Olguța, păruială cu sindicaliștii: „Minte cu tupeu”

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, îi contrează pe sindicaliști în scandalul salariilor, iar ei o contrazic pe ea. Vasilescu a susţinut, miercuri, că salariile nu scad deloc, nici măcar în cazul persoanelor care obţin venituri din activităţi independente, acuzând faptul că Bogdan Hossu „interpretează” spusele guvernanţilor şi ale patronatelor.

Solicitată să comenteze afirmaţiile reprezentanţilor sindicaliștilor, care susţin că dacă angajatorii nu vor mări brutul cu 20%, netul angajatului va scădea cu cel puţin 16%, ministrul a răspuns: „Cred că am explicat de o mie de ori că brutul devine cheltuiala totală a angajatorului, după cum aţi văzut că se întâmplă prin HG care este dată pentru salariul minim pe economie, pentru că brutul, conform programului de guvernare, trebuia să fie 1550, dar este 1900 tocmai pentru că se transformă cheltuiala totală a angajatorului în noul brut”.

„De altfel, vreau să vă spun că ieri (marţi, n.r.) am avut întâlnire cu Consiliul tripartit la care au participat şi toţi liderii de confederaţii naţionale şi patronatele. Domnul Hossu, cum face dumnealui de fiecare dată, interpretează vorbele noastre. Aşa le-a interpretat ieri şi pe cele ale reprezentanţilor patronatelor”, a adăugat Olguţa Vasilescu.

Potrivit acesteia, toţi reprezentanţii patronatelor i-au trasmis premierului Mihai Tudose că nu au în intenţie să scadă salariile.

„În momentul în care premierul a întrebat cu subiect şi predicat, ca să nu mai fie niciun fel de discuţie, reprezentanţii patronatelor dacă au de gând să scadă salariile din mediul economic, toţi au spus că nici gând de aşa ceva, cu atât mai mult cu cât prevederile noului Cod fiscal aduc foarte multe facilităţi mediului de afaceri”, a spus ministru Muncii.

„De altfel, vă rog să coroboraţi toate aceste creşteri pe care noi le facem în zona salariului minim, dar nu numai, pentru că automat cheltuiala totală a angajatorului, devenind salariu brut, se vor raporta şi la celelalte salarii, cu deducerile pe care noi le facem. Şi o să vedeţi că nu scad salariile deloc, nici măcar la cei cu venituri din activitţi independente, unde şi acolo netul creşte cu 7,1%”, a spus Olguţa Vasilescu, menţionând că nu mai este necesară introducerea prevederii care obligă privaţii să nu scadă salariul.

În replică, președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, miercuri, că ministrul „minte cu tupeu pe tema salariilor”.

„Doamna ministru denotă o lipsă de cunoștințe minimale legate de legislația muncii și mai și minte cu tupeu. Mențin aceeași idee că, în sectorul economic, angajații vor pierde, pe net, mai mult de 16%. La acel consiliu despre care vorbește doamna ministru, niciun reprezentant al patronatelor nu a declarat că nu vor scădea salariile pe net”, a declarat, pentru Mediafax, președintele Cartel Alfla.

Potrivit acestuia, politica fiscală a Guvernului – de a transfera taxele de la angajator către angajat – va crea tulburări sociale în 2018 și în același timp va duce la o instabilitate fiscală foarte mare, care va avea efecte pe toate planurile, mai ales în atragerea de investitori străini.

Marți, Bogdan Hossu a acuzat marți, după discuții la Guvern, că proiectul de modificare a Codului Fiscal, care prevede transferul contribuțiilor are „deficiențe mari”, în condițiile în care „Guvernul nu mai vrea să dea actul normativ care să oblige angajatorii să crească salariile datorită acestui transfer de taxe” și se bazează pe „angajamentul organizațiilor patronale că sunt nerăbdătoare și vor face această creștere”.
 
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8517 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Mai nene, problema este foarte simpla. Angajatii de la stat nu pierd nimic la net. Angajatii de la patronii (circa 30%) care fentau statul si nu plateau contributiile, acum vor trebui sa-i fenteze pe angajati. Cand angajataul va vedea ca va primi la net mai putin si cand va verifica daca angajatorul nu a platit contributii ori va face greva ori isi va da demisia de la patronul bandit. Fiindca pana acum statul(care stat) nu putea sa-i stranga de momite pe capiatlistii feroci, acum se spala pe maini si-i lasa pe angajatii de la patonii feroci sa-i stranga pe acestia din urma, de momite.

  2. În țara Romanica, cuvântal dat verbal, în orice situație, mai ales în campamiile electorale, la televizor sau în fața a milioane de alegători sau gurăcască, devine automat literă de lege. Iar angajatorii sunt printre cei mai de cuvânt români. Dacă angajatorul spune că de la anul care vine (vine când?) va mări salariile și va reduce timpul sau norma de lucru poți fi sigur că așa va fi. Nici prin cap nu-i trece angajatorului să nu se țină de cuvânt mai ales că s-a jurat cu mâna pe inimă în fața Olguței, la Guvern. Doamne ferește! Ce lege, ce hotărâre de guvern? Tu, angajat, trebuie doar să te opintești un pic mai mult la serviciu până vine anul.

  3. de vrajeala de-asta, de popa de tara, suntem satui de multa vreme …

  4. Olguta a anuntat cresterea salariilor in limba franceza! Vezi cu cat vor scadea!
    Cităm: „Și acum permiteți să anunt mărirea salariilor în franceză: «nu’zavon duble le înjumătățision», respectiv editat depinde dacă lucrați la stat sau la privat. Ha,ha,ha…!!!!

  5. Cand Base taia salariile, sindicalistii au tacut! Erau mici de tot! Acum sunt guralivi si se umfla in pene! Niste ipocriti cu salarii nesimtite!

  6. Ma gandesc cine din cei care comentează ar fi fost in stare sa scrie macar o frază din această lege?Sa tot mecani la luna stiu si ratele.Cand te apuci de o astfel de lege nu poti mulțumi toti oamenii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.