O voce modernă a politicii românești

Cei care au idei preconcepute în funcţie de culoarea politică poate nu ştiu că loialitatea faţă de ţară nu are culoare, ea reprezintă scutul unui popor.

O voce modernă a politicii românești

Cei care au idei preconcepute în funcţie de culoarea politică poate nu ştiu că loialitatea faţă de ţară nu are culoare, ea reprezintă scutul unui popor.

Politica a fost mereu o « arenă», pentru că este un spectacol de confruntare necesar şi obligatoriu pentru funcția sa, eminamente reprezentativă a poporului ; pentru că actorii – în roluri principale, secundare – care joacă după scenarii, improvizează şi reuşesc să convingă sau sunt în afara rolului, sunt personaje reale, oameni politici implicaţi fie cu probitate profesională şi constiinţă civică, fie că scopul lor în principal este urmărirea intereselor personale, dar rare sunt personalităţi cu aspiraţii înalte.

 

Marile personaje politice despre care mai vorbim, aparţin unui trecut din ce în ce mai îndepărtat, pentru că natura nobilă a politicii a fost în cursul timpului erodată şi mistificată. Competiţia între programele partidelor ar trebui să desemneze câştigatori pe cei care au cel mai bun program pentru ţară, cu măsuri adaptate şi eficiente, cu oameni pregătiţi, cu probitate morală şi intelectuală. Din nefericire, competiţia de astăzi duce lipsă de valori morale, adversarul este duşmanul care trebuie scos din arenă, oameni de bună credinţă îşi fac greu un loc meritat şi util societăţii.

Oare de ce are nevoie poporul român în această perioadă istorică tensionată? El simte imperios lipsa unui adevărat preşedinte patriot, ales de popor nu impus din exterior, care să se identifice cu ţara şi poporul său, cu o dimensiune intelectuală, expert în diplomaţie pentru a putea construi partenariate echitabile în interesul României, duce lipsa unor instituţii restructurate, unor politicieni moderni, foarte bine pregătiţi profesional, aleşi din sânul meritocraţiei, nu al sforarilor şi cleptocraţiei cu care ne-au obişnuit. Este obligatorie o relaţie armonioasă şi clarvăzătoare cu UE şi cu SUA.

 

Avem nevoie de valori autentice, ceea ce mă îndeamnă să vă prezint profilul unui politician de ţinută, cu o autentică conştiinţă civică, un spirit critic şi o aleasă moralitate, diferit de mulţi politicieni « grei » care au trădat această nobilă misiune. Este vorba de Ramona Ioana Bruynseels, deputată AUR de Cluj. Dacă în acest moment, formaţiunea politică AUR se bucură de percepţia unui partid respectat de o bună parte a cetăţenilor României, dincolo de meritul liderului său, George Simion, un rol important îi revine, printre alte personalităţi ale partidului, cum ar fi Petrişor Peiu, Marius Lulea, Gheorghe Piperea, şi acestei politiciene de valoare din rândurile sale. Parcursul său – licenţiată a Facultăţii de Drept de la Cluj, a şcolii de guvernare J.F. Kennedy de la Harvard, cu o experienţă în sectorul financiar-bancar, cât şi în administraţia publică – face din ea o persoană solid profesional şi o redutabilă competitoare. Numai ignoranţa voită a unora i-au împiedicat afirmarea deplină a personalităţii şi a calităţilor sale. Însă indubitabil, Ramona Bruynseels face parte din meritocraţia politicii româneşti, destul de restrânsă de altfel. Autenticitatea convingerilor, eleganţa exprimării sale, rigoarea în tot ce întreprinde, au contribuit în mod evident la schimbarea imaginii partidului, aspect remarcat de mulţi.

 

Bruynseels consideră arcul peste timp între sacralitate-identitate-modernitate ca un fundament al unei Europe armonioase; pentru ea, transmiterea reprezintă un factor esenţial în educaţia tinerei generaţii. Constituie rolul formator, esenţa unei sinergii spirituale şi morale a tineretului. Un alt aspect important al profilului său spiritual este ataşamentul faţă de credinţă, fiind printre puţinii politicieni care afirmă că Europa, prezervând aspectul laic al societăţii, trebuie să respire prin cei doi plămâni ai ei, catolicismul şi ortodoxia.

 

AUR are în echipa sa această personalitate cu un enorm potenţial şi experienţă. Dacă i se va oferi un rol de importanţă, Ramona Bruynseels poate avea un aport important la punerea în practică a programului partidului, în cazul în care acesta ar câştiga alegerile prezidenţiale. Calităţile sale intelectuale, organizatorice, morale o recomandă în politica serioasă a ţării. E greu de spus de Nicuşor Dan şi Elena Lasconi, Alina Gorghiu, sau Raluca Turcan, ca au dat dovadă în importantele funcţii în care au fost plasaţi, de pregătirea profesională şi conştiinţa civică ale ei. Bruynseels are întreaga recuzită politică pentru a deveni o Georgia Meloni a României. Cei invidioşi şi cei interesaţi de jocul ascuns al convergenţelor de interese personale vor fi puşi în faţa evidenţei reuşitei sale. Ramona Ioana Bruynseels reprezintă tipul de politician occidental, modern, conectat internaţional, având o indispensabilă comunicare coerentă şi fluidă, o stăpânire tehnică a dosarelor, o ştiinţă a diplomaţiei, o prezenţă distinsă si empatică, pe care puţine personalităţi politice româneşti le posedă. Ea poate să reunească armonios aspiraţia populară cu imperativele politicii externe. Ar putea fi o reprezentantă remarcată şi eficientă la reuniunile politice de înalt nivel, cu atât mai mult în aceste vremuri tensionate, în care România va trebui să se poziţioneze echilibrat şi strategic între UE şi SUA. Ataşamentul ei european este profund; susţinerea ei este in cadrul unei Europe a naţiunilor, a cooperării geo-strategice, economice şi culturale, ce asigură suveranitatea popoarelor. Să privim plini de încredere evoluţia sa viitoare.

 

În societatea românească, aerul a devenit un calup solid de ură care ne împiedică să respirăm. A format un zid între două popoare care trăiesc în aceeaşi ţară. Dacă ar fraterniza într-o concordie naţională, în numele unui ideal ce are în vedere numai prosperitatea generală, am deveni o ţară puternică şi respectată. Ne-au ajuns ultimii 10 ani, care proclamau un antagonism în locul unui ideal, timp în care ne-am simţim străini de ceea ce suntem! Cei care au idei preconcepute în funcţie de culoarea politică poate nu ştiu că loialitatea faţă de ţară nu are culoare, ea reprezintă scutul unui popor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie articolul pe:

125 comentarii

  1. Vad multe atacuri la persoana dar nu înțeleg unde vă este discernământul… Dacă o femeie apare pe scena politică și reprezintă un pericol pentru contracandidați, încep comentariile imbecile. În primul rând 90% din eșichierul politic nu se ridică la nivelul doamnei nici din punct de vedere educational sau ca discurs. Felicitări doamnei Bruynseels!!!

  2. Din intervențiile sale publice și mie mi se pare că este echilibrata, are un profil moral bun, știe ce spune în plan politic și economic.
    Si, cel mai important este că iubește Romania și are dârzenia de a se lupta cu alți candidați fanfaroni pentru o cauză nobilă.

  3. Doamna nu a terminat Harvardul, acolo unde rata de acceptare este 5%, ci anexa comerciala pentru oameni cu bani si pile din lumea mai putin dezvoltata, Kennedy School, unde rata de acceptare bate spre 30% si costa 100 000 dolari un master de un an.:)))
    Ramonika a terminat Dimitrie Cantemir, filiala Cluj-Napoca, apoi, dupa scurte pregatiri, a dat peste „intamplator” peste dl.Bruynseels.:))))

  4. Deci Tera este ca o farfurie și Rusia face parte din NATO, mai urmează să zică și că România este Grădina Maicii Domnului, că dacii au aterizat pe Lună și că Ceaușescu avea arme laser cu care a distrus tancurile sovietice.
    Sigur d-na Ramona are legături cu Daniel Roxin.

  5. La o cautare pe google dupa numele acestei dudui la anunturi sponzorizate google prim rezultat pagina cu Ramona Ioana Presedinte. In coltul acestei pagini un mare buton rosu cu Doneaza si la un momendat si bifa (Vreau ca donația să rămână confidențială) . Ce ideea buna de a spala niste bani . Am incercat sa fac plata si ce misto s-au facut deja 72 de comenzi.

    Număr comandă: 000072

  6. Sincer sa fiu daca te uiți foarte atent la ia și asculți ce zice , femeia pare din alt film , zici că e teleghidata , nu știu de unde le scoate Voiculescu numai blonde ( c(editat)) . Daca va ți uitat la filmul manciurian candidate exact așa vorbește și tipa asta aceași mimica a fetei . Emana tot timpul o stare de bine ,de plăcere , de relaxare , lucru anormal ptr un om care e pus în situații dificile la un talk show , cu întrebări grele , e foarte ciudată femeia , e un fel teleghidata și parcă fără suflet . Foarte ciudată femeia , ar face un rol nemaipomenit intr un film de groaza .

  7. Are culorile steagului rusesc pe ea.P-asta n-o voteaza nici veteranii din divizia Tudor Vladimirescu , e ingramadita rau , pana si solzii varanului se zbarlesc de asemenea gogomanii .

  8. Bai lasati-o in pace ,nu rideti de ea pentru ca nu stiti de ce a ajuns ea asa barbacsu o bate mereu cu capu de pereti din cauza geloziei odata a dato cu capul de coltu mesei si a fost dusa la spital voi degeaba rideti.De altfel, cotoroanta trăiește pe PĂMÂNTUL PLAT!!!!, unde nu ai nevoie de vaccinuri iar Rusia e o țară democrată….

  9. Tipa asta, pe lângă „inteligenta” debordanta, e/a fost măritată cu un mos, expat la noi(Bruynseels ăsta), e mai mica decât nepotii lui! :))

  10. Femeie puternică, educată, calmă și elegantă. Dacă ar fi mai mulți ca ea, poate chiar ne-am face bine ca țară.

  11. Nu e genul de politician care vorbește mult și nu spune nimic. Are un discurs cu cap și coadă, bine structurat!

  12. Felul în care comunică e elegant și clar – rar vezi un politician care își păstrează calmul și bunul simț în dezbateri!

  13. Experiența sa în domeniul financiar-bancar și educația sa de top sunt argumente solide pentru credibilitatea Ramonei Bruynseels ca lider politic capabil să promoveze politici economice sustenabile, bazate pe principiile unei economii moderne.

  14. Integrarea experienței sale internaționale și a educației de elită în contextul politic românesc face din Ramona Ioana Bruynseels o voce modernă și credibilă, capabilă să adreseze provocările globale într-un mod adaptat realităților interne.

  15. Ramona Ioana Bruynseels reprezintă un exemplu de politician care îmbină perfect experiența academică solidă cu o viziune pragmatică asupra politicii românești, având un impact semnificativ asupra modului în care sunt abordate problemele economice și sociale ale țării.

  16. O femeie capabilă și cu o abordare echilibrată, care poate ghida România pe calea dezvoltării și prosperității.

  17. Este o politiciană care știe ce înseamnă să fii responsabil și să lucrezi pentru binele întregii națiuni.

  18. Respect pentru modul în care își susține punctul de vedere – fără scandal, fără atacuri, doar argumente.

  19. O femeie puternică și determinată, care poate aduce schimbările de care România are nevoie. O susțin cu toată încrederea.

  20. Ramona aduce un suflu proaspăt și civilizat în Parlament. România are nevoie de mai multă energie ca a ei. Ramona aduce un suflu proaspăt și civilizat în Parlament. România are nevoie de mai multă energie ca a ei.

  21. O adevărata femeie de succes in lumea politicii.
    O voce puternică cu exprimări bazate pe studii și cunoștințe dobandite in timp.

  22. Un politician care își cunoaște bine domeniul și care pune întotdeauna interesul național mai presus de orice.

  23. Aș vrea să văd mai mulți oameni ca Ramona Bruynseels în politică. Este un om de acțiune, nu de vorbe.

  24. Se vede că nu a intrat în politică doar pentru imagine. Are convingeri reale și un parcurs profesional solid.

  25. Este un om care cunoaște foarte bine economia globală și care poate ajuta România să își găsească locul pe scena internațională.

  26. Cu o carieră solidă și principii clare, Ramona Bruynseels este un adevărat exemplu de politică curată și eficientă.

  27. Ramona aduce un suflu proaspăt și civilizat în Parlament. România are nevoie de mai multă energie ca a ei!

  28. Un politician care a demonstrat că este capabil să pună în practică idei valoroase. O mare susținătoare a interesului național.

  29. Viziunea ei asupra educației și sănătății este exact ce are nevoie România! O femeie puternică și capabilă.

  30. Nu strigă, nu jignește, nu joacă teatru – exact tipul de lider care poate reconstrui încrederea în clasa politică!!!

  31. Ramona Ioana Bruynseels este dovada că și în politică se pot aduce schimbări pozitive! O susțin cu toată încrederea.

  32. Ramona Ioana Bruynseels este un model de integritate și responsabilitate. Politica are nevoie de oameni ca ea!

  33. O femeie deosebită, cu o viziune clară și o abordare pragmatică asupra problemelor României! Mă bucur să o văd în politică!

  34. Impresionant CV-ul Ramonei – Harvard, administrație publică, sector bancar… clar nu e o întâmplare în politică.

  35. Faptul că a absolvit Harvard spune multe despre seriozitatea și ambiția ei. Nu e doar un nume, e un om cu substanță.

  36. Rămân profund surprinsa de tonul acid și de virulența unor comentarii la adresa unei doamne care, dincolo de aparențe, se distinge printr-un parcurs profesional remarcabil și o viață de familie demnă de admirat. A absolvit cu nota 10 o facultate de prestigiu din Cluj, a continuat studiile la Harvard – performanță pe care puțini o pot egala – și și-a construit o carieră cu răbdare, dedicare și competență. Este regretabil câtă invidie, răutate gratuită și lipsă de discernământ se revarsă din partea unor persoane care, deși au acces la resurse nelimitate de informare, aleg să se hrănească din zvonuri și superficialitate. Îi transmit doamnei Bruynseels toată admirația și susținerea mea. Îi doresc să aibă puterea de a merge mai departe cu fruntea sus, neclintită în fața bârfelor și a răutăților nemeritate. Să continue să inspire prin exemplul său și să nu permită negativității să-i umbrească realizările.

  37. O cunosc de ceva vreme pe dna Bruynseels. Mă mir cum rezistă asaltului mizerabil al celor care, de fapt, nu au nimic cu ea, doar isi defuleaza neputintele. Am citit cu atenție comentariile, înainte de a lăsa aici, această opinie. Oameni buni, cum vă puteți lăsa influențați de zvonuri, bârfe, interese și deveniți uneltele unor indivizi care nu au nici un scrupul în a terfeli onoarea și munca unui om , la comandă politică? În politica momentului, nu Ramona Bruynseels e cea de atacat, e una dintre puținii politicieni tineri care au evoluat extraordinar, care muncește fără pauză pentru a comunica și rezolva, cât e posibil, tot ce-i solicita cei carw au avut incredere in ea si au ales-o.Mi se pare atât de nedrept să ii murdăriți munca inventând mizerii și improscand-o cu noroi, fără să vă informați despre ce face zi de zi și cum gândește politica, ACUM. Dacă vreți să vă exprimați nemulțumirile, aveți destule motive/persoane care au întrat în politica pentru binele personal. Nu e cazul să o atacați pe Ramona Bruynseels. Ca exemplu…dl care a vazut-o venind la școală cu Mercedesul tatălui.. despre ce film vorbiți? Cu siguranță despre unul stiintifico-fantastic în care dna despre care faceți vorbire, nu a jucat. Mai încercați, văd că aveți și imaginație bogată și dorința de a inventa fantasmagorii.

  38. Ca are operatii estetice, ca sotul e mai batran decat ea cu vreo 10 ani, ca se ducea cu masina tatalui (mercedes)- bine ar fi fost :)).

    Chestia cu pamantul e plat – o inventie dezmintita de zeci de ori, iar chestia cu NATO sunt prea nepregatiti ca sa o stie – 2007, Declaratia de la Roma, infiintare Consiliul NATO – Rusia, prin care Rusia devine partener EGAL cu fiecare tara membra NATO. Dar mai explica-le prostilor!

    1. Doamna Anca Popescu, alergam sa manjim pe alții care încearcă să ceva pentru tara aceasta! Ce treaba aveți cu familia doamnei Ioana Ramona ?

  39. Cine îmi mai folosește numele pentru comentarii negative TOTAL împotriva voinței mele, își asumă cu simț de răspundere ca mama sa este o femeie de moravuri ușoare 🫶🏼

  40. Doamna Ramona B. este un om rar – puternic, onest și profund dedicat. O femeie care nu face zgomot, dar care mișcă lucrurile cu adevărat. Are două fete crescute cu grijă și valori solide, pentru care se implică total. O mamă prezentă, o soție care și-a iubit soțul și a luptat pentru familia ei până la capăt. Trăim vremuri în care cei care își pun sufletul pentru țară sunt atacați în continuu. Dar nu putem uita: sunt oameni care chiar au făcut și fac bine. Iar ea e unul dintre ei.

  41. Aceasta femeie are fixata de corp o instalatie de receptie conectata la centrul de comanda aflat la vila Varanului, Motanului Felix, in cazul in care intrebarea o depaseste, este salvata. De fapt startul si restartul Romaniei in termeni sportivi are loc pe un teren plat intocmai ca viziunea doamnei despre planeta Pamant.

    1. Pe bune? Pai a plecat din partidul lui, nu apare la antene, cand a fost acolo a fost super atacata. A muncit mult in AUR. Daca statea la mana varanului ajungea de mult in parlament si fara atata chin.

  42. Este poreclita D-na Sensodyne de la dantura lucrata/implanturi. Este plina de operatii estetice.
    A absolvit la party Dimitrie Cantemir, are vreo 40 de ani si e casatorita cu un „tanar” belgian de vreo 72 de ani ce este seful unei banci din romania. Are doua fetite mici cu el sau dinaintea lui…

    1. Pe bune? Mintiti, mie sotul ei mi-a fost sef. Are 60 de ani max, este un tip absolut extraordinar isr ei sunt impreuna de vreo 20 de ani. Nici ea nu mai e tanara. Este englez si s-a retras din banking cand ea a intrat in politica si a candidat in 2019. Ea mi-a fost colega si va garantez ca nu are operatii estetice. Este mult prea traditionalista si e frumoasa natural.

    2. Are 45 de ani daca chiar v-ar interesa sa verificati. Am citit acum. Si are doua fete mari deja de 15 -16 ani. Bai frate, de unde naiba le inventati? Sau sunteti platiti sa scrieti toate aceste prostii?

    3. Eu nu înțeleg de ce aveți treabă cu familia? Sau oare o fi invidia pe o femeie frumoasă, cu o familie minunată ? I-ați cunoscut familia ? Dacă nu, mai bine tăceți.

    4. Mințiți și dezinformați fără rușine, Florica din Suceava, atacati o persoana si o familie frumoasa din toate punctele de vedere . Informatii -va, inainte de a debita aberatii…sore știința dumneavoastra si altora , doamna impreuna cu sotul dumneaei are o familie frumoasa,respectata si apreciata cu doua fete adolescente. Dacă toate familiile ar fi pe sfert asa am avea o societate sanatoasa!

  43. D-na Brussy a venit la dl. Base plecata de la dom profesor Voiculescu cu care s-a certaaat. De la un desurcaretz securist la un informator de securisti. Base a ajuns o lighioana politica egoista, cu sacii in carutza, care o va aduce din nou primaritza pe incompetenta Firea in locul unui om onest, modest, inteligent care are de ani buni proiecte pentru Bucuresti, dar mai putin noroc. base ii va fura voturi lui Nicusor derutand electoratul indecis si, cu scuzele de rigoare, mai putin inteligent incat sa il citeasca pe acest marinar obraznic, prietenul socialistilor.
    Uite asa se invarte roata istoriei.

  44. Doamna Bruynseels este sefa filialei din Romania a celor care considera Pamantul plat.
    La PMP este locul ei.
    La Voiculescu a fost doar o ratacire.
    Basescu a calatorit pe mare si stie ca Pamantul e plat.

  45. „Suntem împreună cu Rusia parte a NATO, trebuie să ne continuăm exercițiile bilaterale și exercițiile din cadrul NATO pe partea militară”.

  46. Cine se aseamana ….se aduna in AUR…si asa descoperim iarasi ca exista ceva si mai nociv pentru Romania decat Peee Seee Deee

  47. E activa in grupul celor cu „pamantul plat”, nu e o simpla sustinatoare de ocazie. Mirosul politicii atrage „mustele” in prag de alegeri acolo unde se anunta gramada mai mare…

    1. Nu este activa nicaieri si a si aparut in presa ca acea asociatie sau ce a spus ca nu a avut niciodata nici o legatura cu aceasta femeie.

    1. Comentariul semnat cu numele meu NU îmi aparține. Cineva folosește numele meu fără permisiune pentru a crea confuzie. Rog redacția să verifice

  48. Traseul politic al Ramonei B, pe scurt: dintr-un tomberon in altul.
    Ce nu se precizeaza in text este cat a obtinut Ramona B. la alegerile la care a candidat din partea Varanului: cam 0.5% :)))

  49. Ce dracu se intimpla cu Romania ???
    Dupa ce au plecat cei mai buni sa munceasca in strainatate pe bani adevarati si noi am ramas cu pensionarii de CAP si asistatii sociali , acum vad ca importam idioti cu diplome cumparate de la Harvard . Numai un idiot care abia de-si poate scrie numele poate sa mai creada ca Pamintul este plat in anul Domnului 2019 .

    Mare e gradina lui Dumnezeu si te lasa cracanat timpitii care cad din ea pe meleagurile noastre ….

  50. Eu spun ca ar merita sa fie in fruntea partidului! Este o mana de fier si foarte profesionista! Pare ca se lupta de una singură cu întregul sistem! Bravo!!!

  51. Visul oportunistilor băstinasi este să obtină o functie confortabilă in vreuna din capitalele importante ale UE sau lumii si să duca o viată la standarde de lux, departe de problemele amărâtilor , insă nu pe cont propriu, ci ca reprezentanti ai contribuabililor.Pt asta, politicienii oportunisti recurg la traseism, cauta sprijin de la cate un „binefacator”, candideaza la tot ce se iveste si aleg functia cea mai confortabila si mai profitabila.

    1. Vad multe atacuri la persoana dar nu înțeleg unde vă este discernământul… Dacă o femeie apare pe scena politică și reprezintă un pericol pentru contracandidați, încep comentariile imbecile. În primul rând 90% din eșichierul politic nu se ridică la nivelul doamnei nici din punct de vedere educational sau ca discurs. Felicitări doamnei Bruynseels!!!

  52. Foarte bine structurat comentariul doamnei Bruynseels.La obiect,cu claritate,mesaj țintit.O certitudine ca,avem încă oameni politici dedicați țări noastre.

  53. Comparația între Ramona și Giorgia Melina este una inspirată, ambele fiind persoane carismatice, cu un spirit de determinare care face să le impună pe scena politică, cu principii solide, exprimate ferm. Ambele reprezintă modele pentru viitoarele femei-lider care vor să transforme societatea.

  54. Felicitări doamna draga! Dna Ioana Bruynseels sunteți o voce, aveti spirit civic sunteti mereu alaturi de oameni! Succes in tot ceea ce vă doriți!

  55. Comentariile negative nu fac decât să confirme ca doamna Bruynseels e pe un drum corect. România are nevoie de oameni ca ea – profesioniști, lucizi, demni.

    1. De acord cu dumneavoastră! Dna Bruynseels drumul ales este cel corect și drept, mergeți înainte!

  56. # Pandele–- te inseli d-le. Ramniceanu pe care incercati sa-l diminuati este un patriot adevarat si un idealist. Un artist pluridisciplinar, pictor, sculptor, poet, publicist, care se bucura de consideratie in cultura romaneasca. El reprezinta spiritul post bizantin in arta romaneasca, cele doua mari evenimente culturale legate de Brancoveanu, la Curtea Veche in 1988 cand nenumatati artisti se ascundeau dupa perdeaua ferestrei, si cea de la Palatele Brancovenesti in 2014. El nu este un progresist sorosist Woke, precum favoritul dvs. Nicusor Dan, care se doreste impus de Bruxelles cum probabil sunteti si dvs. Toate articolele sale demonstreaza o atitudine civica si o cunoastere a evenimentelor internationale ,si nu oportunismul majoritatii artistilor, stand la coada in fata usilor sistemului. D-na Bruynseels este o politiciana civilizata, profesionista, chiar daca partidul AUR in conjuctura actuala nu i se potriveste. Le preferati pe Gorghiu, Turcan, Deca, numite de Iohannis? Ministerese ale ..Culturii si..Justitiei? Ridicol.

  57. Fanele! Ai tras un clopot acum 40 de ani si ai fost admirat si stimat pentru asta. Ti-ai impus numele in lume pe merit artistic. Ai scris articole de toata admiratia. Nu da acum cu ei in fasole. Articolul asta le distruge pe cele anterioare. Pare ca ai fost vizitat de un ambasador.

    1. Banu’ face și desface, nea Pandele! Politicaca e anexa lui și mânjește și „parfumează” tot ce atinge, nu știai? Și „integritatea” are prețul ei…

  58. În big money și anexa lui politică nu mai e nici un viitor. Progresul e imposibil cu ele-n cârcă. Nu sunt în nici un caz”de stânga” unde activistu’ lu’pește își dă-n petec dar cine mai vede azi vreun viitor gen „homo cosmicus” or shit să-și facă un RMN. Evul Mediu Întunecat ne stă-n față.În cazul în care mai ajunge careva acolo, vreodată.

  59. Se vede scoala de la Barbizon: tusa,paleta de culori,vopseaua din borcan sau direct din tub,mai rar!
    Vorba aia :spune zbor si vei zbura!

  60. Eu unul m-aș lipsi fără regrete de tot circul ăsta nenorocit numit politica prin care banul și cocalarismul „înaltelor sfere” arunca lumea-n foc periodic și l-aș înlocui cu vârfurile domeniilor de activitate, și ălea schimbate automat și verificate la minut.Avere suficientă.pentru fiecare- o casă/apartament, comunități mici ocupaționale legate cu căi ferate duble suspendate, drezine personale și automatizate funcționale 24/24 indiferent de vreme, și fiecare urcă cât poate și are privilegii și timp liber în funcție de cât de tare e-n meserie și de comportament. Așa, ai o piramidă pusă-n cap unde 3 huzuresc pe ceafa unuia care trage și de care-și bat joc și-l jupoaie.Rezultatul? Am luat-o la vale repede, în caz că n-ați observat.Pe toate planurile.

  61. Nu e nevoie de articole de presa ca sa apreciezi valoarea unui politician. Presa nu mai este un mijloc de informare, ci ca mijloc de propaganda mincinoasa.
    Daca loialitatea nu are culoare politica, reciproca e la fel de adevarata: nici ticalosia nu are culoare politica. Important e raportul loiali/ticalosi inmultit cu coeficientul de importanta a functiei ocupate. Din pacate acest raport e subunitar in prezent.
    Desi sunt in asentimentul autorului, nu am inteles o fraza din final referitoare la doua popoare care traiesc in aceeasi tara. In care tara, ca in Romania traieste poporul roman avand cetateni de mai multe nationalitati?

  62. ”Ramona Strepseels are întreaga recuzită politică pentru a deveni o Georgia Meloni a României”???Bă,voi chiar ați căzut în cap ??!!

  63. Mie imi place mult de ea, e serioasa si pregatita, pare sincera . Bine ar fi sa avem mai multi politicieni ca ea.

  64. Ha, ha! Dragă @ORTOGRAFIA, îț’ mulțănghiesc pintru grija arătată DA’ așe cum am mai zâs ș’ cu altă ocazie, NU-ț’ bati tu căpșoru’ iel dragalaș pintru banii ăi mulț’ ai bisearecii! Las’ c-ari iel grijă, pochiu…
    P.S. Numile n-am di ci-al schimba, dicăt dacâ vrai a ti lua di bărbată!…

  65. La gemuri multe e plin de voci moderne in politica romaneasca, iar aia nu-si fac atita reclama pe la televizor sau ziare. Spun ce au de spus, atita tot!

  66. Ramona Ioana nu ma impresioneaza! Vine din cercul potentatilor, stiu cine i-a fost tatal, venea la cursuri la Cluj adusa cu mercedesul institutiei unde el lucra, imi pare lacoma de posturi si putere ca orice odrasla de nomenclaturist, n-are nicio dorinta autentica de a lucra pentru poporul roman. Mai incearca, domnule Ramniceanu!

  67. Romanii trebuie sa înțeleagă ca România a fost jefuita si sărăcita sub ochii noștrii de aceasta mafie interna și externa care s-au îmbogățit din aceste furaciuni și privelegii și care acum folosesc cele mai ordinare și parsive mijloace pentru a-și menține aceste furaciuni și privelegii , folosind în mod mizerabil , ilegal instituțiile statului, presa, televiziunile, radioul, aservite , pentru a elimina prin cele mai oribile metode opoziția și toți cei ce nu mai vor sa mai accepte acest sistem sorosist mafiot de la noi ce de peste 30 ani au jefuit tara pe care au adus-o în starea de colonie umila sărăcita furnizoare de sclavi !!
    Dacă romanii acceptă în continuare acest sistem sorosist mafiot de la noi , vor continua aceste practici nedemocratice și ilegale împotriva poporului roman și-și vor condamna și urmașii la sărăcie și subdezvoltare și care vor trebui sa plătească și cele peste 200 miliarde de euro datorii externe făcute fără nici o justificare de acest sistem antiromanesc !!!

  68. Pacat ca ati spus prostia asta: „Ramona Ioana Bruynseels reprezintă tipul de politician occidental,”. Romania NU are nevoie de politicieni occidentali. Aia s-au dus si au comis crime in Irak, in Afanistan, in Somalia. Aia au ridicat in slavi homosexualitatea, perfidia si minciuna. NU DE POLITICIENI OCCIDENTALI DUCE LIPSA ROMANIA. De d-astia colcaie trotuarele si birourile.

  69. Da, AUR a atras in partid personalitati de valoare din toate domeniile. Ac partid, o perioada fara atractie pt oameni, din necesitate s-a reformat intr-un timp f scurt. Poate fi un partid pe care ne putem baza, mai mult decat am facut-o candva fata de USR, care s-a degradat accelerat in fiecare clipa.

    1. Așa este ; sunt foarte mulți oameni da mare calitate
      Aceștia doresc schimbare ; putem fi occidentali prin cultura, deschidere , respect față de valori și dorința de a rămâne în țara noastră
      Să muncim , să știm ca atunci când ne apropiem de pensie nu vom ajunge cerșetori sau aruncați prin aziluri de bătrâni ( pe banii noștri )
      Sunt multe lucruri care nu mai suportă amânare !
      Acum ori niciodată !
      Doamna Bruynseels este un om cu o educație spartană , un politician echilibrat
      Știe ce înseamnă lucrurile în propoziție !
      Felicitări , doamna Ramona !

  70. # Gelu––-Crezi ca marii corifei ai politicii care ne-au adus in aceasta situatie : Bode, Velea, Ghinea, Voiculescu,Ciolos,Iohannis, Ciolacu, Gorghiu, Turcan, Udrea, Deca, Catu, Ciuca, Orban, Dan, Paslaru, Grindeanu, Lasconi,Predoiu, Tudose, Dumitrescu, Lazar. etc.. si fortele care au existat in spatele lor, au fost mari valori ???
    Doamna Bruynseels este mult mai pregatita. Insa ii doresti tot pe cei din sistem ,..nu ? Acestei Doamne merita sa i se acorde increderea. Este peste cei enumerati care au adus mari deservicii tarii.

    1. @X-Y/Ha, ha, ha! Doamna ta este parte a sistemului. Cand te vei trezi o sa vezi. Restu-i nutret pentru #rezistentii care cred ca tot ce zboara se mananca.

  71. Bă , eu cred că tălică Râmnești la ea . Noi n-avem timp de goagăl dar așa cum mai vedeam noi la LANTERNA 3 , acum câțiva ani , merituoasa băloasa se îmbăloșa pe lăngă VARAN , la întrecere cu Lavinia Șandru pt. postul de escortă a lui Piedone – până să intre ăsta la facultate la Rahovard – că ne și miram de unde știe ăsta atâta carte . Bă , pt. concursul de MISS Meloana a fost Roberta Anastase ( I”m Roberta Anastase from Roumenia) , Ana Birchall from Geoenia , Monica Iacob-Ridzi from Tărșenia , acuma Natalia Infotrafic , dar tu pui ”pile doar BLONDELOR / BĂLOASE , afară de Nuțzy Udrea pe motiv de frică de KUKUVEA . Bă , te-ai întrebat de ce în„ Tineretului la Georgecu SINGUR au fost zeci de mii , iar la Georgescu pe scenă cu pațachinele n-au mai fost nici un sfert?

  72. Nu cunosc situatia maritala a doamnei in cauza (maritata ? divortata ?) da’ parca sa zic ca, dupa ceea ce am suferit (da, acesta este termenul, ma refer mai ales la ultimii 10 ani) parca mai frumos suna un Popescu sau Ionescu … (desi, ma rog … si aici am niste retineri …) Sint convins ca numai si numele Bruynseels provoaca o oarecare respingere la multi dintre concetatenii nostri … si mai ales ca „rimeaza” oarecum cu Bruxelles …

  73. Dnă/Dle OLIGPIA GAFĂ SADEA, ați face bine mai întâi să vă schimbați numele ăsta de pocitură, asta pentru binele dvs. Apoi, mai scuțiți-ne cu stâmbăturile dvs lingvistice. Lasă impresia că vreți mereu să epatați și vă faceți mereu de râsu-plânsu.Succesuri.

  74. Articol scris la ordin de Baneasa. (editat) Bruynes a fost si este pupila lui Voiculescu cu a lui A3(editat) . Iar acum e deputata AUR. În guvernarea lui Mihai Tudose a condus Direcția Coordonare Politici și Priorități, iar în perioada 2015–2016 a fost specialista în comunicare a fostului vicepremier Gabriel Oprea.[6] Începând din iulie 2017 a fost consilier de stat și ulterior secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului,[7] iar din decembrie 2018 a fost consilier de stat în Aparatul propriu de lucru al premierului Viorica Dăncilă, până în mai 2019, când a demisionat.[8] [9]

    În iunie 2019, Congresul Partidului Puterii Umaniste, fondat de Dan Voiculescu în 2015, a ales-o în funcția de președinte al Biroului Executiv. Totodată, cei peste 700 de delegați prezenți la congres au desemnat-o cu unanimitate de voturi candidata partidului la alegerile prezidențiale din noiembrie.[10] Candidatura acesteia a fost promovată intens de televiziunile trustului Intact Media Group, fondat tot de Dan Voiculescu.”

  75. Ha, ha! Tuati bune ș’ frumuasă da’ pân’ la “meritocrațâie”! Adic’ cum? Șâ ce, dacâ ieria cu linguroiu cu car’ mestică mamaliga nu făcia parte dân “meritocrațâie”? Tuati fimeile mai ales dacâ-s ș’ blondi, di cân’ devin mature fac parti dân casta meritocratilor!…

    1. O doamnă în adevaratul sens al cuvântului! Sper să vă atingeți obiectivele! Un om de valoare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.