Obiectivul pentru acest an: „A început să îmi placă”

Simona Halep a susținut o conferință de presă în Adelaide, luni, înaintea debutului în circuitul WTA de simplu din sezonul 2020, în care a spus că obiectivul pentru noul an este reprezentat de câștigarea unui nou titlu de Grand Slam, Jocurile Olimpice de la Tokyo rămânând, de asemenea, o prioritate.

„Mă simt bine, sunt sănătoasă, nu am probleme. Am avut șansa să mă antrenez corespunzător înaintea începerii sezonului. Am muncit din greu și mă simt mult mai bine decât la începutul anului recut. Acum, trebuie doar să joc și să vedem cum decurge. Sunt încântată să fiu aici și sunt pregătită pentru meciul de simplu de mâine (n.r. – marți). Nu e niciodată ușor, dar sunt gata pentru bătălii dificile în acest an. Fiind primul turneu, sunt conștientă că va fi puțin mai greu, dar la fel este pentru toată lumea”, a spus Halep, continuând: „Nu sunt foarte relaxată, să fiu sinceră. Sunt puțin stresată pentru că am muncit foarte mult în cantonament. Am venit în Adelaide cu 10 zile înainte, iar acesta este un lucru benefic. Pot spune că am și eu așteptări mai mari de la mine acum, simt presiunea. Darren (n.r. – Cahill) mi-a spus că pregătirea făcută nu este doar pentru luna aceasta, ci pentru întregul an. Trebuie să joc deoarece am nevoie de meciuri, iar apoi să mă detensionez, așa cum am făcut în ultimii doi ani. Trebuie să fiu relaxată și să mă bucur mai mult. Obiectivul pentru acest an este, desigur, câștigarea unui titlu de Mare Șlem, a început să îmi placă. Jocurile Olimpice rămân o prioritate, chiar îmi doresc o medalie. Nu contează care, sau dacă e la simplu, dublu sau dublu mixt, doar vreau una. Voi face tot ce îmi stă în putință să reușesc asta”.

Românca a vorbit și despre relația cu antrenorul Darren Cahill, proaspăt revenit în stafful său, dar și despre inițiativa lansată de ea, prin care va dona câte 200 de dolari victimelor incendiilor de vegetație din Australia de fiecare dată când îl va enerva pe tehnician: „În fiecare zi îi dau bătăi de cap. De fiecare dată când am un meci oficial îi arunc astfel de priviri. Îmi voi nota în carnețel fiecare astfel de moment și voi dona banii la sfârșitul sezonului australian.”

Despre turneul din Adelaide, unde Halep debutează marți, la simplu, românca a spus: „Îmi place orașul, e ca un fel de casă, să zicem, pentru că Darren este de aici. Este asemănător cu orașul meu natal, Constanța. Am petrecut Crăciunul aici în urmă cu câțiva ani, iar oamenii sunt foarte prietenoși, lucru care mă face să mă simt minunat. Faptul că Darren a revenit în acest oraș înseamnă enorm. Familia este mereu pe primul plan și mă bucur că sunt din nou împreună și am ocazia să fiu alături de ei aici”.

Partida dintre Simona Halep și Ajla Tomljanovic, din turul secund al competiției, este programată marți, nu mai devreme de ora 10:00 (ora României), pe terenul central de la Adelaide. Pentru Halep, favorită a doua a întrecerii și ocupantă a locului 4 WTA, este prima partidă de simplu disputată în sezonul 2020.

Înfrângere la dublu

Simona Halep a debutat în noul sezon luni, în proba de dublu a turneului WTA Adelaide.

Perechea Simona Halep/ Raluca Olaru a fost eliminată încă din primul tur. Sportivele din România au cedat în fața perechii Kveta Peschke (Cehia)/ Demi Schuurs (Olanda), în 3 seturi, scor 6-7; 6-4; 3-10.

Adversarele sunt cotate cu șansa a treia la câștigarea trofeului din Australia, iar asta s-a văzut în decisiv, întrucât în primele două seturi meciul a fost destul de echilibrat. Primul set a fost pierdut de Halep/ Olaru la limită, deși au condus cu 4-2 și 6-5, când au servit pentru revendicarea manșei. Cuplul ceho-olandez a egalat însă, a intrat în tie-break și s-a impus ușor, la 2. Actul secund a fost presărat cu multe schimburi de break-uri (5), cu unul în plus pentru perechea noastră, care a luat setul la 4.

În super-set, Halep și Olaru nu s-au regăsit și au fost conduse cu 5-0 și 8-1, pentru ca în cele din urmă să piardă cu 10-3 și să părăsească proba de dublu încă din primul tur.

Top 10 WTA
1. Ashleigh Barty (Australia) – 7.547 de puncte;
2. Karolina Pliskova (Cehia) – 5.940;
3. Naomi Osaka (Japonia) – 5.496;
4. Simona Halep (România) – 5.461;
5. Elina Svitolina (Ucraina) – 5.075;
6. Bianca Andreescu (Canada) – 4.935;
7. Belinda Bencic (Elveţia) – 4.605;
8. Petra Kvitova (Cehia) – 4.436;
9. Serena Williams (SUA) – 4.215;
10. Kiki Bertens (Olanda) – 4.165.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Fara rautate, nu e nicio surpriza! Nici la simplu nu vor fi surprize! E vorba de actiunea planetelor!

  2. Bravo Simona. Faptul ca esti acolo, nu este putin lucru ci o realizare. Romania si romanii trebuie sa fie mandri. Daca nu esti nr 1 gata esti rea. De unde atata venin si rautate, nu am sa inteleg. cati romani sunt in top 100 in vreun domeniu? Daca toti am fio acolo am fi prima tara in lume la orice.

  3. Face si ea ce poate, acum are alte prioritati, familie mare, remuneratie mica.
    Vorba lui Toni- si batuta si f…

  4. Dragostea dauneaza grav tenisului…nu poti fi si cu hormonii rezolvati si sa urci in clasament fara sa joci si sa castigi vreun meci….Tare mi-e teama ca in tenis nu va mai face mare branza…..Sa vedem in dragoste ce si cat ii reuseste…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.