Oamenii lui Tăriceanu îi dau replica lui Iohannis

„Grupul de Inițiativă pentru Păstrarea Identității Liberale” constituit de Călin Popescu Tăriceanu afirmă că președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, i-a jignit pe colegii liberali care nu „nu împărtășesc planurile de fuziune ale actualei conduceri interimare a PNL și ale forțelor politice aflate sub tutela lui Traian Băsescu”.

Trecând în revistă principalele declarații ale lui Iohannis făcute vineri, grupul lui Tăriceanu răspunde acuzelor care le-au fost aduse de liderul interimar al PNL.

„Președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a făcut azi (vineri – nr.), într-o conferință de presă, o serie de afirmații inadecvate, unele chiar jignitoare, la adresa unor colegi liberali care nu împărtășesc planurile de fuziune ale actualei conduceri interimare a PNL și ale forțelor politice aflate sub tutela lui Traian Băsescu ‘PNL s-a angajat pe drumul unificării dreptei, pe un drum european și acest lucru i-a dus la disperare pe competitori*’, a spus președintele interimar al PNL. Îi aducem la cunoștință domnului Iohannis că nu PNL s-a angajat pe așa-zisul drum de unificare a dreptei, ci conducerea demisionară a PNL. Îi mai reamintim că în urma rezultatelor nesatisfăcătoare de la alegerile pentru Parlamentul European, domnia sa a fost primul care și-a recunoscut vinovăția și incompetența, prezentându-și în mod onorabil demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL. Paradoxal, fără legitimitate și împotriva Statutului partidului, conducerea demisionară, cea care a târât PNL pe un drum politic greșit, perseverează și escaladează în eroare, împingând partidul spre dispariție”, afirmă gruparea lui Tăriceanu într-un comunicat transmis presei.

Oamenii lui Tăriceanu recunosc totodată din nou că își doresc să întemeieze un alt partid, în timp ce se arată îngrijorați de soarta PNL după fuziunea cu PDL.

„*Liberalismul trebuie să trăiască în PNL, și nu în brațele unei formațiuni cvasi-politice hrănite de PSD’*, a mai spus domnul Iohannis. Suntem total de acord că liberalismul trebuie să trăiască în PNL, numai că fuziunea cu PDL, care avansează ca și cum ar fi fost decisă deja de Congres, va marca sfârșitul PNL și, pe cale de consecință, liberalismul va fi dat afară din casa sa construită cu 139 de ani în urmă, după care va fi înlocuit cu doctrina ‘haos’ a noului proprietar, Traian Băsescu. Îl mai informăm pe domnul Iohannis că Grupul nostru nu este o formațiune cvasi-politică, ci instrumentul procedural legal pe care-l vom utiliza pentru înregistrarea viitorului partid liberal pentru păstrarea identității liberale în România. Grupul nu este ‘hrănit’ de PSD, ci de dezacordul unui important număr de liberali vizavi de planul de desființare a PNL, dirijat din umbră de mai mulți ani de Traian Băsescu și al cărui complice a devenit zilele acestea domnul Iohannis. Toate încercările Președintelui României de a-și asigura un suport politic după încheierea mandatului au eșuat și acapararea PNL pare să fi devenit ultima sa soluție. Astfel, el și oamenii lui se vor putea ascunde în spatele a 139 de ani de prestigiu liberal și vor încerca să facă uitate păcatele regimului Băsescu, care a fost renegat de electorat în două rânduri de alegeri. Din păcate, acest pericol nu a fost sesizat de un număr de colegi din PNL, printre care se află și președintele interimar”, afirmă oamenii lui Tăriceanu.

Totodată oamenii lui Tăriceanu răspund afirmației lui Iohannis potrivit căreia cei care s-au alăturat grupării fostului premier aveau frustrări.

„*Oamenii care s-au prezentat împreună cu fostul nostru coleg Tăriceanu sunt oameni care fie au părăsit partidul, fie au fost dați afară, fie s-au dus acolo datorită unor frustrări*’, a spus președintele interimar al PNL. Domnia sa încearcă o abordare peiorativă, chiar jignitoare, pentru că nu poate înțelege sentimentele de nemulțumire profundă pe care le încearcă un adevărat liberal când vede cum PNL este dirijat spre dispariție. Domnia sa nu spune că liberalii excluși din PNL de Crin Antonescu au suferit această sancțiune tocmai pentru că s-au opus politicii aventuriere a conducerii demisionare. Domnia sa nu spune că o serie de colegi liberali au plecat de bunăvoie din PNL, tocmai pentru a salva de la dispariție liberalismul sub acoperișul unui alt partid care să continue ceea ce nici comuniștii nu au reușit să distrugă. Amenințările voalate legate de excluderi viitoare din PNL pentru delictul de opinie contrară conducerii demisionare nu fac decât să confirme că viitorul congres nu este chemat să analizeze erorile care au dus la eșecul din alegeri și nici să dezbată direcția viitoare a PNL, ci că are un singur obiectiv, acela de a adopta o politică anti-liberală dirijată de la Cotroceni. Cu același prilej, domnul Klaus Iohannis a afirmat că nu dorește revenirea lui Călin Popescu-Tăriceanu în PNL, opinie clar exprimată și care elimină pretextele ipocrite invocate până mai ieri de nerespectare a prevederilor statutare de către fostul premier liberal. Nu credem că miră pe nimeni teama domnului Iohannis de competiție reală la viitorul congres, pentru că în asemenea împrejurări victoria nu se câștigă doar cu o statură atletică, cu excluderi, cu amenințări sau etichetări. Grupul de Inițiativă pentru Păstrarea Identității Liberale urmărește în continuare cu atenție evoluțiile din PNL, în speranța că delegații la congres vor opri prin votul lor dispariția PNL și anexarea viitorului partid voinței lui Traian Băsescu și camarilei sale”, se mai arată în comunicatul citat.

Președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a afirmat, vineri dimineață, cu privire la formarea grupului lui Tăriceanu, că membrii acelui grup sunt foși liberali care au fost dați afară din partid sau care au frustrări.

”Este important de menționat că nicio filială din PNL nu urmează această cale alternativă prezentată ieri. Oamenii care s-au aflat ieri alături de domnul Tăriceanu sunt cei care fie au părăsit partidul, fie au fost dați afară din partid, fie s-au dus acolo din cauza unor frustrări. Acești oameni ar trebui să respecte un minimal cod de etică politică și dacă nu le mai place în PNL, care i-a creat ca și demnități publice, măcar să aibă decența să nu se poziționeze împotriva PNL. Se pare că acest minimal cod de etică este necunoscut în grupul care s-a format. Acțiunea acestor oameni este un heirupistă. Unii adversari politici au intrat în panică atunci când au văzut că noi continuăm proiectul dreptei unite si l-au scos repede pe domnul Tăriceanu cu o salbă de nemulțumiți, ca să declare ca ei susțin liberalismul”, a spus liderul interimar al PNL.

Întrebat dacă Tăriceanu mai are vreo şansă să revină în PNL după ce a făcut până acum, Iohannis a răspuns: „Dacă m-aţi fi întrebat acum o săptămână, aş fi zis că, dacă termină cu piruetele şi se reorientează spre PNL, există o cale de discuţie. După lansarea acelui vehicul cvasipolitic de ieri (joi – n.r.) cred că domnul Tăriceanu a ars podul din spatele domniei sale care-l mai lega cu PNL”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.