Oaspeţi de elită ai micilor ecrane

Cu douăzeci de ani în urmă, „Dream On”, în Statele Unite, şi „Părintele Ted”, în Anglia, modernizau vechile seriale TV. După 10 ani, „Neveste disperate”, „Six Feet Under”, „Lost” şi „Clanul Soprano” marcau apariţia unei noi formule a serialelor, înainte ca „Day 4”, „Doctor House” sau „The Wire” să triumfe. Astăzi, această artă juvenilă se apropie de maturitate. Mai bine decât predecesoarele lor, „Mad Men”, „Boardwalk Empire”, „Breaking Bad” sau „Homeland” se pot măsura, fără complexe, cu cea de a şaptea artă. Cu o bogăţie de mijloace, cu regimente de scenarişti, venind uneori din literatură, şi cu actori necunoscuţi adesea fabuloşi, serialul de televiziune pare să devină o artă majoră. O dovedesc câteva exemple.

„Boardwalk Empire”, marca Scorsese

Atlantic City, la începutul anilor ’20. Prohibiţia a fost declarată. Enoch „Nucky” Thompson, trezorierul oraşului, şi fratele său Eli, un şerif corupt, trebuie să facă aranjamente cu Mafiile din Cincinatti, New York şi Chicago pentru a controla afacerile ilegale cu alcool. Cu sau împotriva lor, Al Capone, Lucky Luciano, Arnold Rothstein şi alţi baroni ai pegrei doresc şi ei să controleze contrabanda.

Supervizat de Martin Scorsese, „Boardwalk Empire” este Rolls-Royce-ul serialelor actuale. Cu actori excelenţi, printre care Steve Buscemi, actorul-fetiş al fraţilor Cohen, Michael Shannon, William Forsythe, reperat deja în „A fost odată în America”, sau Michael Pitt, această ficţiune, numită de unii shakespeariană, uimeşte prin frumuseţea imaginii, decorului şi costumelor, dar şi prin neobişnuita măiestrie a scriiturii datorate lui Terence Winter, autorul „Clanului Soprano”.

Reflecţie profundă asupra naturii umane şi a atracţiei ei către corupţie, „Boardwalk Empire” îi fascinează chiar pe cei mai rezervaţi faţă de principiul serialelor. Fiecare episod poate fi văzut ca un film. Prima serie a fost excelentă, a doua este fantastică. Cea de a treia, în curs de turnare, va rezerva desigur multe surprize, în timp ce figura palidă şi ochii lui Steve Buscemi, starul absolut al serialului, care n-a mai avut un asemenea rol de la „Fargo”, sunt minunate şi trezesc dorinţa ca producţia să nu se mai termine.

„Mad Men”, fiul publicităţii

Mad Men, o surpriză plăcută

„Cine este boss-ul?” Evident, Don Draper. În regatul eroilor de televiziune, ca şi în agenţia de publicitate „Sterling Cooper”, principalul decor al serialului „Mad Men”, el este patronul. În această antrepriză newyorkeză din anii ’50 şi ’60, bărbaţii în pantaloni cu dungă şi părul dat cu gel alternează brainstorming-ul cu paharele de whisky pentru a crea cele mai bune reclame, iar femeile în rochii strâmte le fac cu ochiul şi le pregătesc cafele. Dincolo de un inegalabil simţ al stilului provocator, la anticari ca şi în cinema, se constată o pasiune pentru vintage-ul anilor ’50-’60. Serialul, amestec de thriller intimist şi melodramă romantică, relatează viaţa particulară sau profesională a acestor pionieri ai publicităţii.

De la o serie la alta, apare neliniştea privind viitorul firmei, dar şi aceea a cuplurilor care se formează. Există dorinţa intactă a revenirii la acest trecut în care se putea bea, fuma şi face dragoste fără moderaţie.

După patru serii consecutive, elogiile criticilor şi o ploaie de recompense, printre care 13 „Premii Emmy” şi 4 „Golden Globes”, este distractiv să-ţi aminteşti că Matthew Weiner, fostul scenarist al „Clanului Soprano”, a avut nevoie de şapte ani pentru a convinge HBO să se alăture proiectului.

„Downton Abbey”, atât de „british”

Downton Abbey, so british!

Un castel în câmpia englezească la începutul secolului XX, bucătărese care se precipită în spatele cuptoarelor, aristocraţi care galopează prin pădure şi intrigi privind moştenirea. Acesta este „Downton Abbey”. Prima serie, reunind 7 episoade de 50 de minute, a avut o audienţă largă, cu peste 9 milioane de spectatori de peste Canalul Mânecii, a înflăcărat critica şi a cucerit câteva „EmmyAwards”.

Ea punea în scenă tinere fete de măritat şi lupte între majodormi şi valeţi sub ochiul sarcastic al unei bunici ultra conservatoare. Privitorii savurau episoadele ca pe un foileton istoric, ce retrasa cu fineţe tulburările sociale ale primei părţi a secolului al XX-lea şi sfârşitul epocii victoriene din Anglia. Acestea erau axate pe personalitatea personajelor şi pe decor. Seria următoare de 8 episoade, mizează pe acţiune şi pe drama celui de al Doilea Război Mondial. Ea sacrifică o parte din subtilitate în favoarea sentimentelor adecvate. Lansat în 2010, acest serial, a cărui a treia serie tocmai s-a filmat, se remarcă prin excelenţa interpreţilor şi vioiciunea dialogurilor. Dovadă că farmecul „so British!” are întotdeauna efect, după cum afirmă Raphaelle de Tappie.

„Breaking Bad”, stupefiant

Distribuţia serialului Breaking Bad

Un pulover de lână ce pare tricotat de soţia sa. O mustaţă care să-i confere o aparenţă de virilitate. Acestea sunt datele lui Walter White, eroul din „Breaking Bad”. Un om mediu, fără mijloace, un profesor de chimie lipsit de ambiţie, într-o Americă aflată în criză. Până când este diagnosticat, în ziua în care împlinea 50 de ani, cu un cancer pulmonar. Condamnat la moarte, hotărăşte să profite de clipele care îi rămân pentru a-şi pune la adăpost familia. Cu ajutorul unui fost elev devenit dealer, se lansează în producţia de amfetamine. Ducând o viaţă dublă, ucigând la nevoie pentru a-şi apăra afacerea înfloritoare şi secretele de familie, Walter White îşi inventează un nou rol. Spectatorii asistă uluiţi la metamorfoza acestui bun tată de familie într-un caid, tracasat în curând de secţia antidrog, al cărei şef nu este altcineva decât cumnatul lui. O coborâre în infern susţinută de actori minunaţi. „Breaking Bad” a fost conceput dintr-o suflare. Seriile se succed fără să dea semn că scenariştii s-ar pregăti de final. În consecinţă, după cum spune cu umor jurnalistul Raphael Stainville, „«Breaking Bad» dăunează grav somnului!”.

„Girls”, fete electrice

Protagonistele din Girls

Dintre serialele pentru fete, despre acesta s-a vorbit probabil cel mai mult. Tratarea lui banală îl recomandă ca pe un anti „Sex and the City”. „Girls” urmăreşte aventurile a patru newyorkeze care intră în viaţa activă. Ele nu se îmbracă la Prada, ies cu băieţi care nu seamănă deloc cu Zac Efron şi plătesc cu greu, deşi locuiesc împreună, chiria pentru apartamentul din Brooklyn. Realismul la care recurge Lena Dunham, autoarea şi interpreta principală în vârstă de 26 de ani, care este comparată cu… Woody Allen, permite serialului să evite orice formă de stupiditate. Se adaugă un umor negru uneori tulburător. Pentru a evoca numeroasele lor încercări dure şi rarele triumfuri, tonul este adesea frust, amintindu-l pe cel din „Californication”, marca producătorului Judd Apatow. Cele patru actriţe nu jocă în păpuşi. Dunham este o eternă stagiară care visează să devină scriitoare, Allison Williams este o frumoasă ambiţioasă, Zosia Mamet, o tânără enervată de propria virginitate, şi Jemina Kirke, o baby-sitter englezoaică un pic hippie. Dacă lipsa oricărui artificiu face uneori povestea şi tratarea ei destul de puţin romantică, corectitudinea situaţiilor, autoironia personajelor seduc telespectatorii, iar HBO lansează în producţie a doua serie, ce urmează să fie difuzată la începutul anului 2013.

„The Walking Dead”

The Walking Dead, un film horror

Adaptat după un foarte bun comics şi iniţiat de canalul de televiziune AMC, cel care a produs şi „Mad Men” sau „Breaking Bad”, serialul „The Walking Dead” este caracterizat de aducerea pe ecranul de televizor a zombilor, acei morţi-vii care pot fi întâlniţi în mod obişnuit în filmele horror cu difuzare mai confidenţială. Totuşi, deşi la modă în ultima vreme, monstrul nu este adevărata vedetă a acestei saga, funcţionând mai curând ca un revelator al unei lumi post-apocaliptice, inumane şi haotice, în sânul căreia un grup de personaje, condus de un fost şerif, încearcă să supravieţuiască rătăcind pe drumurile Americii. Axat pe personaje şi pe conflictele lor morale, serialul are multe momente care fac să crească adrenalina şi secvenţe horror memorabile, mai ales cele ale hoardelor de zombi înfometaţi. După o primă serie inegală, serialul care se îndepărtează de BD-ul original şi-a găsit ritmul stabilindu-şi provocările şi stabilizând personajele. Alte două serii sunt anunţate deja.

„Borgen”, o femeie puternică

Femeile puternice nu sunt diferite de bărbaţi. Borgen

Este povestea unei femei, nu o persoană mondenă ca în „Sex and the City”, nici o casnică din „Neveste disperate”, ci un personaj politic, Birgitte Nyborg, interpretată de strălucitoarea şi carismatica Sidse Babett Knudsen, liderul unui mic partid de centru din Danemarca, propulsată împotriva tuturor aşteptărilor în postul de prim-ministru.

Realizate în format de 58 de minute, primele două serii de 10 episoade sunt tabloul vieţii unei femei în mijlocul unei lumi a bărbaţilor. Scenariul se doreşte realist. Deşi romanţat, pentru a păstra ritmul necesar unui bun serial, el este o analiză lucidă a lumii politice, acest univers captivant prin complexitatea comploturilor de culise şi prin loviturile de teatru răsunătoare. Fiecare capitol al acestei fresce începe cu un citat din Machiaveli, Sun Tzu… care dă tonul dilemelor pe care Birgitte va trebui să le înfrunte şi al alegerilor corneliene pe care o femeie căsătorită, mamă a doi copii, aflată în fruntea celei mai mari economii europene, trebuie să le facă. Geniul lui „Borgen” constă în a dispreţui ceea ce se cheamă „politically correct”, cu personajele sale brutale, bântuite fără încetare de proprii lor demoni.

„Homeland”

Homeland, serial distins cu Premiul Emmy

Parodia plină de umor a echipei din „Saturday Night Live”, cu Ann Hathaway ca star invitat, a făcut înconjurul net-ului, ceea ce spune multe despre succesul răsunător al serialului „Homeland”. Motivul este simplu. Serialul ridică o problemă până acum tabu: un american pur-sânge poate deveni un terorist islamist? Intriga funcţionează de minune.

Nicholas Brody, interpretat de Damian Lewis, un soldat din American Navy capturat de talibani în Irak, este eliberat după opt ani de detenţie. Îşi regăseşte familia în Statele Unite şi se roagă în secret lui Allah. Scena cu covorul orientat către Mecca este antologică. La sediul CIA, Carrie Mathison, susţinută de mentorul ei, Sal Berenson (jucat excelent de Mandy Patinkin), este convinsă că Brody a fost trimis de al-Quaida pentru a comite acte teroriste pe pământul american. Pentru a complica totul, Carrie, persoană fragilă din punct de vedere psihic, diagnosticată cu personalitate bipolară, se îndrăgosteşte de suspect. De-a lungul episoadelor, spectatorul simte tensiunea întrebării: este Brody terorist? Şi dacă da, de ce acest respectabil tată de familie patriot ar vrea să-şi trădeze ţara? Prima serie, stupefiantă, are un suspans perfect, chiar dacă povestea de dragoste între cei doi eroi este plină de clişee. Cea de a doua serie etalează bipolaritatea femeii, exclusă acum din CIA. O poveste de urmărit în continuare.

„The Killing”

Sarah Lund în The Killing

Imaginea este granulată, este întotdeauna noapte, dacă nu plouă, poliţista eroină are întotdeuana un pulover uzat şi un pahar alături, iar colegii ei nume imposibile. Primul sezon al acestui serial danez a avut un asemnea succes încât Hollywood-ul s-a grăbit să-l adapteze în versiune americană. Dar interesant este originalul. Bazat pe o treime originală, politicieni veroşi, o familie destrămată şi o anchetatoare penibilă, „The Killing” este gândit ca un film poliţist. Timpul este prelungit aproape sadic, primul sezon se desfăşoară în două calupuri de 10 episoade. O lungime neobişnuită pentru un serial TV.

Considerat prea lent, „The Killing” a fost reajustat pentru sezonul următor, de asemenea de 10 episoade. Suspansul a avut de câştigat, chiar dacă originalitatea s-a pierdut. Lansat în 2007, serialul susţinut de interpreta excelentă Sofie Grabol dovedeşte că inovaţia câştigă întotdeauna.

„Jocul tronurilor”

Urzeala tronurilor

După un val al subiectelor istorice, ca în „Roma”, „Familia Borgia”, „Inchiziţia”, serialele s-au orientat către horror, dar şi către un fantasy eroic. De exemplu „Jocul tronurilor”. Să-i rezumi povestea este aproape imposibil. Într-un Ev Mediu imaginar, în „Regatul celor Şapte Coroane”, clanuri mai mult sau mai puţin evoluate se luptă pentru a prelua puterea.

Există oameni-lup, un zid imens în spatele căruia trăieşte o lume malefică, regiuni în care iernile pot dura mai mulţi ani, sex, lupte sângeroase, un limbaj inventat şi actori britanici cu un uimitor accent Oxford. Şi, mai ales, milioane de dolari cheltuiţi de HBO pentru a crea un fel de „Excalibur” modern, hiperrealist. Poate fi iubită sau detestată, dar această adaptare pentru micul ecran a „Tronului de Fier” al lui R.R. Martin nu lasă pe nimeni indiferent, cu atât mai mult cu cât intriga este de o complexitate demnă de cei mai mari campioni ai şahului.

Mai poate Dallas-ul să fie un succes?!

Dallas, vechea gardă

Balanţa pare să încline spre DA. Povestea familiei Ewing, adusă în prezent, ne vorbeşte despre petrol, bani, putere, dragoste şi ură. Unul dintre cele mai iubite seriale de televiziune din lume va reveni în România cu o serie nouă, la Antena 1, din 12 ianuarie. Serialul „Dallas”, transmis de televiziuni din întreaga lume între anii 1978 şi 1991, a câştigat zeci de premii, printre care şi „Globul de aur”.

În 1980, întreaga Românie se întreba cu lacrimi în ochi cine l-a împuşcat pe J.R., cine l-a ucis pe Bobby sau pe cine mai iubeşte Pamela. În 2012, povestea continuă…

Noua serie va declanşa rivalităţi între reprezentanţii noii generaţii, viitorul averii Ewing aflându-se acum în mâinile verilor John Ross Ewing, fiul lui J.R. cu fosta lui soţie Sue Ellen, şi Christopher Ewing, fiul adoptat al lui Bobby. În plan sentimental, apare Elena, o tânără implicată într-un triunghi amoros cu Christopher şi John Ross, în condiţiile în care Christopher este logodit cu Rebecca.

Rivalitatea crâncenă şi lupta pentru putere într-o familie dinastică de magnaţi din industria petrolului şi de crescători de vite rămân sufletul acţiunii din „Dallas”. Însă disensiunilor dintre membrii din vechea generaţie li se adaugă de acum înainte reglările de conturi ale personajelor din generaţia tânără.

Noua generaţie Ewing

De fapt, dacă prezenţa în serial a actorilor celebri îi va atrage pe nostalgicii din anii ’80, distribuţia actuală abundă în actori din generaţia tânără din televiziunea americană.

Din 12 ianuarie, cei care au trăit la maximum aventurile, trădările şi pasiunile din celebrul „Dallas” îi pot revedea pe Sue Ellen, Bobby Ewing şi inegalabilul J.R. Ewing, interpretaţi de Larry Hagman, Patrick Duffy şi Linda Gray, într-un nou sezon.

Noua serie conţine zece episoade. Momentele cele mai spumoase se anunţă a fi înfruntările directe şi neobosite între Bobby şi inegalabilul J.R.

Larry Haghman, interpretul nemilosului J.R., şi-a jucat, de altfel, în această continuare a serialului-fenomen ultimul rol. El a murit la vârsta de 81 de ani, în luna noiembrie a anului trecut, răpus de cancer. De altfel, şi producătorul de televiziune Lee Rich, omul din spatele unor seriale de succes ca „Dallas” şi „The Waltons”, a murit recent, la vârsta de 93 de ani, tot de cancer pulmonar, în casa lui din Los Angeles.

Speranţele sunt mari, aşteptările ridicate.