Opoziţia, pusă la colţ. „Este ruşinos”

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, i-a acuzat pe parlamentarii Opoziției că fug de propria moțiune de cenzură, precizând că aleșii au demonstrat că nu au suficiente voturi pentru ca aceasta să treacă de Parlament.

„Asistăm zilele acestea la încercările jenante ale opoziției de a se organiza pentru votul moțiunii de cenzură pe care au depus-o în Parlament. După ce s-au chinuit luni de zile să se pună de acord pe textul ei, acum fac tot ce e posibil să amâne votul. Noi le-am oferit ocazia de a supune moțiunea la vot cât mai repede, pentru că această stare de incertitudine și instabilitate politică are efecte la nivelul întregii societăți. Însă am avut surpriza de a constata că opoziția realmente fuge de propria moțiune”, a declarat Viorica Dăncilă.

Liderul PSD a precizat că singurul lucru pe care cei din Opoziție au reușit să îl demonstreze până acum este că nu au numărul suficient de voturi pentru moțiune. „O demonstrează cele 194 de voturi exprimate astăzi în Parlament. Vreau să fie foarte clar: nu PSD trebuie să adune voturi, Opoziția trebuie să își asigure 233 de voturi împotriva acestui Guvern și adevărul este că nu există aceste voturi. Această tărăgănare a votului chiar de către semnatarii ei arată, în același timp, cât de tare își doresc să vină la guvernare. Să înțelegem că, pentru parlamentarii opoziției, România nu “se reconstruiește” în weekend? Era prea mare deranjul să sacrifice o zi de sâmbătă pentru acest vot pe care atât de tare spun că și-l doresc? Nu erau cei din PNL aceia care voiau ca ziua de sâmbătă să fie zi lucrătoare?”, a susținut Dăncilă.

Președintele PSD i-a acuzat pe parlamentarii Opoziției de ipocrizie.

„Este uluitoare ipocrizia parlamentarilor opoziției și de-a dreptul îngrijorătoare atitudinea cu care tratează acest act – o atitudine de oameni politici amatori, care se joacă de-a moțiunea și de-a guvernarea. Plină de dispreț față de propriul electorat. Să se uite acum în ochii votanților și să le spună că în weekend nu mișcă niciun deget pentru a decide soarta țării.

După un asemenea gest, stimați membri ai opoziției, nimeni nu vă mai poate crede că vă doriți sau că sunteți în stare să guvernați această țară. V-ați arătat micimea, ipocrizia și comoditatea. Ați arătat că nu sunteți preocupați de acest popor și de stabilitatea țării, că sunteți neserioși și comozi. Doar pentru că în acest weekend s-ar fi împlinit 3 zile de la citirea moțiunii, ați ales să nu o mai citiți astăzi în Parlament. Este rușinos și este împotriva intereselor țării să mențineți această stare de instabilitate din care românii au de suferit”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Premierul a reiterat ideea potrivit căreia moțiunea de cenzură nu va trece. „Oricât ați încerca să tărăgănați acest vot, moțiunea nu va trece. Oricâte tertipuri ați căuta și oricât v-ați chinui să vă creați condiții prielnice, rămâneți aceeași adunătură de interese, oportunism și ipocrizie, care nu știe, nu poate și nu vrea în mod real să guverneze această țară!”, a conchis Dăncilă.

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au decis ca moțiunea de cenzură să fie citită într-un plen reunit, joi, de la ora 10.00, iar dezbaterea și votul urmează să aibă loc joia viitoare, tot de la ora 10.00, au declarat surse parlamentare, pentru Mediafax.

Moțiunea de cenzură nu a mai fost citită în plenul reunit de miercuri, după ce ordinea de zi a ședinței a fost respinsă. Ordinea de zi a ședinței a fost respinsă cu 194 împotrivă, 181 pentru, o abținere, iar trei nu au votat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

6 Comentarii

  1. Daca opuzitia avea pe bune numarul de parlamentari care sa voteze Motiunea o citeau astazi s-o votau de urgenta sambata. Dar cum nu au asa ceva spera ca pana joi sa gaseasca niste viermi de parlamentari la fel ca ei ca s-o voteze. In speranta de mama Omida ca Motiunea va fi votata. Viermii din opozitie stiind doar sa faca circ in Parlament.

  2. Veoriko, Veoriko, saraca de tine mi-ar fi tare mila de tine stind cum ai ajuns priministru pusa de Daddy[priponitu], asa cum cineva ia o pisica de ceafa si o pune in cushca, dar cand vad ca nu esti numai analfabeta esti si o mare mincinoasa fara caracter! Tu dupa ce esti cel mai incompetent primministru care l-a avut Europa, care a dus tara la dezastru si ne-ai facut de rusine si ocara ori unde ai fost, tu mai ai tupeul sa jignesti pe opozantzi si sa insultzi pe cei peste 85% dintre romani care doresc sa pleci acasa impostoare ce esti!

    • si mie mi-e mila de tine ca nu percepi realitatea sau angoasele te retin in zona crepusculara, sa speram ca Dumnezeu te va Lumina si vei intelege ca uneori si „O”…poate fi un reper…se pare ca prin alura va eclipzeaza, se mai schimba nu numai ”muschii mei” pot actiona ci si ratiunea…

  3. Cind vezi ca viata devine insuportabila, ca nu exista joburi bine platite si stabile, ca politia este corupta si este de fapt militie, ca armata este de fapt o oaste de zdrenturosi prost echipati, prost inzestrati si instruiti, ca serviciile secrete te spioneaza pe tine, familia ta si afacerile tale in scopul de a te deposeda pecuniar si nu apara de straini, cind spitalul este jegos si nu are aparatura moderna, doctori si asistenti competenti, cind in scoala este frig si profesorii sint tembeli si simti ca iti pierzi timpul, cind judecatorii mituiti de gansteri dau decizii strimbe, atunci trebuie sa admiti ca traiesti intr-o tara care s-a predat si a capitulat neconditionat in fata raului. Nu trebuie sa-ti versi frustrarile pe cei din familia ta la fel de neputinciosi ca si tine ci pe legiutorii care te-au mintit, tradat si abandonat. Raul intotdeauna pleaca de la legiuitorii nepriceputi si rau voitori care pentru arginti tradeaza si mama care i-a facut. Parlamentul primatelor mioriticie ti-a dat drept presedinte un urangutan acefal si arogant si un prim ministru semidoct numit de un infractor ratat care acum se odihneste la ocna.
    Ecoul Isteriei Prostimii din Duminica Orbului cind au navalit salbatic sa voteze „trandafirul” revine cu efectul de bumerang si distruge speranta celor tineri si inocenti de astazi.

  4. Din discursul Veoricai doar titlul articolului din Cotidianul pune la colt, altfel orice om normal la cap se intreaba stupefiat: oare analfabeta Veorica a luat-o razna?
    Pai, cum altfel sa inteleg cand la câteva ore după ce PSDistul Marcel Ciolacu a anunțat că, „matematic, PSD a pierdut majoritatea”, Veorica iese public triumfatoare de la sediul partidului ca să spună că, de fapt, opoziția n-are voturile necesare pentru a dărâma guvernul!!!!
    Adica, cele 194 de voturi prin care Opozitia a reușit să RASTOARNE planul PSD de a programa votul la moțiune sâmbătă sunt, pentru Dăncilă, un semnal că demersul opoziției va fi sortit eșecului
    Femeie, ca esti analfabeta stim, dar ai probleme grave si la mansarda!
    Duceti-o repede la consult sau mai multe, individa e PERICOL pentru Romania!
    Acelasi stil Dragnea: realitatea e una, liderii PSD o cosmetizeaza in folosul lor, in ciuda tuturor evidentelor, siguri fiind ca votantii lor semianalfabeti oricum nu inteleg mare lucru iar vuvuzelele TV le sar in ajutor!
    Rusine, javre ordinare!

  5. C. T. Popescu: „În opinia sa, scopul moțiunii de cenzură poate fi unul singur: „nu înlăturarea guvernului PSD, ci eliminarea PSD din prim-planul politicii românești. Asta înseamnă să onorezi votul din 26 mai, tot ce s-a întâmplat în stradă de la Colectiv până acum. PSD și-a epuizat toate înscenările și tertipurile cu care a înșelat poporul român”.

    „Dincolo de fanfaronadele lui Dăncilă, o grămadă de PSD-iști își pregătesc supraviețuirea împreună cu Pro România și ALDE. S-au produs deja dezertări de onoare și continuă dezertările. Să fiți atenți la Ponta, e cel mai periculos personaj politic în momentul ăsta, pentru că e mult mai versatil decât Dragnea și Dăncilă la un loc, acum, după experiența acumulată. Obiectivul lui e supraviețuirea PSD sub comanda lui, e obiectivul final realizat prin Pro România, ALDE și cu cei care vor veni de la un PSD zdrobit la nivelul Dăncilă.

    Dacă moțiunea trece cu un asemenea preț, al supraviețuirii PSD, care se poate reface în felul acesta și poate să reintre în joc în următoarele alegeri, eu nu mai pot să văd pe toți oamenii care au ieșit în stradă, care au ieșit la vot, eu nu mai pot să-i văd decât stând capră ca să se mai suie o tură niște unii la putere”, a spus el.
    „O dată în viață sunt de acord cu Dragnea, care din pușcărie cere insistent dizolvarea PSD. Aici sunt și eu de acord, nu mai văd niciun fel de soluții cum s-au vehiculat ani de zile, că mai sunt totuși oameni valoroși în PSD. Nu mai sunt, contraselecția operată în ultimii 3 ani e perfectă, nu mai văd decât niște oportuniști care încearcă să schimbe macazul în ultimul moment. Bizanț după Bizanț, vor PSD după PSD”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.