Bulgaria interzice creșterea și uciderea animalelor pentru blană. Nurcile și șinșilele, printre ele

Noua lege cuprinde și sancțiuni pentru cei care nu o respectă.

Redactia Cotidianul - redactor
Bulgaria interzice creșterea și uciderea animalelor pentru blană. Nurcile și șinșilele, printre ele

FOTO: Pexels

Noua lege cuprinde și sancțiuni pentru cei care nu o respectă.

Parlamentul Bulgariei a decis interzicerea deținerii, creșterii și uciderii animalelor exclusiv pentru producția de blănuri, potrivit Novinite. Persoanele care vor încălca această prevedere riscă amenzi de până la 1.500 de euro la prima abatere și 6.000 de euro pentru abateri ulterioare.

Totodată, persoanele fizice autorizate și societățile comerciale riscă și ele amenzi dacă încalcă noua legislație. În cazul lor, sancțiunile pot ajunge și la 10.000 de euro, mai scrie Novinite.

Restricțiile se vor aplica fermelor care cresc și ucid animale exclusiv pentru blana lor, inclusiv nurci, vulpi, chinchilla și câini raton, notează publicația.

Noua prevedere nu vizează, însă, și pieile obținute ca produse secundare de la animale crescute pentru hrană sau prin vânătoare legală.

Deputatul Anton Kutev a declarat că măsura a avut ca scop, printre altele, să împiedice producătorii de blănuri care operează în alte țări europene să se relocheze în Bulgaria.

„Aceasta marchează sfârșitul unui proces lung. Conform statisticilor bulgare, nu mai există producători de blănuri care să opereze. Un obiectiv important este de a împiedica producătorii cu sediul în prezent în alte țări europene să se mute în Bulgaria”, a spus Kutev.

AUR vrea să mențină sacrificarea animalelor pentru blană în România

Blănurile au fost un subiect recent și în România. Dar din altă perspectivă. Botezul fiului lui Alfred Simonis (PSD), președintele Consiliului Județean Timiș, a atras critici în spațiul public pentru luxul etalat de liderii social-democrații. Printre aspectele criticate s-a numărat și blana cu care a venit îmbrăcată Sorina Docuz, partenera lui Marcel Ciolacu.

Presa a scris că blana era de șinșilă și ar fi costat între 10.000 și 15.000 de euro. Marcel Ciolacu a reacționat și a declarat că blana ar fi costat, de fapt, 500 de euro și a fost cumpărată din Marele Bazar din Istanbul.

România a adoptat în 2024 în Parlament o lege pentru interzicerea fermenlor în care sunt crescute și sacrificate nurci și șinșile pentru blană. În septembrie 2026, AUR a depus un proiect prin care propune să anuleze această interdicție. Inițiativa legislativă a primit deja raport preliminar de adoptare în Comisia de agricultură și se află în faza raportului final din Comisia juridică, înainte de a ajunge în plenul Camerei Deputaților pentru votul decizional.

În luna octombrie 2024, Parlamentul României votase cu o majoritate de 217 voturi oprirea activității acestor firme începând cu data de 1 ianuarie 2027. România devenea astfel cel de-al 22-lea stat european care interzicea această industrie pe teritoriul său, în urma unei anchete derulate de organizația Humane World for Animals, care expusese condițiile de creștere și sacrificare a animalelor.

Proiectul depus la începutul anului 2026 de senatoarea AUR Daniela Ștefănescu poartă semnătura a încă 51 de parlamentari din formațiune. În expunerea de motive a propunerii legislative se menționează că menținerea interdicției din 2027 afectează libertatea economică, inițiativa privată și descurajează investițiile din mediul rural, transmitând un semnal negativ investitorilor străini cu privire la predictibilitatea legislativă. În România, cele mai mari două ferme de nurci operate de companii străine sunt amplasate în județul Brașov.

„Sunt iubitoare de animale”

Motivele invocate de inițiatoare conțin anumite neconcordanțe legislative. Daniela Ștefănescu a susținut inițial că proiectul a fost depus deoarece un alt act normativ adoptat la Senat ar fi amânat termenul de închidere. Cu toate acestea, documentele oficiale ale Camerei Deputaților și expunerea de motive a propriului proiect indică clar că termenul de 1 ianuarie 2027 fusese stabilit direct prin legea votată în anul 2024.

Întrebată despre normele de bunăstare a animalelor și condițiile de deținere expuse în anchetele ONG-urilor, senatoarea AUR a precizat: „Sunt iubitoare de animale. Motivul inițierii proiectului este că implică investiții, implică angajați.” În privința normelor specifice de adăpostire și îngrijire, aceasta a arătat că aspectele tehnice aparțin legislației subsecvente stabilite prin ordin al ministrului Agriculturii și ANSVSA.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.