SF Politic – O zi de noiembrie la Lisabona

Am pornit spre Lisabona la miez de noapte, noiembrie să fie, trecut de fix. Păi a trecut demoazela Olguța de la PSD cu dirijabilul azi-noapte peste noi, fâș, fâș, eu trebăluiam pe la grajduri, caii fornăiau, un liliac împungea întunericul cu laserul lui nevăzut, luna, știrbă și somnoroasă, se prinsese printre crengi, sssst. În zori, când pachebotul portughez a trecut pe după turlele bisericii, m-a chemat un domn bine, pe nume generalul Coldea.

Vino să vezi și dumneata ce mai drăcovenie, a zis el scărpinându-se în creștet, pe Strada Mare era un elefant. Ăla, elefantul, mânca înghețată la toneta lui Orban de la PNL, de înțeles la ce căldură toridă era, curgea apa de pe noi. Orban de la PNL stătea smirnă, nu mișca, un vânător cu vipușcă tot ochea elefantul, o domnișoară leșinase și nu știu care își făcea selfie cu elefantul și mai era unul care transmitea LIVE, făcea pe nebunul să-l vadă planeta cum mai era el pe fază. Toată povestea asta mi-a adus aminte de copilăria mea când, într-o vară, a venit pictorul municipal să imortalizeze o broscuță care cânta blues de mama focului pe un gard, dincolo de Arsenal. În sfârșit, pe lumea asta sunt tot felul de lucruri încântătoare pe care ar fi păcat să le scormonești. Uită-te la mine, mi-am făcut de treabă pe la grajduri o noapte întreagă să dau de urma unei cârtițe. Știam că e pe undeva, îi simțeam răsuflarea, mă gâdilau mustățile ei, ce făptură minunată!

Dacă stau bine și mă gândesc, în ce le din urmă m-am lăsat păgubaș și m-am așezat pe trepte, în verandă, să văd răsăritul soarelui. Întâi a venit de undeva o lumină violet, apoi niște nori pufoși s-au ridicat de dincolo de râu. Era atât de frumos! Apoi, când s-a ițit soarele de după dealurile ruginii, l-am zărit pe generalul Coldea grăbindu-se încoace, asudat, precipitat și un pic speriat. Dar lasă, eu tocmai pornisem spre Lisabona să-mi găsesc o fetișcană. La Lisabona, ce să vezi, mare revoluțiune. Nici să înțeleg șpilul, calimera, tevatura. Umbla lumea cu garoafe, strigau cu toții, ce chestie, pe românește, uite-așa, haș rezist. N-am prea înțeles. Și-am dat în nas, așa cum nu înțelegeam, cu José Manuel Durão Barroso.

El a strigat, stai rumâne! Am stat, de ce să nu stau. Și primul ministru portughez îmi zice, e groasă rău, vampirii stau să ne înfulece, românii ne-ar putea scăpa. Eu nu zic nu, mă duc să vorbesc la București cu oficialii noștri, vorbesc cu Orban, cu Băse, cu Năstase, cu Mazăre, cu SOV, cu Firea, cu Mona Muscă, mai văd eu. Dar mi-e teamă c-o să fie pe negativ că, uite, Portugalia a rupt relațiile diplomatice cu noi în ziua de 20 noiembrie 1945, așa pe nepusă-masă, nu știu dacă vrei să mă-nțelegi, hai nu mai fiți orgolioși, eu nu-s orgolios, dar mai știi, oficialii de la București au tot felul de pricini secrete cu Moscova, cu Viena, la Istanbul, să vedem, poate rezolvăm ceva, stai pe recepție domnule dragă…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.