O nouă înfrângere pentru DNA

Fostul primar al Bacăului Romeo Stavarache, acuzat de tentativă de abuz în serviciu, a fost achitat de Curtea de Apel Alba, decizia fiind definitivă.

Stavarache fusese condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, în 2015, de Tribunalul Bacău, alături de alte două persoane, iar după condamnare a fost suspendat din PNL.

“Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile declarate de către inculpaţii Muntianu Gheorghe, Pircu Gavril şi Stavarache Romeo, împotriva sentinţei penale nr. 438/D/20.10.2015, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1590/110/2014. Instanţa a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată mai exact în cazul lui Romeo Stavarache, l-a achitat pentru săvârşirea de tentativă la abuz în serviciu. În cazul celorlalţi doi Curtea de Apel Alba Iulia a înlăturat pedepsele aplicate de instanţa de fond”, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean.

Romeo Stavarache a fost trimis în judecată în aprilie 2014 de DNA pentru abuz în serviciu în forma tentativei fiind acuzat de atribuirea ilegală a unui apartament.

Procurorii au susținut că în aceeași zi, în calitate de director executiv al Direcției patrimoniu, Gavril Pircu a semnat pentru subalternul său, Gheorghe Muntianu, repartiția unui apartament, iar Stavarache, în calitate de primar al municipiului Bacău, a aprobat-o.

Stavarache a mai fost condamnat, anul trecut, tot de Tribunalul Bacău, la şase ani de închisoare cu executare şi cinci ani pedeapsă complementară prin interzicerea unor drepturi, într-un alt dosar în care este acuzat de luare de mită, decizia nefiind definitivă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.