„Nu mă mai bucura mai nimic în oraș, mimam că sunt bine și nici nu știam ce să fac mai exact ca să-mi fie mai bine”.

„Vreau ca momentele de pe scenă să fie simțite de mine și de public. E un moment unic. E ca la teatru. Și unii dirijorii spun că muzica clasică nu trebuie înregistrată, ea este în sală și atât”.

„Cultura e doar forma pe care noi ca societate o dăm temerilor, bucuriilor și grijilor noastre, e felul în care trăim colectiv aceste emoții, iar emoțiile sunt hrana acțiunilor noastre.”

 „Îmi doresc să mă întorc către impulsul originar al imprevizibilului, către acele gesturi radicale susținute de o necesitate interioară, către curajul de a-mi provoca constant limitele experienței”.

„Aceștia încep să observe că lumea nu funcționează după reguli corecte, moment în care temelia siguranței lor se clatină”

„Îți dai seama că primul sunet scos este cel al aerului tras în piept, al vieții”

Trei actrițe vorbesc despre un workshop radical la granița dintre teatru și expunere totală, unde tăcerea, frica și corpul devin adevăr scenic sub semnătura lui Jarosław Fret.

„Băieții nu plângeau și nu se plângeau, o lume în care nu exista fragilitate masculină și nici vulnerabilitate asumată.” Doru Pușcașu este unul dintre cei mai sensibili și autentici autori de muzică ai generației sale. Solist, compozitor și fondator al trupei „Om la lună”, el a construit în ultimii ani un univers artistic în care vulnerabilitatea nu este o slăbiciune, ci o formă de curaj.

„Visam să conduc o mașină mare prin toată țara, să adun toate animăluțele fără stăpân și să le duc într-un loc mare, sigur și prietenos, unde să locuim cu toții. Bucureștiul anilor ’90 avea multe animale pe stradă, iar eu nu puteam înțelege de ce nu avea cine să aibă grijă de ele”

La Târgoviște, spiritul lui Grotowski a ars din nou: despre două spectacole care au transformat timpul în experiență

„Odată cu plecarea la școală, mutarea la București și călătoriile prin lume, nu prea m-a mai întrebat nimeni de-a cui sunt, ceea ce m-a făcut să încep să uit”

„Eu sunt genul de actriță care are emoții de fiecare dată când joacă, indiferent de câte ori a mai jucat spectacolul respectiv”

 „M-au marcat duzii. Erau și albi, și negri; știu că atunci când cădeau dudele și le mâncam, erau atât de dulci încât niciun alt fruct nu mi se mai părea la fel de bun”

Adelina Luft, despre practici curatoriale interdisciplinare, colaborare și construcția unui pavilion care transformă sunetul războiului în posibilitate de pace

„Problema nu e să spui gluma suficient de bine cât să râdă oamenii, ci mai degrabă să îți găsești audiența care e dispusă să râdă la glumele respective” – Toma Alexandru

„Cred în Dumnezeu, în prietenie și în dragoste”

„Șaraimanic nu este doar un descoperitor de comori, ci si o agenție de booking și un creator de concepte culturale”

„Când am avut cele mai urâte momente din viața mea, m-a ajutat să mă îmbrățișez singură, să mă alint, să-mi zic hai că o să fie totul bine.”

 „Oricine poate să picteze, dacă își dorește cu adevărat. Dar ca să își dorească trebuie să aibă pasiune. Să nu aibă somn. Să nu aibă liniște. Și atunci, ca să se liniștească, va picta și, foarte important, s-o facă pentru el, nu pentru alții, nu pentru bani sau faimă” – Mihai Negoi

„Personajele mele feminine vor să trăiască, să încerce, să greșească, să nu simtă că ceva în viața asta le e interzis numai pentru că sunt femei”, susține scriitoarea Cristina Chira într-un interviu pentru Cotidianul

„Sintagma «actorului complet» te risipește și atunci trebuie să-ți impui o rigoare și mai mare”, susține actrița Anca Rafira Ionel într-un interviu pentru Cotidianul.

„Îmi place enorm să repet, enervant de mult. Îmi place enorm de mult meseria asta. Îmi place să vin cu idei, să ridic probleme”

„Acum nu mai putem face nici glume politice și asta mi se pare foarte trist, pentru că românul era recunoscut că râde la umorul politic”

Ziua Culturii Naționale, celebrată pe 15 ianuarie, este o invitație la reflecție asupra identității culturale românești. Legarea acestei date de numele lui Mihai Eminescu nu ține de convenție festivă, ci de recunoașterea unui scriitor care a modelat limba, gândirea și conștiința culturală a românilor. Într-un dialog amplu, criticul literar Daniel Cristea-Enache vorbește despre sensul profund al acestei zile, despre Eminescu dincolo de mit, despre actualitatea operei sale și despre responsabilitatea culturală a fiecărei generații de a-l citi cu onestitate și rigoare.