De sâmbătă, 22 august, omenirea trăiește ”pe datorie” până la sfârşitul anului după ce a consumat toate resursele pe care natura le poate regenera într-un an.
Pandemia a redus perioada la care cercetătorii stabilesc data cu mai bine de trei săptămâni.
În 2019, erau consumate deja resursele regenerabile încă de pe 29 iulie.
Potrivit The Guardian, cercetătorii sunt de părere că cele trei săptămâni prin care perioada a fost crescută s-a datorat carantinei şi reducerii activității.
Totuşi, rata de consum este una extrem de mare.
Cercetătorii de la Global Footprint Network, care fac acest studiu în fiecare an, sunt de părere că la ritmul actual ar fi nevoie de echivalentul a 1,6 planete.
Diferenţa de trei săptămâni dintre 2019 şi 2020 este, totuşi, cea mai mare diferenţă de la an la an din 1970, de când se realizează studiul.
În 1970, data la care omenirea consuma toate resursele naturale regenerabile într-un an era stabilită la 29 decembrie.
Cu alte cuvinte, oamenii erau într-un echilibru cu planeta şi consumau exact cât aveau nevoie.
Adică deja am mâncat porcul pe care nu l-am tăiat ? Rațele care inca sunt vii ? Am mâncat varza care nu a crescut ? Am secat fântânile deja ? Sau doar ca s-au grăbit sa le vândă sub formă de contracte deja ?? Este o știre de tot râsul pare interesanta dar este proastă
Care omenire trăieşte ”pe datorie”!?! Austriecii lui Werner?? Că românii obișnuiți nu primesc nimic din furturile de lemne. În afară de șpăgarii PNL și ministrul Costel Alexe. Și Șeful Statului. Liberalilor nu le mai ajung nici 50 de planete.
Poporul alege conducatorii. Poporul a acceptat 45 de ani de comunism. Cand tinerii au facut Revolutia, a venit boborul si a spus, voi sunteti prea tineri, de aici preluam, NOI.
Rezultatul, il vedem.
Păi se poate trăi altfel decît pe datorie în actualul sistem economic neoliberal. A încercat Ceaușescu să creeze un sistem socioeconomic din care să trăiască o țară din ce produce, și cînd aproape a reușit a fost mazilit de mai marii acestei lumi. Ce este mai grav că cei mici vor fi obligați a-și plăti datoriile făcând altele noi, pe când cei mari și puternici nu vor înapoia nimic. În trecut banul era un mijloc, astăzi a ajuns să fie un scop . Iar resursele în ziua de azi pentru națiunile mici și mijlocii a ajuns să fie mai degrabă o povară decât un atu, căci ori le cedezi pe 2$ ,ori te aruncă licuricii în primăveri, embargouri, ori intervin armat că nu ești democrat și nu pui totul la dispoziția pietii libere pe doi dolari.
Hei!, coronavirusul ataca pentru decimare! Amintiti-va acum 2-3 ani cand merkelita cerea guvernului din orice tara:”aveti datoria sa rezolvati problema reducerii numarului de bipezilor de la 7 mld, nu va mai fi hrana si saracia va creste pe terra”! Ce se practica de 6-7 luni de zile, cu o sarja slaba de incercare in decembrie 2018-ianuarie 2019, tocmai aceste actiuni! Sa fim seriosi!, la coltul gardului stau produsele alimentare din plastic(orez salbatic,spaghete, macaroane,+), da, despre cele pe a caror punga scrie ca sunt din grau dur!
@ Singura .N-am inteles logica. Ce are para malaiata cu politica economica dusa de putere ? (ca o economie cu adevarat libera nu mai este posibila de pe la 1848.) Daca nu exista ( daca nu se organizeaza, deci ) un cadru adecvat pentru stimularea muncii- nu se munceste. Si asta s-a intamplat si la case mai mari, nu numai in Romania.Intr-o replica din” Pe aripile vantului” ( de mirare ! ) niciodata nu se castiga atati bani decat atunci cand se face o tara, sau se distruge o tara. Putem remarca ( dinexperienta ulterioara ) ca atunci cand se construieste o tara castiga multi; cand se distruge, castiga putini.
tara lin lume, care si-a platit integral datoriile, a fost Romania comunista!
Adevarat ca pentru acest lucru, s-a infometat si indobitocit in intreg popor.
Acum, am donat toate resursele si mai avem si 100 miliarde datorie.
Iar cei care ne-au vandut pe 2 lei, sunt miliardarii de azi.
Am fost ultimii in comunism, suntem ultimii in capitalism. Deh, ne-am obisnuit cu lozinca, pica para malaiata, in gura lui natafleata.
He he, sa fiti voi sanatosi ! Ziceti ca de ieri ? Pai eu de prin februarie ma uit cu jind la ultima conserva de fasole cu costita din frigider … pina la urma, daca rezist pina atunci, cred ca o voi sacrifica de Craciun ! Creditorii fac coada la usa, dar pentru plata datoriilor am organizat o tragere la sorti (cine face scandal nu mai participa la urmatoarea tragere) … Vorba lui Creanga : „Dar și sărac ca anul acesta, ca anul trecut și ca de când sunt, niciodată n-am fost !”