel din fața mea consimte la asta și mă investește cu aceeași încredere cu care îl investesc și eu pe el.

Ai susținut ateliere de improvizație și în mediul penitenciar, prin proiectele „Beyond Bars și „Past Tomorrow. Ce te-a determinat să duci teatrul în astfel de spații?

Dorința de a experimenta rolul terapeutic și educativ al improvizației, pornind de la întrebarea „Dacă improvizația e un instrument eficient pentru procesul de educare, oare nu e un instrument cel puțin la fel de valoros și în procesul de reeducare?” Și pe alocuri, iată că s-a dovedit a fi chiar mai valoros pentru procesul de reeducare decât pentru cel de educație. Rapoartele autorităților penitenciare arată diferențe importante de evoluție comportamentală între grupurile de deținuți care au participat la atelierele de improvizație și cele care nu. Pentru mine, aea mai intensă experiență a fost cea de la Centrul de detenție tineri și minori de la Craiova. Am lucrat cu deținuți, în majoritate adolescenți, aflați în condiții de detenție. Cred în continuare că acolo e cea mai mare nevoie de astfel de intervenții, pentru că la acea vârstă atât de dificilă, astfel de experiențe pot face pentru participanți, pe viitor, diferența dintre libertate și detenție. Sau cel puțin pot contribui într-o foarte mare măsură la asta.

Ai spus că rolul unui mentor nu este să schimbe amprenta artistică a celui pe care îl îndrumă, ci să-i amplifice potențialul. Cum recunoști acel potențial și cum îl ajuți să se transforme într-o voce artistică proprie, fără să intervii prea mult în procesul celuilalt?

Cred că am atins această temă și la întrebarea cu privire la nevoile celor pe care îi trainuiesc.

Procesul prin care identific potențialul în celalat se leagă de o amplă operațiune de observare, prin intermediul exercițiilor pe care le propun. Rezolvările participanților spun în general cam tot ce e necesar pentru această primă fază. Spre exemplu am lucrat la un moment dat cu niște adolescenți de acolo la niște melodii trap compuse de ei. Nu m-a interesat în niciun moment să judec mesajul pe care îl transmit ei, ci doar să îi sprijin cu ajutorul diverselor instrumente pedagogice de care dispun, ca să livreze respectivul mesaj în cea mai autentică formă a lui, lucrând împreună și la forma cea mai potrivită de livrare.

Nu am schimbat eu nimic. Ei au schimbat diverse versuri, cuvinte, feluri de interpretare, flow-uri, șamd din proprie inițiativă în urma procesului comun de analiză asupra a ceea ce aveau ei inițial.

În activitatea de la Studiourile Ferentari ai întâlnit tineri care și-au descoperit vocația în teatru, muzică sau producție audio. Ce crezi că le lipsește tinerilor talentați din România pentru a putea transforma creativitatea într-un parcurs profesional sustenabil?

Sprijinul financiar și lipsa unei platforme sociale asigurate de stat, care să stimuleze procesul creativ. Dacă tu nu ai ce mânca, dacă trăiești într-un mediu ostil, în care liniștea, sațietatea și adăpostul sunt un lux, ce creativitate să dezvolți, dincolo de limita impusă de condițiile vitrege de viață?

Autoritățile ar trebui să își asume o serie de forme reale de protecție socială pentru a asigura sustenabilitatea parcursului lor profesional. Asta dacă vorbim despre tinerii creatori proveniți din medii defavorizate. Dacă vorbim despre cei proveniți din medii sociale stabile, cred că nu trebuie să le lipsească ambiția, perseverența și cel mai important, capacitatea enormă de muncă. Trebuie să își cunoască drepturile, îndatoririle și să își trateze activitatea cu disciplină de fier. Și cu puțin noroc, visurile, sau măcar o parte din ele, pot deveni realitate. E drept că și eu poate o fac pe moralistul, pentru că nu pun în ecuație moralul si motivația care țin și de ceea ce se întâmplă în mediile artistice și care de multe ori sunt distruse de contraexemplele la care sunt expuși. Ce moral și ce motivație să ai, dacă tu, tânăr fiind, vezi în jur tot soiul de comportamente toxice, nedreptăți, șoricării și felurite plafoane în care dai cu capul, doar din cauza faptului că sistemul refuză să se reformeze? Dar asta e o cu totul altă discuție. Lungă și complexă.

Credit foto: Andreea Bălică

Ai vorbit în cadrul unui interviu din 2022 despre dificultatea de a asigura continuitatea proiectelor sociale și culturale bazate pe voluntariat. Cum privești astăzi această problemă? Ce ar trebui să se schimbe în felul în care instituțiile publice, organizațiile și mediul privat susțin accesul la cultură și educație artistică?

Totul se leagă de modelele care ne sunt predate. Cred că statul ar trebui să investească într-o campanie care să stimuleze voluntariatul și cred că ar fi important să asigure platforme sustenabile pentru acest tip de activitate.  De asemenea mai cred și că este important ca autoritățile competente și managerii instituțiilor de cultură să mai iasă din palatul de cleștar al propriilor preocupări și să se mai uite în jur, să vadă care sunt nevoile comunității. Sunt Instituții care fac acest lucru. Teatrele în care am lucrat sunt astfel de instituții.

Întotdeauna instituțiile publice sunt cele care dau tonul în general. Și bineînțeles să aloce bugete special pentru asta.

Există o responsabilitate socială a artistului?

Există. Cei care activează în domeniul artei trebuie să își asume faptul că orice produs pe care îl elaborează are obligația, cel puțin din punct de vedere moral, de a reprezenta teme și probleme de care este preocupată societatea, de a prezenta diverse unghiuri ale acestora și de a fi conștienți de responsabilitatea pe care o poartă, fiindcă atât ei, cât și produsele lor artistice pot servi drept model pentru spectatori. Model de gândire critică, de analiză și de argument. Contează ce spui, cum spui și cui spui. Asta nu înseamnă să ne încorsetăm într-o formă care să bifeze fiecare punct, că atunci nu mai facem nimic. E de ajuns să fim cât mai specifici cu mesajul pe care îl transmitem prin demersurile noastre.

Credit foto: Chromatique

Crezi că un creator ar trebui să iasă din spațiul său artistic și să se implice în comunitate sau implicarea socială este o alegere strict personală, care nu trebuie transformată într-o obligație?

Cred că e la alegerea fiecăruia. Nu poți obliga pe nimeni să se implice în nimic. Teoretic, prin însăși natura lucrului lor, artiștii sunt implicați în comunitate.  Ce faci în plus, e bonus. Totuși astfel de acțiuni contribuie la evoluția fiecărui artist. Ca să îmi citez un prieten, pe actorul Ștefan Huluba: „Orice îți lărgește orizonturile, contribuie la dezvoltarea ta profesională”. Cu atât mai mult implicarea în comunitate.

Ai lucrat cu oameni aflați în contexte foarte diferite, de la scena de teatru la comunități vulnerabile. Ce înseamnă pentru tine autenticitatea în artă și cât de important este ca poveștile unor oameni care nu au, de regulă, acces la vizibilitate să ajungă în spațiul public fără să fie deformate sau instrumentalizate?

Asta e o întrebare interesantă.  Cred că autenticitatea înseamnă în primul rând debarasarea de impostură. Sunt foarte multe exemple de „hoți care strigă hoții” și de „lupi îmbrăcați în blănuri de oi”. Cu toții sunt infiltrați prin diverse medii artistice, exclusiv pentru beneficii și nicidecum datorită propriului crezi.

În al doilea rând autenticitatea artistică se evidențiază în viața oricărui artist, mai ales atunci când acesta își descoperă propria voce, fără ca aceasta să fie fabricată. Aici mă refer la tot felul de indivizi și individe care își manufacturează personalitatea și discursul, spre a impresiona audiența, ei sau ele neavând nicio legătură cu personajul care se pretind a fi. Ochii ageri și mințile antrenate le depistează instant cusătura manufacturii.

Ca atare, părerea mea e că pentru a dobândi acest tip de autenticitate, dragi colegi și colege care vă ocupați cu arta și cultura, abandonați artificiile și sintagmele pompoase, scriiturile căutate și declarațiile controversate doar de dragul controversei și aveți curajul să vă exprimați personalitatea așa cum e ea. Sigur, e un drum mult mai greu, că atunci când te exprimi pe tine e imposibil să nu faci și greșeli, dar cred că un astfel de drum neumblat este preferabil unuia plin de regurgităr cugetate la nesfârșit de alții și de forme simandicoase fără conținut livrate de dragul popularității.

Cât despre poveștile oamenilor care nu au vizibilitate, important în împiedicarea deformării sau instrumentalizării lor este o asumare colectivă întru sancționarea acestor forme manipulative de reprezentare. Cred că e important să lucrăm continuu la vizibilitatea oamenilor cu astfel de povești până la nivelul la care să fie pregătiți din toate punctele de vedere să se reprezinte ei înșiși. Să-și spună singuri poveștile și să devină ei înșiși inițiatori ai demersului de a-și apăra drepturile și de a denunța opresiunea. Ca un exemplu paralel,  muzica rap, la bază, fix asta este. A pornit din cartiere, din sânul comunităților defavorizate și fix asta a adus în prim plan. Relatări despre opresiune susținute fix de cei oprimați.

Ce proiect artistic sau educațional ți-ai dori să dezvolți pe mai departe? Există o zonă pe care nu ai explorat-o încă și în care simți că ai ceva important de spus?

Cel mai recent proiect la care am luat parte s-a petrecut la invitația Teatrul German de Stat din Timișoara, și a constat în susținerea unui workshop de dramaturgie cu elevii de la Colegiul Național „Diaconovici-Tietz” din Reșița.

A fost o experiență fantastică. Am descoperit elevi cu foarte mare potențial în direcția scriiturii dramatice și în urma workshop-ului a rezultat un text de teatru scurt foarte bun, care vorbește exclusiv despre preocupările și problemele lor. Autentic 100%.

Ca proiect artistic viitor, mi-am propus o nouă  montare a unui text propriu, în 2027. Sunt în curs de finalizare a unui scenariu pentru o ediție specială de emisiune aniversară a 70 de ani de Televiziune ce se va difuza pe TVR.

În rest am deja vreo două roluri de făcut pentru viitoarea premieră a Teatrului Maria Filotti. Este vorba despre spectacolul „Don Juan” de J.-B. Molière în regia lui Vlad Cristache. Apoi vedem ce reușesc să mai materializez din propunerile deja primite. Un factor decisiv e timpul. Eu sincer mi-aș dori ca ziua să aibă 48 de ore. Cred și mă bucur că am foarte multe teritorii artistice de explorat, dar mă și tem, că nu voi apuca într-o viață să le și explorez pe toate.