Opţiunile Rusiei: invadarea Ucrainei, şicanarea SUA, scindarea Europei de Est

Caderea regimului Ianukovici si inlocuirea sa cu unul care pare orientat catre Vest reprezinta o infrangere importanta pentru Federatia Rusa, scrie George Friedman intr-un articol publicat de Stratfor, care analizeaza variantele de actiune ale Rusiei, dupa anexarea Crimeii. Dupa prabusirea URSS, Rusia a acceptat ca fostele state socialiste din Estul Europei sa fie absorbite in […]

De cotidianul.ro - Autor

Caderea regimului Ianukovici si inlocuirea sa cu unul care pare orientat catre Vest reprezinta o infrangere importanta pentru Federatia Rusa, scrie George Friedman intr-un articol publicat de Stratfor, care analizeaza variantele de actiune ale Rusiei, dupa anexarea Crimeii. Dupa prabusirea URSS, Rusia a acceptat ca fostele state socialiste din Estul Europei sa fie absorbite in […]

Caderea regimului Ianukovici si inlocuirea sa cu unul care pare orientat catre Vest reprezinta o infrangere importanta pentru Federatia Rusa, scrie George Friedman intr-un articol publicat de Stratfor, care analizeaza variantele de actiune ale Rusiei, dupa anexarea Crimeii.

Dupa prabusirea URSS, Rusia a acceptat ca fostele state socialiste din Estul Europei sa fie absorbite in sistemul politic si economic occidental. Moscova arata ca a fost asigurata ca fostele republici sovietice vor ramane un fel de zona tampon neutra si nu vor fi absorbite. Washingtonul si alte capitale au negat ca ar fi promis asa ceva. In orice caz, totul a devenit o vorba goala cand statele baltice au fost primite in NATO si in UE. Drept urmare, NATO, care s-a aflat la circa 1.600 de km de Sankt Petersburg, a ajuuns la doar 160 de km de metropola rusa.

Doar Ucraina si Belarus au ramas drept zone tampon. Ucraina, din cel mai estic punct al sau, este la 480 de km de Moscova. Daca Belarus si Ucraina ar adera la NATO, Smolensk, care era un oras situat adanc in teritoriul fostei URSS, ar deveni un punct de frontiera la granita NATO. Rusia a fost mereu o natiune care s-a aparat in profunzimea teritoriului si de aceea si-a impins granitele cat a putut de departe, iar aceasta profunzime a teritoriului i-a descurajat pe inamici sau, ca in cazul lui Napoleon si al lui Hitler, i-a distrus. Puierderea tamponului ucrainean lasa Rusia fara aceasta profunzime si o face prizoniera intentiilor si capabilitatilor Europei si Statelor Unite.

Rusia nu-si permite sa nu actioneze. Daca nu ar actiona nu numai ca ar crea o noua realitate geopolitica dar ar da si impresia, in interior, ca regimul Putin este mai slab decat pare si aceasta ar deschide calea catre instabilitate si fragmentare. De aceea, rusii trebuie sa raspunda.

Primul pas a fost de a oficializa o realitate. Crimeea este in sfera de influenta rusa, iar puterea militara a Moscovei este in Crimeea, potrivit unor tratate si poate sa-si exercite controlul cand doreste. Chestiunea cheie nu este ca Sevastopolul este o baza navala de importanta critica pentru operatiuni in Marea Neagra si Mediterana. Important a fost ca o actiune in Crimeea era una ieftina, cu riscuri reduse si urma sa puna capat perceptiei ca Rusia este slabita. Rusia apare astfel in Vest ca o putere ca intimideaza, iar acaza apare victorioasa.

Stratfor ofera cinci variante de actiune pe care le-ar putea urma Rusia lui Putin.

1. Rusia ar putea sa nu mai intreprinda nimic. Guvernul de la Kiev este foarte eterogen si, avand in vedere ostilitatea factiunilor pro-ruse fata de drumul occidental, probabilitatea paraliziei guvernamentale este mare. In acest caz, influenta rusa, banii si operatiunile sub acoperire ar putea reface neutralitatea anterioara a Ucrainei. Aceasta a fost strategia Rusiei dupa Revolutia Portocalie din 2004. Problema acestei strategii este ca presupune multa rabdare intr-un moment in care guvernul de la Moscova trebuie sa-si demonstreze puterea in fat Vestului si apropriilor cetateni. Mai mult, cu Crimeea devenind partea a Federatiei Ruse, blocul pro-rus de la Kiev va fi slabit si nu va putea repeta scenariul electoral in care Viktor Ianukovici a invins-o pe Iulia Timosenko la cateva milioane de voturi. Astfel, sprijinind independenta Crimeii, Putin poate, de fapt, sa ajute curentul pro-occidental din Ucraina.

2. Rusia poate invada Ucraina. Exista insa trei probleme. (A) Ucraina are un teritoriu mare care trebuie cucerit si securizat. Rusia nu-si poate permite existenta unei insurgente la frontiera si nimic nu-i poate garanta ca nu acesta va fi cazul, mai cu seama cand mare parte din populatia din Vestul Ucrainei este pro-occiderntala. (B) Pentru ca invadarea Ucrainei sa aiba greutate geopolitica, ar trebui ocupata si Ucraina de la vest de Nipru, pentru ca altfel frontiera cu Rusia ar ramane deschisa. Insa aceasta strategie ar face ca Rusia sa aiba granita cu NATO si tarile UE. C) Daca Rusia alege prima varianta, scotandu-i pe ucrainenii din este din procesul electoral, aceasta ar duce la aparitia garantata a unui guvern anti-rus la Kiev.

3. Rusia ar putea sa actioneze la periferia teritoriului sau. In 2008, Rusia si-a aratat forta invadand Georgia. Aceasta a schimbat calculele Kievului si ale altor capitale duin regiune, care si-au amintit de doua realitati: Rusia este aproape, iar europenii nu au putere si americanii sunt departe. Sunt trei cai prin care Rusia poate pune presiune: tarile din Caucaz, Moldova si statele baltice. Folosindu-se de minoritatea rusa din tarile NATO, rusii ar putea provoca revolte aici, limitand puterea NATO.

4. Rusia ar putea face oferte in Europa de Est si Centrala. Tarile din aceasta regiune, de la Polonia la Bulgaria, sunt tot mai constiente ca trebuie sa-si contrabalanseze pariul pe care l-au facut cu Europa si Vestul. Criza economica din Europa afecteaza relatiile politico-militare. Fragmentarea natiunilor europene face imposibil un raspuns coerent. Reducerile masive ale cheltuielilor militare limiteaza mult optiunile militare. Central-europenii se simt mesiguri din punct de vedere strategic, mai cu seama ca criza economica face ca UE sa se concentreze pe zona euro, din care nu fac parte majoritatea statelor din aceasta regiune. Rusii au promovat un imperialism comercial, in special la sud de Polonia, intrand in afaceri care au intarit influenta lor si au rezolvat o serie de probleme economice. Rusii au suficiente rezerve financiare pentru a neutraliza tarile central-europene.

5.Rusia poate pune presiuni pe SUA, provocand probleme in zone critice. O zona evidenta este Iranul. Uin ultimele sptamani, Rusii s-au oferit sa construiasca doua reactoare non-militare in Iran. Oferind pe ascuns tehnologie pentru programe nucleare militare, Rusia i-ar putea scoate pe iranieni din negocierile abia lansate cu SUA, dar asemenea operatiuni ar fi depistate de spionajul SUA. O varianta extrema a acestui scenariu ar fi ca Rusia sa sprijine regimul slabit din Venezuela. Sunt zone in care Rusia poate provoca probleme Washingtonului, iar acum se afla in situatia in care isi va asuma riscuri (precum programul nuclear iranianh) pe care nu si le0a asumat pana acum.

Strategia europenilor si americanilor pentru a controla Rusia este impunerea unor sanctiuni. Problema este insa ca Rusia este a opta economie mondiala si ca finantele sale sunt impletite cu ale Vestului, la fel si economia. Rusii ar avea o contramasura pentru orice sanctiune impusa de Vest. Sunt multe companii occidentale care au facut investitii majore in Rusia, au conturi mari in bancile ruse si au mult echipament in aceasta tara. Rusia ar putea sa opreasca si exporturile de gaze naturale. Aceasta, desigur, ar produce paguvbe financiare Rusiei, ar ar avea un impact mare in Europa si pe pietele mondiale ale petrolului si gazelor, situatie care ar fi greu de gestionat. Unii arata ca gazele de sist din SUA si din Europa ar putea rezolva problema, numai ca rusii au avantajul ca mai trebuie sa treaca ani buni pana sa se ajunga aici, iar Europa nu-si poate permite sa astepte atat. Unele sanctiuni simbolice, ionsotite de contra-sanctiuni sunt posibile, dar a pune economia Rusiei in genunchi fara pagube colaterale masive este foarte greu pentru Occident.

Avand acestea in veder, Rusia va recurge, probabil, la o combinatie a scenariilor de mai sus: presiune asupra teritoriului ucrainean, cu cateva actiuni limitate; va incerca sa creeze revolte in statele baltice, unde se afla o minoritate rusofona larga, in Caucaz si in Moldova; va urma o strategie care sa impiedice ca Europa de Est sa devina o singura entitate. Simultam, Rusia va interveni in zone sensibile pentru SUA, in timp ce va lasa guvernul de la Kiev prada propriei sale eterogenitati.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.