Ofranda Poloniei pentru Bruxelles?

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a demis mai mulţi miniştri marţi, în condiţiile în care Varşovia încearcă să-şi îmbunătăţească relaţiile cu Uniunea Europeană, după ce Bruxellesul a acuzat-o de subminarea normelor statului de drept, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Printre miniştrii demişi figurează şi doi grei ai guvernului conservator polonez, respectiv ministrul apărării Antoni Macierewicz şi titularul de la Externe, Witold Waszczykowski, potrivit France Presse. Conform Reuters, au fost schimbaţi în cadrul acestei remanieri guvernamentale anunţate oficial marţi şi miniştrii mediului, sănătăţii şi digitalizării.
Ministrul demisionar al apărării a fost înlocuit cu ex-ministrul de interne Mariusz Blaszczak, iar în funcţia de şef al diplomaţiei a fost numit ministrul adjunct de externe Jacek Czaputowicz.

Noii miniştri au depus jurământul într-o ceremonie la care a asistat doar preşedintele ţării, conform presei de la Varşovia.

Această remaniere intervine în timp ce premierul Mateusz Morawiecki, de o lună în funcţie, încearcă să amelioreze relaţiilor tensionate între Varşovia şi Comisia Europeană şi urmează să se deplaseze marţi seara la Bruxelles pentru a se întâlni cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Preocupată de evoluţia statului de drept în Polonia, în special de reformele în domeniul justiţiei, Comisia a declanşat o procedură fără precedent împotriva Varşoviei ce poate să meargă până la suspendarea dreptului de vot al acesteia în cadrul UE.

Majoritatea dintre cei demişi au cunoscut probleme importante în exercitarea funcţiilor lor.

Macierewicz, fost opozant anticomunist, orator carismatic şi susţinut de o parte a electoratului conservator, dar şi un personaj controversat din cauza declaraţiilor sale surprinzătoare. El a intrat în conflict aproape deschis cu preşedintele Andrzej Duda din cauza unor diferenţe profunde în ceea ce priveşte reforma forţelor armate.

Şeful diplomaţiei Witold Waszczykowski s-a confruntat cu realegerea fostului premier liberal Donald Tusk la preşedinţia Consiliului European, unde Polonia a fost singura ţară care a votat împotrivă. În plus, relaţiile Poloniei cu Franţa şi Germania s-au tensionat de asemenea.

Şefa de la mediu, Jan Szyszko, a fost în centrul unei controverse internaţionale cu privire la tăierea copacilor în pădurea Bialowieza, în timp ce ministrul sănătăţii Konstanty Radziwill a trebuit să facă faţă protestului stagiarilor care au solicitat o creştere consecutivă a creditelor de sănătate publică

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

3 Comentarii

  1. Polonezii,ungurii fac ei pe patriotii duri pana incep sa simta la buzunare!Le trece imediat….

    • Domnule Dimi, stati linistit! Ei incearca sa refuze elegant ofertele de finantare externa din partea Chinei, Rusiei si altor „binevoitori”, care incearca sa patrunda in tarile lor cu muuuuulte miliarde de dolari in investitii ( nu cu tancurile cum patrund alti „prieteni”, apoi te pun sa le platesti „prietenia” cu muuuuulte miliarde de dolari doar pentru ca-si tin tancurile si rachetele in tara ta). Sunt chiar curtati de catre „aia”, dar reticenta Poloniei si mandria lor nationala ( absurda zic eu, ca aia inca n-au aflat ca al doilea razboi mondial s-a incheiat)opresc si celelate tari in a accepta investitiile oferite. Aia sunt chiar solidari intre ei.

  2. Nu inteleg de ce este o „Ofranda a Poloniei catre Bruxelles” (conform titlului) cand ,se pare ca oamenii aia erau intr-un conflict deschis cu Presedintele Tarii, cel care a insistat sa fie schimabati (conform articolului), nu de catre el ci de catre Primul Ministru (ca asa e regula in democratie). Nu-i nici o drama, nimeni nu este fatat pe un scaun de ministru, primar sau deputat. Functiile alea sunt doar provizorii. Este doar o remaniere guvernamentala, la fel ca peste tot in lume. In fond, Ratoiul Donald a schimbat ministri, sefi de servicii secrete, colaboratori, cam o data la fiecare zece minute de cand este presedinte in Burkina Fasso (mama democratiei noastre).

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.