O țară a rentelor, mafiilor și a sărăcimii ca bazin electoral

De doua saptamani, Venezuela este teatrul unor importante manifestatii ale studentilor. Pentru opozitie de dreapta, aceasta mobilizare este semnul ce anunta sfarsitul unei epoci – epoca chavismului si, inainte de toate, a ”populismului petrolier”, scrie Courrier International, citand un articol aparut in cotidianul de opozitie El Universal din Venezuela.

Ceea ce se intampla in Venezuela nu este implozia unui guvern snici a chavismului, ci sfarsitul unui model politic si economic instaurat in urma cu 40 de ani, la mijlocul anilor ’70: acest model este cel al ”populismului petrolului”.

Societatea civila a dobandit ascendent asupra societatii politice. La manifestatiile pasnice din Chacao (cel mai mare cartiet din Caracas) de pe 13 februarie, studentii strigau in cor ”Nu sunt Capriles (contracandidatul prezidential al opozitiei), nu sunt Maduro (actualul presedinte chavist), sunt student si ma gandesc la viitorul meu”.

Societatea civila a inteles in sfarsit (mai raman sa o faca corporatiile, sindicatele si Biserica) ca politica ar trebui inlocuita astfel incat tara sa puna capat insecuritatii, saraciei, inflatiei si lipsurilor care o sufoca.

Trebuie sa ne reamintim ca Venezuela a fost un exemplu veritabil de participare civica, de modernitate si de crestere economica intre 1925 si 1947 (o perioada de instaurare a democratiei, dar deloc lipsita de regimuri autoritare). Intr-o buna parte a acelei perioade, Venezuela a fost un model in America Latina si un exemplu de democratie chiar in intreaga lume. Dar dupa ce, in anii 1970, petrolul a incetat sa mai fie o o marfa si a devenit un activ financiar si cursul sau a devenit volatil si in crestere continua, industria petrolului a fost nationalizata, in 1975, a aparut populismul si, treptat, au fost subminate institutiile noastre candva stabile. Astfel am ajuns in situatia in care Venezuela se afla astazi.

Ceea ce se intampla acum este finalul unui model impins la extrema, care nu a facut decat sa aduca autocratie, prezidentialism si voluntarism politic. Modelul petro-populismului nu este decat un model de impartire a rentelor. Un model conflictual, al mafiilor si al controlului, un model care are nevoie de oameni saraci ca baza a electoratului. Un model care nu duce decat la lipsuri.

Petro-populismul este un mod de a face politica caraterizat de incurajarea, mentinerea si exacerbarea dependentei cetatenilor de o renta petroliera externa in locul dependenetei de propriul lor potential productiv, potential care nu se poate dezvolta din cauza interesului politic al sustinerii somajului si a saraciei, pe pots decapital politic. Rentele si petro-populismul determina relatia dintre stat si cetatean, facandu-l pe cel din urma dependent de primul si nu invers.