Oglinzile „vrăjitoare” şi lumea feeriilor, ultimul trend

De mai mult de două secole, „vrăjitoarele” merg la bal. Celebrate de către creatori, democratizate de editori, oglinzile concave, numite şi „vrăjitoare”, îşi marchează reîntoarcerea.
Oglinda-soare reprezintă una dintre tendinţele acestei primăveri. La ultimul Salon „Maison&Objets”, care va avea loc între 21 şi 23 martie, Casa „Asiatides”, care derulează noile colecţii etnice, este inspirată de această tradiţie.

Înconjurată de patru vase cu roşu şi alb, evidenţiată prin aurire, ceramica albă şi hârtia pictată, ca şi lemnul mai nobil al unui bufet o fac să iasă în evidenţă şi totodată să uimească audienţa. Rezultatul este un superb joc de linii grafice, raze, zigzaguri într-o ambianţă exotică şic.

Misterul din spatele unui tablou, faimoasa oglindă concavă la Jan Van Eyck

Mulţi designeri contemporani sunt înnebuniţi după oglinzile „vrăjitoare” şi au plecat într-o vânătoare după ele. În secolul al XV-lea, la egalitate cu candelabrele în bronz, mobilele sculptate, cu ţesături preţioase, sau ceramicile istorice, „oglinzile vrăjitoare” erau considerate obiecte de colecţie. Mai mult, ele aveau preţiosul avantaj de a capta şi a difuza sub un unghi larg lumina în austerele şi sumbrele case flamande.

Petrus Christus, Saint Eloi Orfevre. În dreapta detaliu cu oglinda vrăjitoare

Hervé Van der Straeten, provenind din zona bijutierilor, le revizitează de 20 de ani, fiind fascinat de „Soţii Arnolfini”, celebrul tablou al lui Van Eyck, cu faimoasa oglindă concavă.

Regele Soare, adjudecat pentru 157.000 de euro

În câteva tablouri de epocă, ele au fost aşezate atât pe mesele zarafilor, orfevrilor. Numite şi „oglinzile bancherilor”, ele erau şi un fel de camere de supraveghere, ca un al treilea ochi. „Le consider mai mult ca nişte sculpturi decât ca obiecte şi câteodată părăsesc formele rotunde obişnuite şi, cu scopul de a da amplitudine unui reflex mai straniu, lucrez întotdeauna ramele cât mai grafic”, subliniază Hervé Van der Straeten.

Oglindă concavă din perioada interbelică

Astăzi, oglinzile joacă pe toate tablourile. În 2002, Pierre Romanet a creat cinci modele fără cadru, la un preţ acceptabil, de la 50 de 250 de euro, şi le-a agăţat ca pe nişte baloane de săpun pe pereţii livingului. De atunci, „vrăjitoarele” au devenit parte integrantă a mobilierului şi au fost vândute între 5.000 şi 7.000 pe an, subliniază Pauline Simons.

Nebuloasa de Herve van der Straeten deturnează codurile clasice

Din anii ’70, Robert Goossens a creat o bijuterie fantezie imaginând „vrăjitoarea” pentru stilistul lui preferat. În „Galerie du Passage”, din Paris, Pierre Passebon expune de câteva săptămâni, peste o duzină de piese unice, pe care creatorul le-a realizat pentru Chanel şi Yves Saint Laurent. „Obsesiile celei dintâi – spicele de grâu şi cristalele de rocă – au fost reluate de celălalt”, afirmă galeristul care s-a decis ca, prin această colecţie mică, să arunce o punte către arta contemporană.

Oglindă vrăjitoare, în metal şi lemn

Se pot descoperi de asemenea „vrăjitoare” în format mare, realizate de Patrice Dangel, specializat în bronzuri, cât şi în viziunile caleidoscopice ale lui Charles Maze. „Jocuri de aparenţe fără nicio vârstă. Astăzi, în revistele de fotografii, picioarele top modelelor se alungesc”, observă Pierre Passebon întrebându-se dacă oglinzile „vrăjitoare” nu flirtează cu aerul timpului.

Vase în culorile epocii Ming întâlnesc o lustră cu cristale şi o oglindă vrăjitoare

Deformând realitatea prin perspectivele şi prin spaţiile fluide, ele recreează vârsta feeriilor. Ca şi în secolul al XVI-lea, în cabinetele de curiozităţi, frecventate de erudiţi, care adăposteau bizareriile lumii animale, vegetale şi minerale, ca şi ultimele îndrăzneli tehnologice rezervate iniţiaţilor. Ca şi în ”artele focului care au întotdeauna partea lor de ezoterism, misterul fuziunii cu sticla este un fel de pact cu diavolul”, subliniază Vincent Guerre, unul dintre ultimii specialişti în a restaura modele de oglinzi cu mercur, în „Galeria Oglinzilor” de la Versailles.

Mare oglindă vrăjitoare din secolul al XIX-lea

În secolul lui Van Eyck, procedeul mercurizării era o reacţie chimică ce permitea particulelor de metal să adere pe toate suprafeţele, revoluţionând universul oglinzii. Aplicarea acestui procedeu era mai complexă şi deci mult mai scumpă, motiv pentru care „vrăjitoarele” au fost mereu satirizate.

O mare oglindă compusă din mai multe vrăjitoare mici

Vrăjitoare englezească în ramă de lemn aurit, sfârşitul secolului XIX

Neobarocul anilor ’80 a reabilitat aceste uimitoare obiecte. Mai aproape de zilele noastre, Line Vautrin l-a redescoperit pe colecţionarul şi negustorul de artă David Gill, care a bătut toate recordurile în vânzările la licitaţie. În primăvara trecută, la „Christie’s” din Paris, al său „Rege Soare”, aluzie la pădurile fermecate ale Secolului Luminilor, a fost adjudecat pentru 157.000 de euro, dublând astfel estimarea experţilor.

Alţi creatori, precum André Dubreuil sau Mark Brazier-Jones, au redesenat acest al treilea ochi cu un clasicism întârziat.