Vara care abia ce s-a încheiat a fost plină de evenimente pentru Fundația Pro Patrimonio: Concerte pe Siret, atelier de meșteșuguri pentru copii dar și o „Școala de peisaj, artă și sunet”. Iată mai m
„Concerte pe Siret”
Organizat între 18 și 21 august în grădinile Casei George Enescu de la Mihăileni și a conacelor Moruzi de la Vârfu Câmpului și Miclescu de la Călinești, proiectul „Concerte pe Siret” a inclus o conferință de presă, cinci concerte, o librărie mobilă Cărtureşti și a reunit un public variat și, seară de seară, din ce în ce mai numeros. Proiectul iniţiat şi conceput de Fundaţia Pro Patrimonio a putut fi realizat doar cu ajutorul unor companii locale.
„Concerte pe Siret” a reuşit astfel promovarea valorilor regiunii Siretului de Nord, completarea ofertei culturale locale cu o propunere de înaltă ținută artistică prin concertele celor 30 de muzicieni și atingerea unui public de multe ori ignorat de autorități și responsabili locali.
„Școala de peisaj, artă și sunet”, componenta pentru copii
După toate activităţile de pregătire peisagistică a curţii Casei George Enescu din Mihăileni şi apoi de găzduire a evenimentelor din cadrul Concertelor pe Siret, în perioada 23 – 29 august a venit rândul copiilor să fie prezenţi printr-o săptămână dedicată lor.
Trainerii îndrumaţi de Andreea Machidon – coordonatorul programului Educaţie pentru Patrimoniu al fundaţiei – au lucrat cu două echipe copii din comunitatea locală. Construcţia ghivecelor de lemn, realizarea caietului herbar, presa de plante, hârtia manuală, experimentarea sunetelor şi construcţia instrumentelor din lemn dar şi jocurile relaxate de la finalul programului educaţional i-au încântat pe copii. Aceştia deja considera Casa Enescu ca parte integrantă a comunităţii lor şi sunt entuziasmaţi de toate evenimentele ce au loc în jurul ei.
„Școala de peisaj, artă și sunet” este un proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio cofinanţat de AFCN în parteneriat cu UiPath Foundation.
În ultima zi a atelierelor, la un an de la debutul programului „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii”, cei 23 de copii din localităţile Mihăileni şi Vârfu Câmpului din judeţul Botoşani s-au reunit pe prispa Casei George Enescu pentru a susţine primul lor concert public sub îndrumarea doamnei Paula Gavriluță, profesoara lor de muzică.
„Centrul experimental de Studii şi Educaţie la Conacul Neamţu din Olari”, atelier de meşteşuguri pentru copii
În cadrul proiectului „Centrul experimental de Studii şi Educaţie la Conacul Neamţu din Olari” iniţiat de către Fundaţia Pro Patrimonio, în perioada 8 – 12 septembrie s-a desfăşurat la conac un nou atelier non-formal de educaţie pentru patrimoniu dedicat copiilor din Olari, judeţul Olt.
Acesta este al şaisprezecelea atelier desfăşurat la Olari din 2016, de când conacul a intrat în proprietatea şi administrarea Fundaţiei Pro Patrimonio, până acum.
Cu acest prilej, copiii au explorat și experimentat meșteșugurile, materialele și gusturile locului. Au aflat cum să folosească diverse tehnici de imprimare cu plante pe suport textil și de hârtie şi au intrat în contact direct cu trei meşteri locali. Aceştia i-au iniţiat pe cei mici meșteșugurile cele mai renumite ale zonei: olăritul, cioplitul în lemn și împletitul papurei. Săptămâna s-a încheiat cu o expoziție de lucrări și un concurs culinar deschis întregii comunități.