ONU: Peste 2.200 documente privind cel de-al doilea război mondial pot fi consultate online

Peste 2.200 de documente provenind dintr-o arhivă necunoscută, aflate printre documentele Naţiunilor Unite privitoare la mii de cazuri de criminali de război din Europa şi Asia, din al doilea război mondial, pot fi consultate online de la începutul lunii iulie, transmite Associated Press, citată de Agerpres. Dosarele nerestricţionate aparţinând Comisiei pentru crime de război a […]

De cotidianul.ro - Autor

Peste 2.200 de documente provenind dintr-o arhivă necunoscută, aflate printre documentele Naţiunilor Unite privitoare la mii de cazuri de criminali de război din Europa şi Asia, din al doilea război mondial, pot fi consultate online de la începutul lunii iulie, transmite Associated Press, citată de Agerpres. Dosarele nerestricţionate aparţinând Comisiei pentru crime de război a […]

Peste 2.200 de documente provenind dintr-o arhivă necunoscută, aflate printre documentele Naţiunilor Unite privitoare la mii de cazuri de criminali de război din Europa şi Asia, din al doilea război mondial, pot fi consultate online de la începutul lunii iulie, transmite Associated Press, citată de Agerpres.

Dosarele nerestricţionate aparţinând Comisiei pentru crime de război a Naţiunilor Unite au fost digitalizate la începutul lunii iulie de Curtea Penală Internaţională (CPI), în urma unui acord cu ONU, o acţiune încurajată de universitarul britanic Dan Plesh, care a militat pentru un mai bun acces la documentele de arhivă.

„Scopul nostru este să facem cât mai accesibile arhivele organizaţiei”, a spus Plesch.

Purtătorul de cuvânt al ONU Martin Nesirky a declarat că plasarea acestei active pe online „va face mai accesibile aceste documente celor care sunt interesaţi de dezvoltarea legii penale internaţionale, precum şi cercetătorilor din alte discipline academice”.

Comisia pentru crime de război a fost creată în octombrie 1943 de 17 ţări cu scopul de a întocmi listele cu presupuşii criminali de război – circa 37.000 de persoane vizate – pentru a verifica acuzaţiile aduse împotriva acestora şi a asigura condiţiile pentru arestarea şi judecarea celor vinovaţi. Comisia şi-a încetat activitatea în 1948, la trei ani după apariţia oficială a actualei Organizaţii a Naţiunilor Unite, care numără 193 de state membre. În 1949, secretariatul Naţiunilor Unite a stabilit că arhiva era disponibilă doar guvernelor pe bază de confidenţialitate. În 1987, un acces limitat a fost permis doar cercetătorilor şi istoricilor.

Plesch şi colegii săi continuă să militeze pentru un acces mai larg acordat cercetătorilor la celelalte circa 30.000 de file aflate încă în arhivele organizaţiei.

Curtea Penală Internaţională a anunţat că peste 2.240 documente, totalizând 22.184 pagini au fost introduse în baza sa de date (ICC Legal Tools Database). Documentele includ minute şi alte documente ale comisiei şi structurilor sale subordonate, ca şi o serie de rapoarte privind procese pentru crime de război trimise comisiei de autorităţile naţionale din Australia, Canada, fosta Cehoslovacie, Franţa, Grecia, Olanda şi Norvegia.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.