O prognoză îngrijorătoare: Curba deceselor e abia la debut

Dacă pandemia nu a primit înștiințarea că s-a terminat pandemia și că a devenit „doar o gripă”, e posibil să ne mai servească o variantă surpriză, spune medicul Octavian Jurma.

Săptămâna viitoare avem vârful valului 5, cu 70.000 de cazuri noi zilnice. În aprilie, incidența coboară sub 1 la mie.

Medicul Octavian Jurma scrie pe Facebook că problema în continuare o reprezintă capacitatea de a monitoriza pandemia prin testare.

„Săptămâna trecută, marți 18 ianuarie, am avut vârful de teste de până acum când am detectat 16.760 cazuri cu 88.019 teste. Astăzi vedem un număr mai redus de teste, așa cum era de așteptat după o zi liberă, însă deși testele au scăzut cu 26.000, numărul de cazuri a crescut cu 3.000. Rata de pozitivare se menține la peste 30%, ceea ce înseamnă că de mâine, când se va reveni la peste 75.000 de teste pe zi, vom depăși și pragul de 25.000 de cazuri, poate chiar și pe cel de 30.000 de cazuri până la finalul săptămânii. Săptămâna viitoare, dacă avem noroc, există o șansă reală să vedem vârful valului 5-Omicron la valori între 40.000 și 50.000 de cazuri pe zi. Dacă însă creșterea mai continuă o săptămână, atunci putem ajunge și la cele 70.000 de cazuri pe zi în februarie, pe care le menționa și dr. Rafila”, scrie medicul.

Potrivit acestuia, totul depinde că felul în care testarea ține pasul cu pandemia: „din acest punct de vedere, inițiativa domnului Rafila de a deschide centre de testare este lăudabilă. Chiar și mai lăudabilă este inițiativa deschiderii unui centru de testare gratuită în Craiova. Vedem astfel că românii sunt responsabili și vor să se testeze după un contact cu o persoană infectată dacă li se oferă oportunitatea. Păcat că la noi testele au fost mereu văzute că un dușman al autorităților centrale și locale. Folosite ca alternativă la carantină generală ar fi putut salva mii de vieți și reduce enorm inclusiv costurile economice ale pandemiei”.

Jurma atrăgea atenția, la începutul lunii ianuarie: „creșterea spitalizărilor este însă mult mai accentuată în rândul minorilor unde internările COVID-19 au crescut de la 55 la 95 (aproape de 2x) față de săptămâna trecută. Această creștere mai rapidă în rândul copiilor confirmă tabloul general din alte țări unde internările pediatrice sunt în general de 4x mai multe decât în valul precedent”.

Din păcate numărul de internări în rândul copiilor a continuat să se dubleze săptămânal. A depășit deja vârful de 515 internați minori pe zi din valul 4-Delta și va depăși probabil 1.000 de internați pe zi până duminică, e de părere medicul.

„Vedem însă că și curba internărilor în rândul populației generale a început să crească rapid. Această curbă este acum cu 2 săptămâni în urmă curbei confirmărilor, deși în valurile precedente a anticipat curba confirmărilor. Acest aspect nou se datorează faptului că Omicron are o viteză mult mai mare de infectare și o perioadă de incubație mai redusă dar boala progresează ceva mai lent decât în cazul Delta, probabil datorită gradului mai scăzut de multiplicare în plămâni. Odată însă provocată furtuna de citokine evoluția este similară cu Delta și decesele încep să apară. Curba deceselor este abia la debut așadar, dar avem deja o creștere a numărului zilnic de decese față de săptămâna trecută. Faptul că evoluția se încadrează în prognoza pentru faza ascendentă face ca și prognoza pentru faza descendentă să fie credibilă. Este așadar probabil că vom coborî sub 3 la mie în luna martie și sub 1 la mie în aprilie, dacă nu vor apărea surprize neplăcute din partea pandemiei”, adaugă Jurma.

Acesta își îmcheie postarea astfel: „dacă pandemia nu a primit înștiințarea că s-a terminat pandemia și că a devenit „doar o gripă”, e posibil să ne mai servească o variantă surpriză, cum pare să facă în Danemarca și Franța unde după 6 săptămâni a intrat într-un platou după care a reluat creșterea”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

29 de Comentarii

  1. Ar fi bine sa auda toata lumea interviul dat de curajosul medic DAMIAN BACIU dnei Bahmuteanu. Este foarte interesant
    ca opinie diferita si complementara celor oficiale. Se refera in principal la „inteparea” copiilor. Spune ce spun si alti medici din lume care nu sunt trompetele guvernelor lor.

  2. romanii sunt ucisi cu sange rece in spitale de catre „eroii” m e nge le. fara medicamente si in frig. fara tentie, ei avand NISTE SALARII NESIMTITE! NISTE TICALOSI CARE VOR RASPUNDE CURAND PENTRU GENOCIDUL ROMANILOR! virozele respiratorii sunt deliciile buzunarelor securimii PLANdemice. HAI SIKTIR!

  3. Prognoză pentru busteriști. Este evident că cine nu s-a înțepat până acum n-o va face nici schingiuit. Hai cu răzbelul ca să uite lumea de Jurmanji!

  4. Păi, po tpune pariu cu orcine cum că virusul va produce surprize surprize, multe,..Mai ceva ca la emisiunea lui Andreea Marin de la Tv. Iar oricare doctor trebuie să fie conștient că nu te poți lupta altfel decât cu PREVENȚIE inpotriva imbolnăvirii,..Iar aici ai de convins o nație obtuză ortodoxă, pe unii din partide de șoșoșoșocioace, invinețiți poate de la o stângă ca un cutremur, spre a pricepe și a respecta reguli simple,..Altfel,..

  5. Devine plictisitor”medicul” Jurma. Apreciez strategia ziarului. E bine că promovează acest tip de „medic” pentru a obține efectul invers. Toți îl înjură pe bună dreptate. ?

  6. „medicul” sa prezinte dovezile care sa ateste aceasta calitate, pana atunci …………………….

  7. M-am oprit din citit cum am ajuns la numele Jurma,adica dupa un singur rand!Atat de mult ma intereseaza ce zice Jumara si articolele in care apare acest nimeni in drum!

  8. marele s_CUR_s : pe bune acum: de ce nu te muti matalik intr-o tara care te „protejeaza? china / coreea (sud sau nord aceeasi dictatura a absurdului, fricii si „binelui comun”)? zau, du-te matalik la corporatiile „farma” – alea cu SARPELE (knowledge ha!), stii? si ofera-te voluntar cobai intru imunizare…zau! e musai sa-ti doresti si dorinta iti va fi indeplinita! lasa-ne pe noi in pace, ca ne protejam singuri si foarte bine.

  9. Tot mai multi vaccinati (din automotive fortate de imprejurari) care nu si-au dorit-o regreta tot mai mult ca au facut-o. Frica de niste consecinte de durata inca insuficient stiute ii va chinui si-i va inbolnavi pe cei mai slabi de inger. Macar daca vor incerca sa-si protejeze copiii de acest atentat la viitorul lor.

  10. Decedatii mor “cu covid”, nu “de covid”. Sa arate ei negru pe alb rezultatele autopsiilor care sa demonstreze ca oamenii aceia au murit “de covid”, bineinteles si cu explicarea pas cu pas a procesului prin care covidul le-a provocat decesul! Cum, nu fac asta? Atunci inseamna ca afirmatiile lor au aceeasi valoare cu ale cuiva care spune ca daca cineva a murit avand si matreata, atunci a murit de matreata. Nu vedeti ca toti specialistii (virusologi, epidemiologi, anatomo-patologi) sunt dati la o parte cand vine vorba de a analiza ce se intampla de fapt, iar toata mascarada e sustinuta de medici cu alte specialitati?

  11. Marele urs acefal mormăie din bârlogul lui un mare adevăr ,involuntar bineînțeles, ortodoxia înseamnă libertate, și am văzut în weekend peste 50 de mii de „ortodocși” in toată lumea manifestând pentru libertate și eu cred că e doar începutul! Nu vă mai temeți dragilor, de moarte nu scapă nimeni, important este să trăim cu demnitate și cu nădejdea că moartea nu înseamnă decât o trecere spre altceva mai bun! ( Nu știu dacă e valabil și pentru animale gen urși , panda și alte orătănii, nu cred)

  12. Un mic progres. Nu-i mai pomenesc numele in titlu pentru ca nu mai dau oamenii „click”. Dar tenta e clara, de cum citim titlul stim de la cine vine „prognoza” . Personal nu citesc articolul, ma duc direct la comentarii…Prietenii stiu de ce!

  13. I se cam strânge funia la par savantului de renume intergalactic, Jurma. Altfel nu ințeleg pupiciul pe bucuțe adresat domnului ministru Rafila. Savantul a uitat că el și gașca de dreptaci și marele Comandant erau doar cu certificatul verde în gură și cu neincluderea testării în certificat, și cu anularea tuturor drepturilor pentru persoanele nevaccinate. Al dreaq ce scurtă e memoria savanților de renume intergalactic.
    Și dacă tot a început asaltul și șantajul împotriva părinților, ar putea domnul savant să publice pe pagina proprie de facebuci dovada vaccinării pentru copiii săi, pentru nepoții săi șipentru toți minorii din familia sa. Că nu-i drept ca famelia savantului să nu beneficieze de binele comun.

  14. Desi multi il injura degeaba, Jurma are unul (una) din cele mai articulate si logice discursuri si declaratii. Si in articolul de fata pune accentul, pentru monitorizarea evolutiei pandemiei, pe unul dintre indicii cei mai importanti, raportul zilnic intre numarul testelor si numarul cazurilor pozitive detectate. Cred totusi ca este o eroare metoda de „extrapolare”, cam pe modelul „regulii de trei simpla”, a evolutiei pandemiei in vitoaarele luni, mai ales cind s-a vazut „comportamentul” imprevizibil al virusului, cu diferitele sale mutatii, una mai ciudata decit alta …

  15. Cei care ii sfatuiesc pe romani sa se vaccineze speriindu-i sunt cu mult mai vinovati decat cei care incearca sa-i oblige oficial prin tot felul de presiuni ilegale. Si unii si altii vor da seama cat de curand.

  16. Bulgarii au azi peste 12000 de cazuri si 11 000 ieri. Deci cu o populatie dubla, nu trebuie sa fii expert sa stii ca in Romania vor fi 25 000 de cazuri pozitive.

  17. @ marin, Marius Pavel,. De ce nu accepți pariul istețule, doar dai din clanță. Fii bărbat bre găină și acceptă un pariu, iar de pierzi fă solemn angajamentul că scrii pe forum de o sută de ori lozinca românească ”SUNT UN BOU”. Pricepi bre ?? Sigur ??

  18. „marele savant” este singur pe lume, de obicei asemenea oameni n-au ce pierde, sunt selectati pt ca nu au retineri/resentimente. Alegerea lui May PM in UK dintre o mama si o celibatara, acum au unul cu 7 copii risipiti deci tot instabil. Unii au idei ciudate din prea mult timp liber. FB este o modalitate de a alunga singuratatea chiar si din cuplu…Daca exista un Dincolo…va imaginati ce urmeaza pt unii? Daca unii din cei ”ajutati” de medici raman nelinistiti? Cati precum Jurma vor avea cosmarurilor? Cativa medici tineri n-au rezistat, oare restul vor mai rezista mult dupa cat de indifernti au fost? Nu numai la noi in intreaga lume cine a incalcat juramantul lui Hipocrate va avea remuscari intr-o zi.

  19. Rog pe dl Nistorescu sa inteteasca frecventa panseurilor distinsului „medic” Jumara.
    Nu putem pentru ca sa mai respiram fara panseurile Domniei Sale.
    Multumesc anticipat, thank you!

  20. Sunt un postac tampit dar nu am de ales ptr ca am foamea in gat.
    Vai ce tampit sunt!

  21. Oare pandemia are legatura cu poluarea.De ce s-a dat liber la poluare,cand se stie bine ca agraveaza boli ,[mai ales pulmonare si cadiace ,declanseaza boli[leucemii ,cancere]scad imunitatea,Au pus-o la Garda de mediu,pe madam Marioara Gatej,care este renumita ca nu face nimic,nu inregistreaza nici macar sesizarile,si a dat liber la poluatori.De cand a revenit pe scaun,aerul este irespirabil,in Bucuresti,Craiova,Ploiesti, etc.Termocentralele in loc sa foloseaca gazele ,emaate de carbuni,le elibereaza in atmosfera,gropile de gunoi,elimina gazele in admosfera,firmele de colectare deseuri periculoase ori le ard pe campuri,ori le deverseaza in canalizarile oraselor[pesticide toxice,amoniac,perhidrol,toner s etc]Cine le verifica? Nimeni.Acum nu mai vin vapoare,tiruri cu deseuri din Occident?Graficele Agentiei de PM arata verde,verde,aer curat,ceea ce nu este adevarat.Daca vad ca populatia,este indolenta,nu se alarmeaza,ei iti arata niste grafice masluite iar poluarea este pe zi ce trece mai mare, cazurile de imbolnaviri vor creste.Nu se mai oxigeneaza plamanii,inima,creierul,iar particulele toxice intra direct in plamani .

  22. Domnilor doctori , ce si al cui joc il faceti ? Incercati sa va calmati si sa va opriti odata din nebunia asta , credeti ca nu-i destul ce ne fac politrucii globului pamintesc atit de infectat de politichia lor , cica verde imaculata ! Chiar vreti sa nenorociti lumea asta care oricum este atit de bolnava ….

  23. @Marele scurs Te platesc bine ca sa faci pe tampitul si sa suporti toate injuraturile si carnea pe care ti-o bagam in frigider? Daca nu, macar sa-ti fie de ,,bine” urarile noastre, bre ciumete :))

  24. Avem acum o fereastra de oportunitate perfecta ca sa punem mana pe satanisti. Acum putem sa-i identificam foarte usor, pentru ca sunt foarte activi, impart ordine in stanga si in dreapta, mint si ucid prin injectare si ii putem usor depista si inhata. Satanistii trebuiesc pedepsiti exemplar ca in evul mediu, pentru ei nu poate exista mila pentru ca nu sunt oameni si actioneaza in forta pentru uciderea intregii umanitati. Pentru asemenea fapte nu poate exista clementa. Trebuie sa sfarseasca pe rug la fel ca satanistii din evul intunecat. Apoi la fel ca si atunci va urma renasterea adevarata a omenirii, nu marea resetare de la Davos care ucide omenirea prin toate mijloacele avute la indemana. Identificati-i pe satanisti si sa le aplicam ceea ce merita.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.