
Alexandra Stan, o tânără de 22 de ani din Constanţa, a reuşit să îi depăşească în topuri pe Rihanna şi David Guetta, cu piesa sa „Mister Saxobeat”, scrie Mediafax, care citează stirileprotv.ro.
„Eu, fiind din Constanţa, un oras mic, nu eram obişnuită să cânt pe scene mari. Viaţa mea s-a schimbat radical. Nu mai am timp să ies cu prietenii. Eu în domeniul muzical nu am decât un an de canto, dar nu cred că asta este cel mai important. Contează să ai câte puţin din toate, să fii foarte pregătit pentru munca fizică şi să ai un corp rezistent, să dormi două-trei ore pe noapte”, spune Alexandra Stan.
Alexandra Stan a fost numărul 1 în Franţa, Canada, Spania, Rusia, iar de curând a aflat că piesa sa este cea mai ascultată şi în Marea Britanie.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.