Olguța Vasilescu, la cel de-a treilea refuz: Mergem la CCR

Preşedintele Iohannis nu face altceva decât să încalce legislaţia şi deciziile CCR, motiv pentru care guvernul a anunţat deja că mâine va sesiza din nou Curtea Constituţională, a declarat la Digi24 Olguţa Vasilescu, care a adăugat că se aştepta la cel de-al treilea refuz al şefului statului.

„A fost o ultimă încercare a premierului, înainte de a ataca la CCR, fiind sesizat un conflict instituţional. Am văzut motivarea de data trecută. Iohannis a invocat articole de lege care nu sunt în sprijinul lui, pentru că niciunul nu încălcăm acele articole, e vorba de mine şi de Drăghici. Ar trebui să fim cetăţeni români şi suntem, să avem domiciliul în România şi îl avem, să nu avem condamnare definitivă şi nu avem, să nu avem nicio incompatibilitate şi nu avem. Acestea sunt articolele invocate de Iohannis în cazul nostru. Niciunul dintre ele nu ne e aplicabil, în sensul că am încălca vreun articol.

De aceea am şi făcut un ultim demers, ne-am pus cărţile de identitate în dosarul trimis la Cotroceni, CV-ul, din care să rezulte că nu încălcăm nicio lege. E clar că Iohannis insistă să încalce în picioare o decizie a CCR, care prevede clar că prima dată poate refuză pe indiferent ce motive vrea de oportunitate, dar că a doua oară nu are voie să refuze decât pe legalitate. Legalitatea ar presupune cele patru motive amintite mai devreme. Îndeplinim foarte clar aceste condiţii de legalitate”, a susţinut Vasilescu la Digi 24.

Ea a susţinut că preşedintele Iohannis nu face altceva decât să încalce legislaţia şi deciziile CCR, „motiv pentru care guvernul a anunţat deja că mâine va sesiza din nou Curtea Constituţională”.

„Nu înţelegem ce înseamnă persoana potrivită pentru posturile respective, convingătoare. Poate că Iohannis ne dă şi o listă cu ministere care au voie să fie în continuare şi atunci am constata că, în afară că încalcă deciziile CCR, vrea să preia şi prerogativele coaliţiei de guvernământ şi ale partidului care a câştigat alegerile. Deocamdată, miniştrii îi propune guvernul format din partidele câştigătoare. Când o să câştige PNL alegerile şi să o aibă Iohannis un cuvânt de spus în ceea ce priveşte miniştrii, o să fie altă situaţşie. Deocamdată suntem în această paradigmă”, a declarat Olguţa Vasilescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni seară, că în cursul acestei săptămâni va respinge din nou propunerile de miniştri transmise a treia oară de Guvern pentru Transporturi (Mircea Drăghici) şi Dezvoltare Regională (Olguţa Vasilescu).

”Aceste două propuneri vor fi refuzate în cursul acestei săptămâni. Într-o zi-două vor fi reexaminte documentele şi expediate la guvern. Motivele o să le citiţi când o să vedeţi scrisorile”, a declarat preşedintele Iohannis.

El a spus că recomandă Guvernului să studieze motivele de refuz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

22 de Comentarii

  1. A furat-o iar Gulguta”:Iohannis insistă să (în)calce singur camasile”Nu stiu daca mai apuca la un minister in viata asta,se plictisesc si pesedeii de ea…

    • Asta e boala mintala deja. De ce nu propune Ministru Sanatatii si un psihiatru bun ptr nazistu Klaus? Poate dezaxatu ii vrea pe Malin Bot si pe Dide, ca fin se aseamana, se-aduna!

    • So intrebe pe rapandula Sanda Prealong care e sclava Soros si consiliera preferata a nazistului sef, care e explicatia comportamentului sau deviant . EXISTA MEREU O EXPLICATIE.

  2. Cin’ se ia cu mine bine… spune:
    14 ianuarie 2019 la 20:17

    Fii om cu mine, ca să fiu om cu tine, este ”Constituţia” domnului preşedinte KWJ, pe care a respectat-o cu sfinţenie, înainte şi după ce a ajuns preşedinte. Aşa a făcut, de exemplu, când i-a pus în funcţii pe Augustin Lazăr sau pe Livia Stanciu. Păi, cât de ”om” a fost Lia Olguţa Vasilescu cu persoana domniei sale?! Şi ca să nu se prindă ”mămăligarii” au mai căzut de fraieri, punându-i la pachet, şi Ilan Laufer, prima dată, şi Mircea Drăghici, a doua şi,deja, iată s-a antepronunţat,şi a treia oară

  3. Intarziatu’ ardeleano-nemtesc combinatia ucigatoare a ratiunii si inteligentei vrea sa provoace un conflict ce ar putea fi preludiul unei suspendari; neromanul incearca sa-si creeze capital electoral pentru noul mandat. Tot ce a facut si va face este impotriva Romaniei si a romanilor. Inainte vreme exista exilul, nu prea l-ar afecta dar ne-ar scapa pe noi de belea.

  4. Joianis își imaginează c-așa va mai lua înc-un mandat… Dacă el se știe că-i redus cu căpuțu de ce nu apelează la consilieri? Dar se pare că nici ăia nu-s mai breji ca el. Băi Bovanis, io-s unu din diasporenii din America de nord, ascultă-mă bine; de-aici nu vei mai primi nici sfert din voturile din 2014… Ți-o spune unul care te-a votat.

    • Vasile, nu vorbi tu de diasporenii din America de Nord, ca sint multi si nu-i reprezinti tu.Uite ca Johannis o sa mai ia un mandat de presedinte, chiar daca nu-l votezi tu.

    • Iohannis crede că vine de la paradeala lui Onea de la DNA Pliești, intelopul care are imunitate asigurată de ofiterii SRI care au fost „aleși” procurori în CSM!

  5. Tovarășa Lia Olguta Vasilescu, de profesie ministru, mai are puțin și o egalează pe răposata tovarășă academician doctor inginer a cărei continuatoare se crede, cea care cu doua clase la zi și 6 la fără absolut nici o frecventa, semna lucrări academice pentru simplul motiv ca, de semnat, știa sa se semneze. Probabil ca pentru același motiv este și LOV considerata de analfabeții de comuniști din PSD bună de ministru: în ciuda aparentelor, știe să se semneze. Pentru a treia oara cerșește aceeași funcție. Ce miloagă!

  6. e ca si cum ar fi sa afli de trei ori ca esti beat, da’ tot o faci pe niznaiu’ …

  7. Unii (cei de la putere) spun ca Johannis ar fi arogant, rau, razbunator, profitor fara scrupule, superficial.
    Cei din opozitie (lingusitorii ce-si urmaresc riguros-stiintific doar interesul personal) il divinizeaza pe Werner, nu-i gasesc nici cel mai mic cusur, el fiind ‘Unicul salvator al Romaniei’ (inclusiv al romanilor din stravechiul regat!).
    Care o fi adevarul? Sa mai tragem o data (inca cinci ani)?

  8. E inteligenta, eleganta, nu-i trebuie fustita ca sa fie observata, poate vorbi liber, intelege. Prof-ul ca si funeriu trebuie sa i se sufle…unul cu fizicul, pardon fizica altul cu reactiile chimice, H2SO4 din transpiratie, nu transparenta…

    • Nu te doare limba? Intreaba-i pe craioveni si pe spanu sa iti povesteasca ce „eleganta” era vloguta trasa de par in fata primariei de nevasta amorezului tanda-lau!

  9. tupeista asta crede ca poate fi ministru oriunde. psdragnea chiar este pus sa faca praf romania. iar ccr a ajuns casa de avocatura a psdragnea.

  10. olgutza feata ..ia l bre da barbat..este momentu ..omu i persecutat in famelkie ca n adushe cat trebe ..conform cu fonctia…si porma trai pa vatrai…in famelie..

  11. Iar și-o fură muianis la CCR așa să vadă toți papagalii unde este dreptatea.Președintele nu are nici un drept constituțional în formarea guvernului

    • @Ion24: asa te-ai nascut sau ai devenit asa de atat privit la a3? Cum nu are presedintele rol constitutional in formarea guvernului cand potrivit Constitutiei doar presedintele numeste premierul, adica pe seful guvernului?!

  12. ipocrizia (sau poate doar incoerenta intelectuala!) acestui arogant prostanac ranjitor nu are margini!…o contradictie atat de mare intre vorbe si fapte cu greu poate fi gasita chiar si la un mincinos oarecare!…”statul de drept” si „justitie” sunt exprimari goale de continut in gura lui iohannis!…”modelul” de protestant (dispretuitor al Constitutiei romanilor!) incepe sa devina agresiv daunator si sfidator pentru romani si o sursa permanenta de noi abuzuri pentru ciracii sai…

  13. Ce păcat că prostia nu doare pe frițul de la cotroceni și sfătuitori lui ca și unii postaci de pe aci. 100% nu va mai fi președintele României că e p….. că e h…. și multe altele

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.