Opoziţia parlamentară e ţinută în şah în continuare

S-au dus naibii şi congresele celor trei partide parlamentare din opoziţie – era de aşteptat să aibă România un folos de pe urma reaşezării conducerilor lor în albie? Nici vorbă. România nu are în continuare decât de pierdut şi de urma opoziţiei, nu numai a puterii „băsesciene”. Opoziţia parlamentară e jucată pe degete de Putere, acum Puterea distrage atenţia cu lupta pentru preşedinţia Senatului. Las la o parte faptul că Opoziţia nu dă semne că se trezeşte la realitate, că e sensibilă la durerile de zi cu zi ale populaţiei. Ţara s-a adâncit în marasm pe mâna unei puteri hrăpăreţe şi incompetente şi a unei opoziţii parlamentare inexistente. Apărarea postului lui Mircea Geoană de către PSD+PC şi PNL nu înseamnă nimic. Congresele au despărţit PSD de PC şi au îndepărtat vechiul PSD+PC de PNL, şi toate trei partidele de opoziţie nu se mai văd la un loc, unite împotriva Puterii, aşa cum erau înainte să aibă loc congresele lor, pe când se coalizau în jurul unui premier independent.

Azi nu mai există un asemenea proiect comun de guvernare, fiecare aşteaptă un semnal discret de la Băsescu. PSD şi PC au lideri noi (ei au însă în spate garda veche compromisă), PNL are liderul neschimbat, al unei găşti din partid. Pe zi ce va trece vor intra pe rând în anonimat şi PSD şi PC şi PNL, congresele le-au vulnerabilizat, le-au slăbit, ele nu mai contează moral. Crin Antonescu a reuşit chiar performanţa să devină antipatic după Congresul PNL, aflându-se că singura lui grijă e să nu mişte nimeni în front în PNL, să gândească numai el pentru toţi. Personal, ca urmare a comportamentului autoritar al lui Antonescu, mă tem că PNL va scădea sever în preferinţele electoratului. O simt pe propria piele, dacă până acum l-am admirat pentru prestanţa publică, acum am îndoieli că mai merită atenţie. Şi-a dovedit slăbiciunea prin credinţa lui că e providenţial.

În alt plan, atenţie la PC! PC e un partid neglijabil de unul singur, el va trebui să „căpuşeze” iar un partid mai mare, şi o va face – ori pe PSD, ori pe PNL, ori pe… PDL! Sunt convins că o invitaţie la guvernare a PC de către PDL, după o obişnuită întâlnire de taină a preşedintelui Traian Băsescu cu Dan Voiculescu (care e vicepreşedintele Senatului, să nu uităm!) „în numele interesului naţional”, fie şi ca „soluţie imorală”, ar tranşa majoritatea parlamentară până în 2012 (majoritate formată, astfel, din PDL, UDMR, PC, partidul independenţilor şi partidul celorlalte minorităţi). Nimeni nu se concentrează pe poziţia actuală a PC, care s-a desprins de PSD strategic la congres şi a anunţat că el e partid de centru-dreapta şi că mai potrivit ar fi lângă… PNL! Nu cumva PC e mai potrivit să se alieze cu PDL (ba chiar să fuzioneze, să întărească partidul prezidenţial)? PC îşi poate vinde scump pielea acum, când are nevoie PDL-Băsescu de el. PC ar putea să aducă liniştea în tabăra aflată la putere, ar asigura majoritatea visată.

Uitaţi-vă, apoi, nu mai departe, la războaiele (tacite sau nu) care se duc azi înăuntrul PSD şi PNL pentru detronarea liderilor vechi ai grupurilor parlamentare sau din birourile de conducere ale celor două Camere ale Parlamentului, şi instalarea în loc a unor „fideli” ai actualilor preşedinţi ai PSD şi ai PNL.

Liderii PSD şi PNL se laudă că rămân în opoziţie parlamentară, până ce Băsescu îi va propune PSD să dea premierul (conform lui Victor Ponta) sau până ce Băsescu îşi va cere scuze şi va recunoaşte că „am dat-o în bară cu guvernarea” (conform lui Crin Antonescu). Amândoi mi se par a fi în acest moment nişte caraghioşi – n-au un proiect de a servi interesele României din Opoziţie! Stau doar la pândă să vină la putere, şi PSD şi PNL îşi fac separat guverne, unul „alternativ” (PSD), altul „din umbră” (PNL), aşteptând să fie invitate de Băsescu să salveze aparenţele. Nu le dă prin cap liderilor votaţi anul acesta la congresele PSD şi PNL să se unească în opoziţie, să-şi coordoneze mişcările, să facă un guvern de rezervă împreună şi să hărţuiască puterea cu adevărat, să oblige guvernanţii actuali să plece până nu e prea târziu pentru România, adusă şi aşa în sapă de lemn.

Din câte aud, azi liderii PSD şi PNL, Ponta şi Antonescu, se străduiesc să-i înlocuiască din funcţii pe adversarii lor din partid, pe Geoană (preşedinte la Senat, al doilea om în stat) şi Viorel Hrebenciuc la grupul parlamentar PSD, eventual, sau pe Călin Popescu Tăriceanu şi Puiu Haşotti de la grupurile parlamentare ale PNL sau pe vicepreşedinţii Ludovic Orban, la Camera Deputaţilor şi Teodor Meleşcanu la Senat. Pentru asta se folosesc şi de abuzivul PDL, numai să scape de ei. Adică se continuă destabilizarea în viaţa parlamentară a Opoziţiei, cu voie de la împărăţie. Mai nou, funcţionează bine şi opoziţia din interiorul partidelor, care ţine şi ea partidele în şah. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.