
Autorităţile din Bulgaria au descoperit 150 de pachete susceptibile a conţine droguri cu o concentraţie foarte ridicată (peste 90%) în urma verificărilor plajelor de pe litoralul Mării Negre, anunţă reprezentanţii Poliţiei Române.
Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) au anunţat, miercuri, că după ce i-au informat pe omologii bulgari de cantităţile de droguri găsite pe plajele româneşti, agenţii bulgari au început şi ei verificarea litoralului Mării Negre.
Astfel, autorităţile din Bulgaria au descoperit 150 de pachete susceptibile a conţine droguri cu o concentraţie foarte ridicată (peste 90%), anunţă Poliţia Română. În continuare, operaţiunea este în desfăşurare, fiind ridicate, până la acest moment, 310 astfel de colete, atât în România, cât şi în Bulgaria.
Acum sute de ani mesajele erau aruncate in mare in sticle etanse,astazi vin in pachetele cu cocaina!Probabil cartelul din Cali a schimbat rutele…