Susținere pentru ministrul Justiției din partea a doi lideri locali ai PSD.
Vicepreședintele PSD Marian Oprișan a declarat, luni, că Tudorel Toader este un profesionist care ”știe cu ce se mănâncă Justiția”, afirmând că acesta are o singură restanță, dar că ”se lucrează la ea”.
„Domnul Toader e un profesionist, ştie Drept foarte bine, e profesor universitar, a arătat că ştie cu ce se mănâncă Justiţia”, a spus Oprişan, la Parlament, înainte de şedinţa BPN al PSD.
Întrebat dacă Toader ar trebui remaniat sau dacă ar trebui să demisioneze din funcţie, Oprişan a susţinut că „asta e poveste de adormit copiii”.
„Probabil că, dacă e nevoie de mai multă determinare, doamna prim-ministru trebuie să analizeze aceste lucruri. Există o singură restanţă (în ce priveşte emiterea de ordonanţe de urgenţă cerute de PSD – n.r.), eu cred că se lucrează la ea, este vorba de punerea în vigoare a articolelor declarate constituţionale de Curtea Constituţională. Probabil că o să o facă”, a arătat Oprişan, referindu-se cel mai probabil la ordonanța privind Codurile penale.
La rândul său, președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, luni, pentru Mediafax, că este foarte grea găsirea „unei personalități de talia lui Tudorel Toader”, fiind de părere că plecarea unui ministru nu trebuie să țină numai de stările unor membri ai PSD.
Buzatu a spus că eliberarea din funcție a unui ministru trebuie să fie rezultatul unei analize foarte complexe, atât a activității, cât și a personalității sale.
„Plecarea unui ministru nu trebuie să țină numai de stările unor membri ai PSD. Eliberarea din funcție a unui ministru trebuie să fie rezultatul unei analize foarte complexe, atât a activității, cât și a personalității sale. E foarte greu ca, pe loc, să găsești o personalitate de talia domnului Tudorel Toader și, în același timp, să și hotărăști schimbarea sa din funcție. Tudorel Toader este un om cu un prestigiu și o calitate profesională recunoscută și este clar că trebuie să fim foarte atenți în legătură cu aceste mișcări”, a spus Buzatu.
Acesta crede că există niște nemulțumiri, pentru că mulți membri ai PSD ar vrea ca lucrurile să se desfășoare cu o mai mare rapiditate.
„Am văzut și ce consecințe are, uneori, rapiditatea. Cred că trebuie să ne calmăm, să acționăm în sensul care este presant azi, și anume punerea în aplicare a programului de guvernare. Ăsta este elementul principal în activitatea noastră. Supărările mai și trec”, a spus Dumitru Buzatu.
Liderii PSD se reunesc luni, la Palatul Parlamentului, în ședința a Biroului Permanent Național. Una dintre temele abordate va fi situația ministrului Justiției, Tudorel Toader, liderul social-democraților, Liviu Dragnea, afirmând că este ”un subiect delicat”.
dati-l afara si va deveni presedintele româniei in finala cu kovesi.
In sfarsit, au inteles si pesedistii ca Toader CHIAR SE PRICEPE, iar cand face ceva, este inatacabil. Modificarile la ultimul HG au fost impuse de chestiuni POLITICE, nicidecum profesionale.
Oprisan,contracandidat la Dragnea in PSD?”Et tu, Brute? „