Compania de Autostrăzi a scos la licitație un contract de 8,8 miliarde lei pentru proiectare și execuția lucrărilor la „Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 3B: Mihăiești – Suplacu de Barcău, Subsecțiunea 3B3: Poarta Salajului – Zalau, inclusiv Tunel rutier la profil de autostradă în zona Meseș și Subsecțiunea 3B4: Zalău – Nușfalău in lungime de aproximativ 41 km, din care aproximativ 2,8 km de tunel”.
Contractul este finanțat prin Programul Operațional Transport 2021 – 2027 și are o durată totală de 138 luni, adică 11 ani jumătate, din care 78 de luni este proiectarea și execuția , restul fiind garanția acordată lucrărilor SEAP.
Tunelul Meseș are o lungime de 2,8 kilometri și două galerii. Viteza de proiectare este de 120 km/h. Pe lângă tunelul de aproape 3 kilometri lungime de la Meseș, pe traseu sunt prevăzute 65 de poduri și viaducte, a transmis Cristian Pistol, șeful CNAIR.
Ofertele se deschid în 6 aprilie, departajarea lor se face în funcție de preț și experiența echipei de proiect
Pe unde ai vrea să mergi spre Occident dacă nu prin Ungaria?