Oferta lui Augustin Lazăr pentru Comisia de anchetă

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, marţi dimineață, referindu-se la întâlnirea pe care o va avea cu ministrul Justiţiei şi membrii Comisiei parlamentare de anchetă privind prezidențialele din 2009, că Parchetul va putea pune la dispoziţie „informaţiile care sunt necesare pentru clarificarea unor lucruri”, dar nu dosarul cerut de parlamentari.

„Ministerul Public a fost tot timpul deschis la o discuţie pentru o cooperare loială, însă în formele prevăzute de lege. Noi nu putem coopera altfel decât în modul în care prevede legea. Iar în modul în care prevede legea, noi vom coopera în continuare. Discuţia faţă în faţă este cea mai bună. Şi noi suntem deschişi la o astfel de discuţie. Că ea se va desfăşura la CSM sau la Ministerul Justiţiei va fi în regulă. Nu ştim când va fi. Noi suntem deschişi la o astfel de discuţie care ar putea să aibă loc şi vom găsi fără îndoială soluţia legală. În mod cert, nu vom putea trimite un dosar judiciar să fie examinat de o instituţie extrajudiciară. Însă vom putea pune la dispoziţie informaţiile care sunt necesare pentru clarificarea unor lucruri. Sunt informaţii de interes public şi noi suntem dispuşi să le punem la dispoziţie”, a declarat Lazăr, la sediul Parchetului General.

Procurorul general a mai spus că nu are nicio problemă cu ministrul Justiţiei, cu care „cooperează bine instituţional, conform atribuţiilor”.

Ministrul justiției, Tudorel Toader, și procurorul general Augustin Lazăr au stabilit ca, în perioada următoare, să aibă loc o întâlnire cu parlamentarii din Comisia specială de anchetă a alegerilor din 2009.

„Tudorel Toader, ministrul Justiției și Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au stabilit ca, în perioada următoare, să aibă loc o întâlnire cu parlamentarii din Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial. Întâlnirea, la care vor fi invitați și membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), va avea loc la sediul Ministerului Justiției sau al CSM, la o dată ce va fi stabilită de comun acord”, a anunțat Ministerul Justiției luni seară.

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 i-a solicitat procurorului general Augustin Lazăr dosarul clasat instrumentat de procurori și clasat privind scrutinul, dar acesta a refuzat, precizând că nu există temei legal.

Ulterior, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a sesizat Inspecţia Judiciară, în vederea verificării conduitei procurorului general în ceea ce priveşte reţinerea de a trimite documente comisiei de anchetă parlamentară privind alegerile din 2009.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.