ONG-uri şi reprezentanţi ai bisericii refuză cardul de sănătate din cauza cipului

Card-ul electronic de sănătate este atacat din toate părţile. La dezbaterea publică pentru introducerea cardului, reprezentanţi unor ONG-uri, dar şi reprezentanţi ai bisericii au cerut Ministerului Sănătăţii să nu folosească cipu-urile cu date personale şi să găsească o altă soluţie. Contestatarii noului sistem au ridicat şi problema securităţii datele care vor fi incluse pe cip […]

De cotidianul.ro - Autor
ONG-uri şi reprezentanţi ai bisericii refuză cardul de sănătate din cauza cipului

Card-ul electronic de sănătate este atacat din toate părţile. La dezbaterea publică pentru introducerea cardului, reprezentanţi unor ONG-uri, dar şi reprezentanţi ai bisericii au cerut Ministerului Sănătăţii să nu folosească cipu-urile cu date personale şi să găsească o altă soluţie. Contestatarii noului sistem au ridicat şi problema securităţii datele care vor fi incluse pe cip […]

Card-ul electronic de sănătate este atacat din toate părţile. La dezbaterea publică pentru introducerea cardului, reprezentanţi unor ONG-uri, dar şi reprezentanţi ai bisericii au cerut Ministerului Sănătăţii să nu folosească cipu-urile cu date personale şi să găsească o altă soluţie.

Contestatarii noului sistem au ridicat şi problema securităţii datele care vor fi incluse pe cip şi chiar au cerut un alt tip de document. „Nu-i putem obliga pe cei nu doresc să aibă un card electronic să aiba un card electronic. Dreptul de optiune trebuie respectat”, a declarat Dan Mihai, reprezentant APADOR-CH.

Aceeaşi organizaţie neguvernamentală a contestat şi cartea electronică de identitate. La dezbatere a fost prezent şi un preot care spune că, într-un an, a strâns un milion de semnături împotriva documentelor electronice.

„Nu-i vorba de cipuri, de tehnologia ca atare, că folosim telefoane mobile, calculatoare care sunt pline de cipuri, ci faptul că identitatea noastra trebuie sa fie legată în mod obligatoriu de aceste cipuri”, a declarat Filoteu Baran, preot Neamţ.

„Mă interesează aspectul duhovnicesc şi din acest motiv eu nu pot să primesc acest card. Vă rog să-mi spuneţi ce aţi pregătit pentru persoanele care sunt în această situaţie, segmentul de populaţie care nu va primi”, a spus o femeie.

În faţa acestor argumente, reprezentantul Ministerului Sănătăţii promite că va căuta soluţii. „O să încercăm să găsim alternativele cele mai bune pentru ca sistemul să funcţioneze şi niciunul din asiguraţii care sunt plătitori la sistemul de asigurări de sănătate să nu fie dezavantajaţi”, a declarat Cristian Irimie, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii.

Pentru Casa de Asigurări de Sănătate, marele avantaj este reducerea cheltuielilor. „Noi am făcut un studiu şi am ajuns la concluzia ca în primul an după introducerea cardului de sănătate, numai în serviciile medicale vom avea reduceri de pana la 400 de milioane de euro”, a declarat Marius Stupu, directorul CNAS.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.