Iată o veste de la Guvern care te-ar putea interesa!

Guvernul a modificat şi completat programul ‘Prima maşină’, astfel încât vor putea fi cumpărate şi maşini electrice sau hibride noi, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt Nelu Barbu.

„Guvernul a adoptat astăzi în şedinţă modificări şi completări aduse programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, este vorba despre programul aprobat prin OUG 66/2014. După cum ştiţi, programul are ca obiectiv principal facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţionarea unui autoturism nou, prin contractarea de credite garantate de stat. Pot fi cumpărate următoarele tipuri de autovehicule noi: clasice cu sistem de propulsie termic, hibrid şi full electric. De asemenea, prin modificările operate azi în legislaţie, persoanele fizice vor putea să îşi achiziţioneze un autoturism nou chiar dacă au mai deţinut anterior un astfel de autoturism. Se elimină aşadar obligativitatea declaraţiei pe proprie răspundere a beneficiarului că nu a mai avut în proprietate un autoturism nou, o condiţie existentă înainte de modificări în cadrul programului ‘Prima maşină'”, a spus Nelu Barbu, la finalul şedinţei de Guvern.

În acelaşi timp, actul normativ aprobat de Guvern prevede şi „acceptarea eco-bonusurilor şi a eco-tichetelor acordate în cadrul programelor ‘Rabla’ şi ‘Rabla Plus’ pentru achitarea avansului minim obligatoriu”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.