O întâlnire cu cântec

Am luat decizia să ne vedem, dar încă nu e pusă întâlnirea în agendă, spune Florin Cîțu despre întrevederea cu Marcel Ciolacu pentru a discuta despre PNRR: „Nu m-am răzgândit”.

„Nu m-am răzgândit. Am luat decizia să ne vedem. Încă nu este pus în agendă. Depinde și de programul dlui Ciolacu. Vom discuta dacă se face săptămâna aceasta sau săptămâa viitoare”, spune Flori Cîțu.

Premierul precizează că nu a discutat în cursul zilei de luni cu liderul social-democrat.

Executivul a transmis anterior că premierul Florin Cîțu nu are în programul din această săptămână o întâlnire cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, după ce, duminică seara, social-democratul spunea că în cursul zilei de luni vor fi stabilite detaliile întrevederii.

Prim-ministrul nu are astăzi (luni – n.r.) în program o întâlnire cu președintele PSD, Marcel Ciolacu. O astfel de întâlnire nu se afla nici pe agenda din aceasta săptămână”, transmit reprezentanții Executivului.

Marcel Ciolacu a vorbit, duminică seara, despre discuția telefonică avută cu premierul Florin Cîțu. Liderul PSD a reiterat ideea conform căreia dacă PNRR nu va fi prezentat în Parlament, Partidul Social Democrat va intra în grevă parlamentară.

„Presupun că acest telefon a fost în urma discuțiilor avute de domnul Cîțu. Eu de la toți comisarii am înțeles că deja la Bruxelles s-a discutat punctual în ceea ce privește prezentarea PNRR. Nu am avut o înțelegere (la telefon – n.r.), a rămas că vorbim, că ne vom vedea să stăm de vorbă. A rămas că mâine stăm de vorbă și stabilim o dată și o locație”, a spus la Antena3 președintele PSD.

La presupusa întâlnire, Ciolacu și Cîțu ar urma să stabilească „principiile”: „primul punct este: sper că este exclus nu vii cu el în Parlament. Eu am anunțat foarte clar, dacă se merge cu PNRR direct la Bruxelles fără să fie prezentat și fără să avem o discuție serioasă pe principii și pe mecanismele de acces la aceste fonduri, Partidul Social Democrat va intra în grevă parlamentară”.

Reacția PSD, după anunțul Executivului: E regretabil că lupta politică internă din PNL pune în pericol realizarea PNRR

Este regretabil că lupta politică internă din PNL pune în pericol realizarea Planului Național de Redresare și Reziliență al României, susțin social-democrații: „Din păcate, constatăm că Ludovic Orban și Florin Cîțu continuă să se comporte politicianist și iresponsabil în această situație critică”.

„Este regretabil că lupta politică internă din PNL pune în pericol realizarea Planului Național de Redresare și Reziliență al României. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a arătat întreaga disponibilitate de a avea un dialog constructiv cu premierul Florin Cîțu pe marginea PNRR, în condițiile în care Comisia Europeană a respins deja de două ori planul trimis de Guvern. Este în interesul României și spre binele tuturor cetățenilor ca reprezentanții Guvernului să colaboreze cu cei care pot contribui la salvarea pe ultima sută de metri a PNRR”, potrivit unui comunicat de presă al PSD.

Conform sursei citate, PSD a reînnoit oferta de a pune la dispoziție toți specialiștii și experții partidului, care să se implice pentru ca România să aibă cât mai rapid un document final, care să respecte cerințele Comisiei Europene.

„Din păcate, constatăm că Ludovic Orban și Florin Cîțu continuă să se comporte politicianist și iresponsabil în această situație critică pentru România. PSD continuă să susțină necesitatea dialogului cu patronatele, sindicatele și cu Opoziția, precum și a prezentării PNRR în Parlament, exact în termenii în care și Comisia Europeană i-a recomandat premierului Cîțu”, conchid social-democrații.

Recomanda 2
Author

14 Comentarii

  1. Parafrazând: CiolacozAURus -O scursoare pierduta. Cel mai pro-european dintre marțieni. Cel mai socialist dintre clingonieni.

  2. Am vrea sa stim in ce limba a vorbit Ciolan cu cei de la Bruxelles sau a avut dragoman ca toți maharii înaintași comunisti de 73 de ani ? Nu credem ca acest ,,grataragiu” la servicii , după modelul Dragnea in PSD la începuturi( Dragnea fiind ,,carnar” , adică tăticul sau Tov. Milițian șef de post , dotat cu pulan , adica vana de bou , cu care ,,convingea “ pe țărani sa își dea pământul la ,,colectiv” , făcea rost de carne , echivalentul aurului in ,,epoca de aur” si deschidea orice usa ) sa știe limbi străine. După cum si-a luat diplomele ca Elena UDREA precum ca si toți bosii comunisti de după 1989, nu cunoaște decat limba natală cu dic tionar . Deci Ciolan minte pe romani ? Nu credem tovarăși ! Comunistii nu mint, decat in punctele esențiale. De aceea suntem unde suntem .

  3. Marcele nu! Cum sa intrati in greva?
    Ne strici distractia sa-l vedem zilnic pe Simonis?
    Bai Marcelica, voi ati stat o luna sa faceti legea cu carantina de s-a impuiat covidu de nu ii mai dadeam de cap.
    Daca dezbateti voi in Parlament PNNR-ul sigur il depunem in 2026. Dar si atunci fara cap si fara coada.

  4. ‘ Gura păcătosului ‘, Orban a declarat că : ‘ … Sigur, că au mai apărut câteva elemente, foarte puține în plus față de programul nostru de guvernare,…’, wow, de unde or fi apărut, nu, ‘to-do-list’, nu, și marmota … !

  5. Chiar vreți sa credem gogoașa asta ? Romanii știu ca România după 1989 este condusă tot de comunisti integimentati in platforma program sovietica FSN. Deci PNL si PSD dănțuiesc împreuna in FSN avand obiective comune. Livram numai un exemplu dintre ,,valorile “ reprezentative ale FSN: Elena UDREA. Citind azi despre Simona Halep, una dintre milionarele cu avere câștigată prin munca ei , nu din furat , am aflat ca are o casa in pădurea Băneasa , ,,haicuita” fara frica de lege , de mafia imobiliară , lângă nume grele ca Elena UDREA. Cum sa existe stat de drept in România când o parasuta din Buzău, nevasta lui Cocos o alta hidra a regimului, bine mersi si el dupa afaceri mocirloase, fosta prietena a matrozului trascanar președinte, a fost pusă ministru al dezvoltării si turismului făcând prăpăd in banii publici. Justiția gratulata si ea cu pensii speciale , ținuta in ,,șah” de arhiva SIPA , a considerat sa ii aplice un regim aidoma tutror hoților puși la ,,treaba” in detrimentul romanilor , vizitand arestul poliției si ceva pârnaie de complezenta. Pentru ,,truda “ ei , regimul a gratulata cu o avere de invidiat , ,,propetara “ a unor blocuri de locuințe si o vila intr- un paradis al milionarilor. Si sunt mii de hoți folosiți de regim care sfidează pe cei peste 3 milioane de romani aflați sub pragul sărăciei.

  6. L-am urmărit. Jurnaliștii îl tot îndemnau la luptă , îl certau, îl învățau cum să facă opoziție. Presa vrea teme,vrea sânge, nu-l vrea pe Dincu ( eu cred că e secu, cei care au făcut facultatea în Cluj înainte de 90 așa spun+ că e sociolog ca Septimiu Chelcea)
    Mai cred că jurnaliștii ăia ori folosesc o strategie, ori se bagă în seamă ori sunt tâmpiți. De 30 de ani văd partidul ăsta
    . I-am urmărit doar când erau în opoziție. Impresia mea e că au ceva influență în SIE, că au oameni în toate partidele care contează, dar mai ales că ei nu pierd niciodată.Asta e .
    Ca la fratele mare, dreptul primului născut. Ce n-o să le iert niciodată este că au îmbrâncit PNTCD. Nu erau perfecți, dar erau mai buni decât oricare de acum. Și pentru ce? Că să bage PDul lui Roman
    în PP europene.

  7. ”Dom`ne, jenant! Cand te-a pus sef, l-ai laudat. Dupa ce nu-ti mai este sef si tu nu mai esti acolo, lipsa ta de performanta o dai pe faptul ca seful te-a… Eu sunt curios sa vad oamenii astia -din PSD- cum se uita in ochii lui Liviu Dragnea cand va iesi de la puscarie”(Petre Daea”Am 100 de ani de munca”)

  8. „După ce-am văzut filmul Mihai Viteazul, mi-am zis că vreau să fac și eu pentru România ce-a făcut Mihai Viteazul sau măcar Amza Pellea.”(G.Becali)

  9. De ce PSD -de departe loc înflorit, de aproape lac împuțit – nu face greva foamei, cot la cot cu aur-ul trimis de rusi?

  10. L-am vazut pe Catzu la teatru, cum a luat pozitia de drepti in fatza ampasadorului ebbreu. Dar alti ambasadori nu am vazut.Macar un francez, un spaniol, un italuan, …nimic. Vai de tara asta sluga…

  11. Despre ce poate discuta premierul cu neispravitul Ciolacu?
    PNRR-ul trebuie discutat in Parlament, nu in alta parte, dar interesele dictate guvernantilor de CE sunt mai presus de cele ale Romaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.