Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean spune că primarul general Sorin Oprescu poate fi un „candidat redutabil” la Palatul Cotroceni întrucât are, în momentul acesta, „o imagine bună”, însă un candidat unic al dreptei îl poate învinge în turul al doilea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ioan Oltean a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă, în opinia sa, liderul PNL, Crin Antonescu, va rămâne candidatul USL la alegerile prezidenţiale.
„Eu cred că nu va rămâne, pentru că o formaţiune politică de dimensiunea PSD nu va accepta niciodată să nu aibă propriul candidat. De altfel, crearea USD are în subsidiar şi un asemenea scop, de a identifica candidatul USD pentru alegerile prezidenţiale. Apariţia spontană şi neprevăzută a primarului general Sorin Oprescu poate să fie un element care să încurajeze o asemenea interpretare”, a spus Oltean.
El a fost întrebat dacă Sorin Oprescu ar avea şanse să câştige funcţia de preşedinte al României.
„Sorin Oprescu este un candidat care are, în momentul acesta, o imagine bună care poate să-l facă un candidat redutabil. Dacă el intră în turul doi cu reprezentantul dreptei, acesta (din urmă – n.r.) câştigă alegerile. E clar că dreapta trebuie să aibă un singur candidat şi în turul întâi ca să-şi asigure intrarea în turul al doilea. E greu!”, a spus Ioan Oltean.