O nelegalitate la Ministerul Culturii

Un grup de scriitori, victime ale încălcării  legilor în formă continuată prin care este inadmisibil  suprimată  libertatea de asociere și de expresie, lansează în spațiul public un Apel  ministrului Culturii și Identității Naționale, cu  câteva întrebări, arătând că ne aflăm în spiritul  tragicilor  ani ’50 cu concursul unor funcționari și politicieni corupți care aduc grave prejudicii siguranței naționale.

1. Ministerul Culturii și Identității  Naționale a pus la dispoziție imobilul   din Calea Victoriei nr. 133-135, Sector 1, București, Uniunii  Scriitorilor din România cu scopul  ca aceasta   să  emită pretenții financiare pentru activitățile nonprofit, culturale,  desfășurate de membrii   Uniunii și să îi hărțuiască, cerându-le bani prin instanțe?

2. Ministerul Culturii și Identității  Naționale  își asumă  situația juridică a Uniunii Scriitorilor din România, chiar dacă aceasta nu este constituită legal? In ce bază legală îi acordă stimulente financiare, pensii și alte susțineri ?

 3. Ministerul Culturii și Identității Naționale cunoaște faptul că,  Asociația Uniunea Scriitorilor din România pretinde nelegal că funcționează în baza unui decret,  267-1949,  emis în conformitate cu pct. 44 și 45 din CONSTITUȚIA   din 1948 a REPUBLICII POPULARE ROMÂNE,  în prezent abrogată în totalitate  împreună cu fostele organizații obștești?

4. Ministerul Culturii și Identității Naționale cunoaște că,  punctul 2 al decretului 267/1949  face trimitere la  organizația “unică a scriitorilor din RPR” ( RPR fiind declarată de multă vreme regim  “criminal” de Parlamentul României)  și este în contradicție absolută cu ART. 8 și urm. din CONSTITUȚIA  României  conform căruia:  ”  (1) Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale”

5. Ministerul Culturii și Identității Naționale recunoaște și aplică în activitatea curentă dispozițiile imperative ale OG 26/2000, prin care sunt organizate legal asociațiile, fundațiile, federațiile și confederațiile?

6. Ministerul Culturii și Identității Naționale funcționează după Constituția din 1948, așa cu o dovedește cu prisos, sau urmează să își ceară de îndată scuze în numele statului român pentru situația în care este implicat împotriva drepturilor civile fundamentale?

În cazul în  care Ministerul Culturii și Identității Naționale nu va retrage de îndată toate susținerile nelegale cu terții, indiferent cine sunt aceștia, grupul de scriitori va cere daune de un milion de euro în numele fiecărei persoane căreia i-au fost încălcate libertățile și interesele fundamentale cu ajutorul dovedit al unor funcționari ai statului român.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Vlad Dumitraș 281 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Desi au trecut mai multe ore de la publicarea articolului n-a aparut nici un comentariu. Interesant! Poate chiar foarte interesant, avand in vedere „detaliul” ca pe masa a fost pusa o problema a scriitorilor, adica a celor care comenteaza si analizeaza profesional realitatea cotidiana. Mai mult, au amenintat ca vor cere despagubiri de milioane de euro daca lucrurile nu vor intra in normal. Si ca o ultima mirare, ce-a fost in capul celor de la Cotidianul cand au dat curs acestei solicitari? Daca si scriitorii au devenit niste #REZIST inseamna ca Romania are probleme mari de… sanatate. Poate vine cineva si detaliaza pentru a nu muri prosti!

  2. „Ministerul Culturii și Identității Naționale cunoaște faptul că, Asociația Uniunea Scriitorilor din România pretinde nelegal că funcționează în baza unui decret, 267-1949, emis în conformitate cu pct. 44 și 45 din CONSTITUȚIA din 1948 a REPUBLICII POPULARE ROMÂNE, în prezent abrogată în totalitate împreună cu fostele organizații obștești?”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.