O măsură bună aplicată prost

autorizatie de incendiu

Aproape 20 de elevi ai unei școli din Brașov s-au plâns de usturimi și dureri de ochi după ce au ajuns acasă, din cauza unei lămpi cu ultraviolete uitată în priză în sala de clasă. Polițiștii și reprezentanții DSP Brașov au demarat verificări la școală.

Părinții sunt cei care au alertat conducerea școlii, după ce copiii lor au ajuns acasă și s-au plâns că îi ustură sau dor ochii.
Conducerea școlii susține că de vină ar fi o lampă cu ultraviolete folosită pentru dezinfecția sălii și care a fost uitată în priză.

„Noi, pe timpul nopții și în lipsa copiilor punem aceste lămpi pentru dezinfecție. Din păcate, dintr-o eroare a fost uitat în sala de clasă și s-a întâmplat acest lucru. Noi am anunțat Inspectoratul, Inspectoratul a anunțat Ministerul de acest caz. Copiii au fost la medic, niciunul nu este spitalizat. (…) Ele trebuiau să fie scoase înainte de începerea cursurilor”, a declarat directorul Școlii 11 Brașov, Mihaela Nicodin.

Aceasta a mai precizat că aproximativ 20 de copii au avut de suferit în urma acestui incident.

Întrebată cât timp au fost expuși elevii la lampa cu ultraviolete, Mihaela Nicodin a spus că o oră, afirmând că cea care are în atribuții folosirea lămpii este femeia de serviciu.

„Noi vom sancționa acest incident, vor fi mai bine informate și cadrele didactice și copiii în legătură cu aceste lucruri. Sperăm să nu se mai repete niciodată. (…) Copiii sunt acasă, au fost la medic și li s-a recomandat repaus”, a mai spus directorul Școlii 11 Brașov.

Lămpile cu ultraviolete au fost cumpărate recent pentru dezinfecția sălilor de curs, în vederea prevenirii îmbolnăvirilor de gripă.

La rândul lor, reprezentanții DSP Brașov au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că au demarat o anchetă.
„Ne-am autosesizat, colegii de la Compartimentul de control sunt la școala respectivă. Așteptăm. Trebuie să avem și un diagnostic de la medic”, au declarat sursele citate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Curios mi se pare ca nimeni din toata clasa aceea n-a vazut acea lampa UV uitata in priza si ca se folosesc astfel de lampi fara un instructaj prealabil atata al celor care le pun in functiune, cat si al celor care sunt beneficiarii: elevii si profesorii.
    Intr-adevar ca ideea este f buna, dar a nu se uita ca fara stratul de ozon al atmosferei, radiatiile UV de la Soare ar distruge viatza de pe Terra. Sunt nocive.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.